Iubind pe ritmuri africane

Scufița Roșie

Nu dormise foarte bine în noaptea aceea și era destul de sigură că de această dată nu țânțarii erau cauza, ci propriile gânduri. Regretase că-l lăsase pe Chima să plece așa de ușor, doar din simplul motiv că Leo se afla în spatele ei, dar ce o speria cel mai tare era ideea că nici măcar nu-i păsa de discuția pe care o avusese cu logodnicul său.  

Dimineața când se trezi, era trecut de ora unsprezece și acest detaliu aparent nesemnificativ îi confirmă ipoteza conform căreia Leo încă era supărat pe ea. În fiecare dimineață, venea în camera ei și o trezea personal, deoarece Sofia era multe lucruri, dar cu siguranță nu o persoană matinală. Se ridică cu greu în fund, își întinse oasele, după care își frecă ochii cu dosul palmelor și oftă prelung la gândul că trebuie să se dea jos din pat. Mai mult târându-și picioarele subțiri după ea, se retrase în baia nu tocmai curată a camerei sale și dădu drumul la robinet. Își prinse părul într-un elastic găsit pe polița așezată sub oglindă și își udă chipul cu apa rece. Nu mai găsi pastă de dinți, așa că-și clăti gura de vreo șase ori cu apă și speră că cel puțin pentru câteva ore va fi suficient. Trase apoi pe ea rochia pe care o purtase în noaptea naufragiului și pe care abia cu două zile în urmă, reușise să o spele. Îi plăcea piesa aceea vestimentară, o primise cadou de la mama ei cu ocazia sărbătorilor de anul trecut. Era o rochie largă care trecea ușor de linia genunchilor, neagră, cu buline roșii și o curea lată în mijloc, care-i scotea în evidență talia subțire. Probabil de la detergentul ieftin, bulinele roșii își pierduseră din intensitate, dar nu conta. Era rochia ei de suflet și se bucura că nu rămase fără ea.

Coborî, dar în sala de mese nu găsi pe nimeni, doar niște localnici care încă se minunau de „brazilienii nou veniți" și prin urmare de aspectul diferit al fetei. Cu toate că avea părul creț și negru, iar pielea-i era măslinie, nimeni nu ar confunda-o cu o localnică. O găsi pe Jessie, negociind cu un vânzător de rochii ieftine, prețul unei piese. Sofia așteptă să termine și apoi se îndreptă spre ea. O prinse ușor de braț pe fată și o întoarse spre ea.

—Unde sunt restul? o întrebă confuză. Jessie căzu pe gânduri, dar apoi se lumină la față.

—Pedro cu Leo s-au dus să cumpere conserve de pește pentru drum, iar pe Giovana am văzut-o recent prin târg. Cumpăra niște săpunuri.

—Nu știi când se întorc?

—Abia ce au plecat, replică Jessie și apoi o invită la ultimul lor ceai. Barmanița hotelului era o prietenă apropiată, așa că Jessie își permise să treacă după tejghea și să prepare singură cele două ceaiuri de fructe exotice. Trase două scaune din magazie și o invită pe prietena ei să se așeze lângă ea.

— Am auzit de oferta pe care ți-a făcut-o Kiro, aceea de a te întoarce aici pentru câteva săptămâni sau luni, începu ea fără altă introducere. Puse apa la fiert și se așeză înapoi lângă Sofia. Te-ai gândit ce vei face?

— M-am gândit, dar nu știu, e mai complicată situația. E și Leo la mijloc.

—Leo pleacă, îi reaminti Jessie și Sofia făcu o grimasă. Prietena ei avea dreptate. Kiro vrea foarte tare să vii și nu doar el își dorește asta, ci și mie, prezența ta aici mi-ar face  o bucurie enormă. Sofia zâmbi. Majoritatea persoanelor cu care discutase acest subiect o încurajau să riște și să se întoarcă. Poate este un semn, își zicea ea uneori, mai ales că și ea simțea că-și dorește acest lucru. Din momentul în care văzuse sărăcia atât de caracteristică locului și împărțirea deloc subtilă pe clase sociale a locuitorilor insulei știa că poate să facă o schimbare. Prea puțini copii aveau accesul la educație și acest lucru i se părea revoltător.

— Mă bucur să aud asta, dar trebuie să mă consult și cu părinții mei. Jessie o aprobă printr-un gest al capului și apoi se ridică să verifice ceaiul.