Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XX

       Săptămânile treceau, iar insistențele lui Zuri de a o cunoaște personal pe Sofia deveneau aproape imposibil de suportat pentru Chima. După o lungă analiză, ajunse la concluzia că șansele la o tragedie de proporții erau reduse și într-o după-amiază pe care și-o petrecuse alături de ea, îi mărturisi motivul încordării sale.

—Și, care e problema? îl întrebă, înconjurându-i umerii. Nu vrei să mă cunoască? îl întrebă în glumă și Chima se grăbi să nege, dar nu știa cum să-i explice. Gesticula și se bâlbâia, neștiind cum să-i explice că el pur și simplu nu se pricepe la astfel de situații. Nici nu știa cum să-i explice cine e Zuri, de fapt, neavând încă suficientă încredere în ea, pentru a-i divulga copilăria sa. Fu destul de sigur că ceva-ceva, fata știa, dar nu era convins că venise timpul pentru a afla mai multe. Vrei să vin sau nu, reluă Sofia întrebarea, nefiind oarbă și văzând foarte clar că el evită să-i dea un răspuns.

— Da, zile în cele din urmă, vreau,  dar tu știi că Zuri nu e de fapt rudă de sânge cu mine. Nu e ca și cum te-aș prezenta unui părinte. Zuri doar m-a crescut, după ce—iar se opri și nu știa cum să reia. Subiectul ăsta îi stătea în gât, dacă ar fi fost după el, nu l-ar mai fi deschis niciodată, în fața nimănui, dar iată că existau situații, ca cea de față, în care pur și simplu trebuia să o facă. Sofia, însă își așeză o mână peste a lui și o strânse ușor, simțindu-i încordarea.

—Nu e nevoie să-mi spui acum nimic, nu vreau să te presez. Ai spus că el te-a crescut, asta e suficient pentru mine, deoarece acum știu ce mă interesa pe mine legat de omul ăsta. Este o persoană bună. Nu am cum să mă înșel, numai o persoană bună putea crește un copil și să aibă rezultatele astea. Ești un om special și nu regret deloc că te-am cunoscut.  

Cuvintele ei avuseră un efect enorm asupra lui. Dacă situația ar fi fost alta, dacă situația ar fi fost într-adevăr așa cum o percepea ea, acum s-ar fi simțit extrem de bucuros că a găsit pe cineva căruia să nu-i pese de istoricul său, dar în aceste circumstanțe, nu simțea nimic în afară de vină și regret. Poate că se înșela, poate în adâncul său se bucura ca un copil de cuvintele ei, dar vina aceea era așa de puternică încât sufocase cu intensitatea ei toate celelalte emoții existente. Neștiind ce ar putea aștepta ea de la el sau măcar dacă așteaptă ceva, se limită la a-i strânge la rândul său mâna și-i zâmbi vag.

—Deci, când vrei să mergem? întrebă deja pe alt ton, unul mai degajat.

—Chiar în seara asta, răspunse după câteva clipe, spre surprinderea ei. Voia să scape de greutatea asta cât mai repede. Să nu te aștepți la cine știe ce însă. Zuri e bătrân și bolnav și vrea pur și simplu să stea puțin de vorbă cu tine, nimic mai mult.

***

Le făcu cunoștință celor doi și rămase surprins de naturalețea cu care decurgeau lucrurile. Se așteptase la o grămadă de momente de tăcere, schimburi de replici forțate și alte detalii jenante, dar încă o dată i se dovedi că scenariile din capul său, nu aveau strop de realism în ele. Zuri îi chemă apoi pe cei doi afară și Sofia zâmbi încântată la vederea focului de tabără din fața casei. Îi oferi un scăunel jos, dar fata refuză politicoasă, preferând să se așeze direct pe pământ. Mereu îi plăceau focurile de tabără, dar în Rio nu prea avea ocazia să facă unul. Privi în sus și observă că cerul se înnegrise total și era plin de stele. Chima văzu fascinația de pe fața ei și îi vorbi.

— Când eram mic, mama îmi spunea că cerul are pistrui, glumi el, dar pe moment se emoționă la amintire. Avea așa de puține amintiri cu ea. Murise cu câteva zile înainte să împlinească el cinci ani.

—Stelele sunt frumoase, încuviință Sofia, fără a-și coborî privirea. Eu mereu caut carul mare și carul mic. 

Atunci, li se alătură și Zuri, învelit în obișnuitul său capot și se așeză pe scăunelul mai devreme oferit Sofiei. Deschise imediat un subiect oarecare, numai pentru a o ajuta să se acomodeze sau cel puțin să nu-i îngreuneze acomodarea.