Iubind pe ritmuri africane

Capitolul IX

La medie e Sofia

—Cum de vorbești portugheza așa de bine? se interesă, în timp ce-i mângâia spatele lui Sila. Am mai auzit portugheză pe aici, dar cu siguranță nu una  așa de „curată."

—Zuri, cel care m-a crescut, a trăit o bună bucată de vreme în Brazilia și când m-a luat la el eram destul de mic. Vorbea frecvent în portugheză cu mine ca să învăț și eu. Chima nu voia să ofere mai multe informații decât era necesar, oricum rămase însuși surprins de sinceritatea pe care o manifesta față de ea, într-un mod aproape involuntar. 

—Ce fain, comentă Sofia și apoi se lăsă o liniște apăsătoare. Știi, stăm aici de câteva ore  și ar cam trebui să plec ca să ajung la timp. Îi urmări reacția, încercând să găsească pe chipul lui  o urmă cât  de vagă de tristețe și când nu observă nimic, se întristă ea. Chima ridică din umeri pur și simplu și mormăi un „înțeleg" cam indiferent. Reuși într-o mare măsură să-și ascundă dezamăgirea și se ridică în picioare. Vrei să vii cu mine până la hotel? întrebă și înghiți nodul din gât.

—Pentru ce? făcu el destul de confuz și Sofia își plecă privirea, regretându-și cuvintele din nou. Bine, vin, zise dintr-o dată și sări în picioare, dar nu până la hotel. Te conduc până la ieșirea din pădure.

—Nu e nevoie.

—Nu mai spune nimic, că poate mă răzgândesc, replică el și apoi zâmbi ca să-i arate că totul e în regulă. 

Chima o luă în față și Sofia rămase pentru o secundă nedumerită și nu știa ce face acesta. Ea venise pe alt drum. Băiatul o luă în paralel cu drumul pe care venise ea. Se opri și el, dându-și seama că nu este urmărit.

—Ce-i? întrebă nedumerit. S-a întâmplat ceva?

—Eu am venit pe alt drum, pe acolo, explică fată arătând cu degetul traseul. Chima nu se putu abține și râse amuzat. Privirea îi coborî la picioarele ei.

—Deci așa se explică noroiul de la glezne. Este o cărare făcută prin pădure, explică el, eu pe acolo umblu când mă duc sau mă întorc din oraș. Sofia continua să-l privească și cântărea cuvintele lui. Nu știa ce să facă. Cu toate că se murdărise la picioare, știa că drumul pe care venise, sigur o duce înapoi spre centru, în schimb nu avea nicio certitudine că cel din fața ei spune adevărul în legătură cu „misterioasa" cărare.

—Ți-e frică să o iei cu mine pe un drum necunoscut? ridică pe jumătate amuzat din sprâncene. Ce crezi că pot să-ți fac? Adică, stai, lasă-mă să reformulez. Aș putea să-ți fac foarte multe, dar la fel pot să o fac și acum. De ce crezi că în pădure e mai riscant? Își încrucișă brațele lucrate, dar nu foarte musculoase la piept și așteptă cu o grimasă care nu trăda foarte multe emoții, răspunsul ei. Sofia nu se exprimă prin cuvinte, dar răsuflă și o luă după el.

—Să mergem, zise ea.

Merseră pe cărarea bine definită circa douăzeci de minute, timp în care el nu-i adresase niciun cuvânt. Sofia începu din nou să aibă îndoieli serioase în ceea ce-l privea. Dacă într-adevăr nu-i păsa că ea pleacă, și la urma urmei ce ar fi așa de ciudat la asta? Chima nu dă doi bani pe oameni, toată lumea știe asta. Nu se apropie de ei și nici ei de el. 

  Singurul sunet care mai tulbura liniștea dintre cei doi era cel făcut de păsări și râul Sindopa.

—Ce se aude? întrebă dintr-o dată, la auzul unui sunet ciudat, ca și cum două pietre mici s-ar lovi una de cealaltă. Chima se opri și el și asculta cu atenție, după care zâmbi încântat.