Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XXIX

       După cina pe care o pregătiseră împreună, Sofia spălă vasele, iar el le șterse. Nu era mare provocare pentru niciunul din ei să fiarbă macaroanele și să le acopere cu brânză și smântână, dar Sofia vru neapărat să facă și o budincă de vanilie. Chima, știind că piciorul acela o durea destul de rău, coborî la magazinul care era destul de pustiu la ora aceea târzie și cumpără lapte și zahăr. În timp ce urca scările înapoi în camera de hotel, medita asupra celor două întâlniri pe care le avusese în acea zi parcă anormal de lungă; una cu Mikaela și cealaltă cu Kiro. Ambii îi vorbiră despre mama lui în aceeași zi. Diferența o făcea atitudinea fiecăruia față de ea. Mikaela, la prima vedere părea să aibă o părere bună despre ea, în timp ce Kiro o ura din toată inima. Pe zi ce trecea i se confirma bănuiala conform căreia mama lui cu siguranță era multe lucruri, dar nu un personaj neutru. Probabil dacă mergea în stradă și începea să întrebe lumea despre Latasha, nimeni nu ar fi spus că nu o cunoscuse su că nu auzise de ea și cu siguranță nimeni nu ar fi afirmat că îi era neutră. 

Intră în camera și încuie ușa în urma lui, știind că niciunul nu mai avea vreo treabă pe afară. Nici măcar nu se mai înțeleseseră să rămână la ea peste noapte așa cum făceau de obicei. Pur și simplu lăsau lucrurile să curgă de la sine. Se întinse pe pat lângă ea și o trase mai aproape, cuprinzându-i talia subțire. În cameră lumină doar veioza de pe noptiera Sofiei, care învăluia toată începerea într-o culoare ca cea a cuprului. Stătură în poziția aceea câteva minute bune, bucurându-se de liniștea relaxantă și apropierea trupurilor. Chima respira și expira cu nasul pierdut printre buclele ei proaspăt spălate, ale căror vârfuri încă erau umede.

—Știi ce? vorbi el într-un final. Cred că niciodată nu ți-am mulțumit pentru ceasul acela pe care mi l-ai dăruit de Crăciun.

— E în regulă, nu am făcut-o  să primesc ceva în schimb, îl asigură ea.

—Știu, dar tot trebuia să-ți mulțumesc.

Sofia se întoarse cu fața spre el fără a se îndepărtă câtuși de puțin. Își duse mâna la obrazul lui maroniu și-l mângăie încet, gânditoare.

— Faptul că ești aici acum, cu mine e mai mult decât orice. 

Chima o privi lung, după care își apropie chipul de al ei până ce buzele li se uniră într-un sărut tandru. Mâna lui începu s-o caute pe a ei și când o găsi, degetele li se împletiră aproape natural, instinctual. Într-o fracțiune de secundă, se rostogoliră și Chima se poziționă deasupra, ținându-și genunchii îndoiți pe de o parte și pe cealaltă a coapselor fetei. Mâna îi coborî de la gâtul ei expus la nasturii cămășii de noapte pe care o descheia pe măsură ce aluneca în jos.

Și acum ca de fiecare dată, nu se lăsă dus de val și avu grijă să controleze ritmul și intensitatea. Strângea cearceaful în pumn, pentru a se ține în frâu, mai ales când simți că atinge apogeul. Atunci strânse din dinți și câteva clipe mai târziu, dădu drumul bucății de material scăldat în transpirația eliberată de palma lui și se prăbuși peste spatele Sofiei, care de asemenea era ușor umed. Respiră cu greu câteva clipe după care, mai mule alunecă de pe ea și își lăsă trupul extenuat să lovească așternuturile.

—Ar trebui să facem asta mai des, zise ea și se întinse după sticla cu apă rece. Bău o gură și apoi i-o întinse și lui.

—Da, clar, încuviință el și puse sticla pe partea lui de pat. Sofia se trase apoi spre el și i se cuibări la piept.

— Chima, să nu faci prostii cu banii ăia, îl rugă ea dintr-o dată, făcându-l s-o privească mirat.

—De ce crezi că aș face prostii cu ei? La ce te referi?