Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XXX

                          Nu aveau mult de mers până la clădirea văruită a teatrului, dar cu toate astea, drumul nu era unul foarte plăcut pentru Mikaela. Dintr-un motiv ciudat, își închipuia că fiul Latashei era comunicativ și deschis, iar acum acea imagine pe care și-a făcut-o despre el, se dovedise a fi mai mult decât falsă. Chima mergea aproape umăr la umăr cu ea, dar fără să-i acorde o atenție oarecare, părând mai interesat de țigara aflată între buzele lui, decât de ea. Fiind o fire optimistă și obișnuită să vadă mereu partea plină a paharului, interpretă atitudinea lui ca un privilegiu de a-l studia mai bine. Avea ceva special, dar încă nu îl cunoscuse suficient de bine pentru a-i pune o etichetă.

Se așezară pe ultima bancă de la capătul clădirii, care era și singura curată. Mikaela simți din nou arșița zilei și scoase evantaiul. Avu grijă să-și poziționeze picioarele în așa fel, încât rochia să i se ridice mult deasupra genunchilor, vrând să-i ofere lui Chima o imagine plăcută.

— Ce mai faci? i se adresă pe un ton amical, păstrând încă distanța între ei.

— Bine, răspunse Chima prompt, nerăbdător. Spune-mi despre mama, îi ceru el, reamintindu-i că doar pentru asta se afla acolo. Nu avea niciun chef de discuții amicale menite să apropie doi străini.

—Îți voi spune și despre ea, îl asigură Mikaela  fluturând evantaiul cu rapiditate, dar chiar aș fu curioasă să aflu mai multe despre tine. Mama ta îmi povestea de tine, dar nu am avut ocazia să te cunosc personal.

— Ce-ți povestea despre mine? întrebă cu un interes brusc. Pentru un motiv anume, femeia aceasta nu-i inspira încredere, dar era singura care-l putea ajuta. Pentru nimic în lume nu s-ar fi dus la un locuitor al insulei să ceară informații. Pe lângă faptul că probabil fiecare om de pe Elgonan ar fi numit-o ceva negativ, Mikaela părea s-o fi cunoscut îndeaproape, nu doar din auzite.

— Voia să plece de aici, fiind conștientă că discriminarea rasială e enormă. Voia un viitor mai bun pentru tine, voia să ai o educație și îi era teamă că nu vei avea parte de ea aici. Era inteligentă și citea foarte mult, cânta la pian și iubea florile.

Chima nu-și putu reține un zâmbet. În sfârșit cineva vorbea frumos de mama lui. Avea nevoie să audă lucruri bune despre ea, lucruri pozitive care să se potrivească cu imaginea ei din capul lui. Mulatrul crescuse departe de oameni, atât la propriu, cât și la figurat. Nu avea aptitudinile necesare pentru a citit cu atenție limbajul non verbal al persoanei cu care conversa. Nu ținea cont de ton și intonație, mimică sau gesturi. Mikaela, fiind opusul său și un observator înnăscut al comportamentului uman, tocmai pe asta pariase. Ce putea fi mai bun decât un puști care arăta bine și nu-și dădea seama că era mințit. O parte din ce-i povestea despre Latasha era adevărat. De exemplu, negresa chiar știa să cânte la pian și avea o grădină de flori, dar habar nu avea dacă era o femeie citită și dacă iubea animalele.

— De ce ai vrut să plecăm de la terasa aceea? întrebă de această dată, din pură curiozitate și se aplecă fără să-și dea seama, spre el.

— Nu-mi plac oamenii, răspunse el direct fără a o privi măcar.  Figura ei se schimbă brusc. Rămase surprinsă de acest comentariu și-l privi cu fascinație.

—Nu-ți plac oamenii în general sau doar cei de pe Elgonan?

—Nu cunosc alți oameni în afară de cei de pe Elgonan, răspunse la fel de sincer și nepăsător.

—Nu ai mai ieșit niciodată la o terasă?

—Nu. Ce mai știi de mama? se întoarse el la subiect spre disperarea Mikaelei, care nu reuși să-și ascundă la timp nemulțumirea de pe chip. Norocul ei era că mulatrul nu observa aceste detalii. Știi ceva despre familia ei?