Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XVIII

  You must remember this
A kiss is still a kiss
A sigh is just a sigh
The fundamental things apply
As time goes by( Frank Sinatra)  

Chima se întoarse la hotelul unde era cazată Sofia, deoarece îi promisese acesteia că o va ajuta să gătească și, cu toate că nu avea niciun chef, mai ales după episodul cu Zuri, trebuia să danseze precum îi cânta ea. Zuri se ridică cu greu din pat și după ce-și aruncă pe umeri un capot ponosit, ieși pe terasă, unde-l găsi pe Tijani. Acesta citea ziarul și la început, nici nu-l observă. Abia când Zuri tuși sugestiv, pentru a-i atrage atenția, acesta se întoarse spre el.

-Ceva interesant? Întrebă suficient de indiferent, pentru a-l face pe Tijani să-și dea seama că nu așteaptă un răspuns, așa că acesta lăsă pur și simplu ziarul la o parte și își concentră toată atenția pe el. Un apus de seara minunat, continuă Zuri, cu privirea îndreptată spre mingea de foc, care aluneca pe cerul colorat în zeci de nuanțe diferite de roșu si albastru.

-Da, e, îl aprobă Tijani, care însă nu vedea nimic spectaculos la acel fenomen atât de natural, lucru care îl nemulțumi pe Zuri.

-Apreciază apusurile, puștiule. Apreciază și răsăritul, și ploaia, și furtuna, pentru că într-o zi vei ajunge să-ți dorești să le mai vezi măcar o dată și nu-ți va mai fi îngăduit acest minunat privilegiu. Câți oameni ajunși pe patul de moarte, îl imploră pe Dumnezeu să le mai dea o zi de trăit? O zi, repetă, privindu-l pe băiatul ușor confuz, cu înțelepciune. Toată viața, omul se plânge de „zile." Fie trec prea repede, fie prea încet, fie sunt prea triste, fie prea obositoare și când simte că a venit momentul să părăsească această lume, imploră pentru încă „o zi." Lucrurile pe care noi le vedem ca fiind cele mai uzuale și neinteresante, sunt de fapt cele care contează cel mai mult.

-Poate, ridică Tijani din umeri, gândindu-se la ce avea să mănânce deseară. Cu puțin timp în urmă, un unchi de-al său îl luase cu el să pescuiască contra cost. Peștele prins era livrat la un restaurant din zonă. Patronul nu plătea foarte bine, dar îi convenea asta mai tare decât muncile ocazionale și furtul.

-Unde-i Chima? Întrebă Zuri deodată, conștientizând absența acestuia.

-S-a dus în centru, răspunse simplu, nevrând să-i dea mai multe informații decât era necesar. Totuși, îngrijorat pentru prietenul său, se aplecă în direcția lui Zuri și-l întrebă:

-Îl văd foarte tensionat zilele astea. El mereu e iritat, dar parcă acum e și mai rău.

Zuri nu se grăbi să-i răspundă și medită puțin asupra întrebării. Știa că Tijani și Chima sunt prieteni apropiați, dar rareori le asculta discuțiile și frecvența participării proprii la aceste discuții era și mai scăzută. Nu știu exact cât de tare se deschisese Chima în fața lui Tijani, câte știa aceste despre copilăria lui timpurie și istoricul părinților. Totuși, după o scurtă ezitare, decise să vorbească.

-Se comportă așa când e dezamăgit, iar acum e dezamăgit. Nu se poate împăca cu ideea că sunt bolnav, și mai ales cu ideea că nu i-am spus asta. El îmi spune totul și când eu nu fac la fel, se simte trădat și abandonat. Chima duce o luptă interioară intensă. Îi este teamă să rămână singur, dar îi este și mai teamă să caute pe cineva care să mă înlocuiască.

-E foarte atașat de tine, constată Tijani și zâmbi puțin confuz, în timp ce cu vârful degetului, desena cerculețe invizibile pe suprafața unei măsuțe joase. Cred că nu sunt eu așa de atașat de tata, cât este el de tine.

-Eu nu am avut nicio obligație să-l cresc, dar am făcut-o. De asta e așa de atașat. De când ne-am întâlnit pentru prima dată, atunci când Kiro l-a bătut, am simțit că are nevoie de mine. Nu-l luasem la mine din prima, nu eram convins că pot face față și că sunt persoana potrivită care să facă asta. Venea zilnic la mine acasă și-i dădeam de mâncare, îi spălam hainele, dar la un moment dat, oficialitățile au aflat și lucrurile au luat o întorsătură foarte urâtă. Chima a fost dus la un orfelinat de pe insula Jiner, în care copii sunt tratați îngrozitor. M-am dus acolo, dar nu m-au lăsat să-l văd, dacă nu aveam de gând să-l adopt legal. După câteva zile, am aflat de condițiile de acolo, mi s-a spus că sunt gândaci, și că li se dă copiilor mâncare stricată. De asemenea, gardienii îi băteau, infirmierele nu-i spălau și așa mai departe. A doua zi, fără să stau pe gânduri, m-am dus acolo cu gândul să-l adopt, dar pe drum, m-am întâlnit chiar cu el. A reușit să fugă. A spus că un paznic l-a bătut, deoarece a încercat să-i fure mâncarea. Printr-o minune, i-a alunecat din mâini și a luat-o la fugă, fără o destinație anume. Era piele și os, murdar, mâna pe care Kiro i-a fracturat-o, nu s-a refăcut aproape deloc. Eram în șoc, dar nu voiam să pierd timpul. L-am luat în brațe și am fugit cu el acasă.