Sofia Fabellah, o braziliană de douăzeci și unu de ani, se îndrăgostește de misteriosul și rebelul Chima Fatsani, rezidentul asocial al unei insule aflate în inima Africii de Sud. Deși, din toate părțile i se spune că mulatrul sălbatic care crește u...
Aștept părerile voastre ca de obicei:) E capitolul meu preferat. Little Chima:
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Apus peste apus Ce iute trece timpul Şi zorile s-au dus Ce rece bate vântul!
Am aşteptat înfrigurat Să mă întorc 'napoi M-aţi judecat, condamnat, Dar cine sunteţi voi?
Căci timpul vostru s-a scurs În umbra marelui urs Dar ghearele v-au rămas În orice-mbrăţişare Astăzi doare sărutul pe obraz!
Dar daţi-mi viaţa 'napoi Ce-am risipit pentru voi (Phoenix-In umbra marelui urs)
— Hai, deschide gura, copile, îi bun.
Chima se zbătea cum putea și-l implora pe cel care-l ținea imobilizat, să-i dea drumul. Deși mai erau vrei șase oameni acolo, nimeni nu s-a gândit să-l oprească pe cel care își bătea joc pentru amuzament de un copil de cinci ani. Băiatul obosi să se tot opună, neavând oricum nicio șansă să scape. Deschise gura și închise ochii. Simți imediat cum lichidul acela dezgustător de amar, începe să-i ardă gâtlejul.
—Hai, bea tot, îl îndemna bărbatul de vreo treizeci și patru de ani și continua să-i toarne efectiv pe gât restul de coniac. Abia de reușea să înghită, se îneca și simțea cum îi curgea băutura aceea groaznică, pe lângă gură. Când nu mai rămase nimic la fund, îl eliberă și Chima începu să tușească, simțind că nu avea aer. Unii râdeau, alții se minunau și mai era și Nana care era total indiferentă. Copilul alergă în curte și cum ajunse lângă primul pom fructifer , plantat încă de tatăl său, își goli stomacul. Vomita până pur și simplu îl durea totul și avea impresia că era gol pe dinăuntru.
„Bine că nu l-ai băgat în comă alcoolică" râse o femeie. Chima nu se mai întoarse în casă, în propria casă. Se cuibări lângă trunchiul gros al unui copac și-și lăsă capul pe acesta. Nu putea să adoarmă însă. La primul zgomot, deschise pleoapele și inima i se oprea, gândindu-se că cineva venise după el. Nana era o femeie săracă și familia ei la fel. Tatăl lui Chima, în schimb avea o situație materială foarte bună. Bucătăreasa, profitând că acesta se afla în arest, iar ea avea cheile, își adusese în seara aceea de Crăciun, familia în casa lui. Acolo avea făină, zahăr, tot felul de condimente și de ce să nu profite. Împreună cu sora ei gătiseră o cină copioasă din ceea ce găsiseră în cămara familiei Fatsani. Chima nu comentă, îi era frică, dar fu convins că tatăl lui nu ar fi fost de acord cu așa ceva. „Dacă îi zici lui tata ceva, mă asigur că niciodată nu vei mai putea să-l vizitezi" îl amenință Nana și Chima se grăbi să promită că nu va spune.
Îi dăduseră și lui să mănânce, dar foarte puțin și nu-l lăsaseră să stea cu ei la masă. Nana îi pregătise pe o farfurie o bucată de carne și puțină salată și-l trimise în camera lui, cerându-i să nu iasă de acolo nechemat.
Nu știa când reușise să adoarmă, dar se trezi când norii nopții începură să se risipească. Era oficial cel mai urât Crăciun din viața lui. Auzi un foșnet în spatele lui și când se întoarse, îl văzu pe bărbatul care îl forțase cu câteva ore în urmă să bea jumătate de pahar de coniac. Înlemni și vru s-o ia la fugă, dar picioarele nu-l ascultau. Nu era vorba de oboseală, nici măcar nu era în totalitate vorba de frică, dar de când băuse lichidul acela, se simțea amețit. Picioarele îl susțineau cu dificultate și capul îl durea foarte tare. Bărbatul se lăsă pe glezne lângă el și-l privi cu o stranie duioșie.
