Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XIV

—Acum ce te-a mai deranjat, hm? rupse Zuri tăcerea, dar Chima îi aruncă doar o privire leneșă și se întoarse la leul său, fără a-i răspunde. Nu vrei să vorbești? continuă bătrânul pe un ton doar pe jumătate serios, fiind deja obișnuit cu stările trecătoare, dar intense ale lui Chima. El oricum era de fel foarte tăcut și foarte ușor de iritat, dar când îl deranja ceva se transforma pentru cel puțin câteva ore într-un munte de gheață chiar și față de el.

—Unde te duci? îl întrebă pe un ton leneș, susținându-și obrazul cu pumnul.

—Să înot, răspunse Chima fără chef și-i făcu semn lui Sila să-l urmeze. Felina își întinse labele din față și ridică fundul, întinzându-se leneșă, iar apoi, semi alergând,  își urmări stăpânul. Chima făcea pași enormi și călca apăsat pe iarba cu vârfurile uscate. Se îndoia profund că o simplă baie în lac îl va ajuta să-și revină, dar cel puțin se asigurase în felul acesta că nu avea să-și verse supărarea pe bietul Zuri, care nu avea nicio vină. Cel mai tare nu-l supăra faptul că o văzuse pe Sofia cu Kiro, cu o seară în urmă stând pe terasa hotelului lângă o ceașcă de ceai, ci ideea că se simțea așa de supărat din cauza asta.

Ajunse la marginea lacului, se descotorosi de toate hainele și împreună cu Sila intră în apă. Simți cum treptat, corpul i se relaxează pe măsură ce înaintează în  profunzimea lacului și când apa îi ajunse până la umeri, închise ochii și-și lăsă capul pe spate. Mușchii i se relaxau, dar mintea nu o luă pe același drum. Furia pe care o simțea nu cedase deloc, dar simți că aceasta se transformă în altceva: în dezamăgire. Nu reuși să-și dea seama dacă se simțea dezamăgit din cauza Sofiei sau din cauză că-i pasă ce face aceasta. O rugase explicit și clar să nu se cazeze acolo, fata fuse de față când Kiro mai mult sau mai puțin îl alungase în seara aceea, iar ea tocmai asta făcuse. Nu știa exact ce se petrecea înăuntrul său, dar fu conștient de un lucru: în acele săptămâni în care Sofia era absentă, nu se gândise aproape deloc la ea. Primele trei sau patru zile, imaginea ei îi mai fulgera mintea ocazional, dar după acest interval, nu se mai întorcea deloc la ea.  Dacă reușise atunci să uite de ea, va reuși din nou fără prea mult efort.

Închise pleoapele brusc când Sila, care nu așteptase după stăpânul său indecis să se joace cu el, îl stropi chiar în față, vrând probabil să-i atragă atenția. De fiecare dată când îl aducea acolo, se juca cu el în apă, înotau împreună și toată atenția lui  Chima era îndreptată spre el. Acum însă, acesta nici nu-l băga în seamă. „N-o să mă mai gândesc la asta" îi zise leului, dar se asigura mai mult pe sine. Apoi, spre mulțumirea prietenului său patruped, se cufundă mai profund în apă și începu să înoate.

După o scurtă pauză, în care se opri din înotat, pentru a-și trage sufletul, ridică privirea spre cer și observă că norii sunt foarte negri. „Vine furtuna" rosti el și  ieși din apă. Se grăbi să se îmbrace, deoarece vântul rece și intens îi făcea piele de găină.

—Hai, Sila, să mergem!  Leul îl urmări cu pași repezi, simțind apropierea furtunii.

Primi stropi de ploaie își făcură apariția imediat cum ajunseră cei doi acasă. Zuri închidea ferestrele și Chima îl ajută să care  înăuntru măsuța din lemn, pe care bătrânul și prietenii săi obișnuiau să joace Remi.

—Asta da furtună! strigă Zuri spre mulatru și ambii priviră impresionați furtuna de afară. Vântul bătea cu așa o putere, încât cei doi se întrebară dacă nu cumva avea să rupă crengile copacilor. „Cadavrul paznicului plutește acum în apă" își aminti Chima și simți un gol în stomac.

—Ți-ai revenit? îl întrebă și se așeză pe șezlongul din bucătărie, invitându-l și pe băiat lângă el. Chima făcu o grimasă. Nu-și revenise, dar cel puțin nu mai simți acea furie și frustrare enormă. În locul acestora rămase doar confuzia și dezamăgirea. Se așeză lângă Zuri, iar acesta își duse mâna în jurul umerilor lui. A fost Tijani aici în timp ce tu erai plecat, începu el și Chima lăsă privirea în jos, bănuind ce urmează.  Mi-a spus că ieri seară ai văzut-o pe Sofia cu Kiro. Îți place de ea, nu-i așa? întrebă, dar după tonul vocii, era mai degrabă o afirmație.