Iubind pe ritmuri africane

Capitolul V

Nu-i venea să creadă că-și va petrece Crăciunul pe  insula aceea aflată parcă la capătul lumii. Planul era să și-l petreacă pe punte. Pe de altă parte era și foarte curioasă să vadă cum aveau să decurgă lucrurile și să trăiască magia Crăciunului printre oameni cu percepții diferite. Kiro îi spusese că și pe Elgonan oamenii sunt majoritatea creștini și sărbătoresc Crăciunul, doar că o fac într-un mod mai puțin comercial decât popoarele mai „avansate." Din cauza sărăciei ridicate, oamenii nu-și fac cadouri în familie, ci confecționează manual niște cadouri modeste pentru persoane cu care nu au nicio legătură. În felul acesta, se leagă noi prietenii, noi relații, iar cei mai bogați își aleg niște reprezentanți care duc dulciuri și fructe copiilor nevoiași. Sofiei i-a surâs imediat ideea și s-a și pus pe treabă. Din puținii bani pe care-i avea la ea, cumpărase câteva pungi cu bomboane, ciocolată și tocmai când voia să iasă din magazin, îi intră în vizor un ceas de mână pentru bărbați. Își numără rapid bănuții rămași, dar tot mai lipsea puțin. O rugă prin semne pe femeie să păstreze ceasul pentru câteva minute. Dădu o fugă până la hotel, cu gândul să-l roage fie pe Leo, fie pe Pedro să-i împrumute suma necesară. 

—Încotro, Sofia? o opri Kiro cu veșnicul lui zâmbet pe față. Fata încercă să-și liniștească respirația îngreunată și apoi îi povesti ce vrea să facă.

—Ce drăguț, vrei să-i cumperi un cadou  lui Leo, constată el și imediat se căută prin buzunare. Înainte ca Sofia să-l poată opri, îi și întinse câteva bancnote.

—Îi meriți, Sofia. Am învățat așa de multe de la tine despre cultura americană și Brazilia, cât nu am învățat din cărțile de specialitate. Sofia zâmbi puțin vinovată, dar luă banii din mâna managerului.

—Și te rog, ia în considerare oferta mea să te întorci pentru câteva săptămâni. Vei fi bine tratată aici și Elgonan are nevoie de tine. Sunt atâția copii care nu știu să scrie, să citească. Ai fi ca o ploaia în miez de vară pentru noi.

—Promit... că voi lua în considerare oferta, adăugă pentru a nu-i da timp să sară în sus de fericire. Mulțumi apoi pentru bani și ieși din hotel în căldura infernală. Cu toate că oferta suna extrem de tentant, nu știa dacă va fi capabilă să se obișnuiască cu mediul acela. Drumurile nu erau asfaltate și  dacă cumva printr-o minune, trecea o mașină pe acolo se ridica praful și toată lumea începu să tușească. Cel mai tare o deranjau țânțarii aceia mari și enervanți care o vizitau în fiecare noapte. Kiro o asigurase că totul se rezolvă cu o plasă pentru insecte, dar nu trecuse la fapte. Cel mai tare o deranja înăbușeala aia infernală. Și în Rio era cald, dar nu așa. În fine, tot acest tablou al sălbăticiunii o fascina și speria în același timp. Pe insulă nu avea de ce să-și facă griji, dar Jessie îi spusese că la câțiva kilometri este o zonă pustie și uneori, dacă te uitau prin binoclu, vedeai acolo leoparzi.

Se întoarse la magazin cu suma completă și o înmână vânzătoarei. Aceasta mulțumi printr-o înclinare vagă a capului și îi împachetă ceasul. Cu un nod în stomac se întoarse la hotel și ascunse rapid cutia în noptiera ei. Coborî apoi în recepție, căci îi promisese lui Pedro că merge cu el la o plimbare pe plajă.  Îi plăcea să-și petreacă timpul în compania preotului. Îl cunoscuse încă din frageda copilărie. Părinții ei proveneau dintr-o familie săraca și erau nevoiți să muncească din greu pentru a-i asigura strictul necesar. Pedro aflase de cazul lor și-l luase pe tatăl ei la fabrica fratelui său. La scurt timp după angajare, lucrurile luaseră o întorsătură mult mai bună. Banii nu mai erau o problemă majoră și micuța Sofia nu avea motive să se plângă,  dar noul job îi luase tatălui foarte mult din timpul liber. Mama la fel, era menajeră la o familie oarecum înstărită și termina lucrul seara târziu. Matilda, sora lui Pedro îi propusese mamei Sofiei să o lase pe fată la ea în timpul zilei. Și așa s-a dezvoltat o prietenie frumoasă și de durată între cele două familii.