Iubind pe ritmuri africane

Capitolul XXI

O privea în timp ce dormea și se întreba cât timp avea să reziste în situația asta. Nu voia să-i facă rău, nu voia s-o rănească și cu fiecare zi care trecea, își dădea seama că Sofia nu e o rezolvare pentru boala lui Zuri. Cancerul înainta rapid și sfârșitul era unul inevitabil, iar el nu putea să facă mare lucru. Sofia strânse pleoapele și gemu ușor, atrăgându-i atenția mulatrului, Mormăi ceva, dar el nu înțelese ce, și apoi se întoarse pe partea opusă, întorcându-i lui Chima spatele. Acesta, spre propria-i surprindere, se lipi inconștient de ea și-i înconjură abdomenul cu brațul. El care de obicei fugea de contactul fizic, acum tânjea după atingere și căldura trupului ei. Îi sărută umărul gol și apoi își lăsă capul pe pernă, inspirând mirosul plăcut al buclelor ei crețe.

Dimineața, ea se trezi prima. Adormise doar în lenjeria intimă și acum, își căuta buimacă, prin semi întunericul din cameră, restul hainelor. Chima, care dormea iepurește, deschise ochii la rândul său și privi spre mijlocul încăperii. O văzu cum își piaptănă părul în oglinda mică agățată deasupra șifonierului și își aminti că fata îi spusese că trebuie să ajungă la școală înainte de ora opt. Se ridică în capul oaselor și căscă adânc, captându-i atenția Sofiei. Aceasta lăsă imediat peria la o parte și se repezi spre pat, aruncându-i-se în brațe. Se prăbușiră amândoi înapoi în așternuturi și Chima râse zgomotos, cu ea întinsă de-a lungul corpului său.

—Ce-a fost asta? întrebă amuzat, făcând referire la „saltul" ei entuziast. Sofia nu răspunse, ci doar îl strânse mai tare în brațe.

—Nu știu, sunt doar foarte fericită că sunt aici, lângă tine, îi mărturisi fata cu emoție în privire, dar nu-i dădu șansă la replică, deoarece își aminti că trebuie să se pregătească și sări din pat. Chima, cu mișcări leneșe, se ridică la rândul său. 

—Te conduc până în oraș. E foarte pustiu la ora asta și nu vreau să te plimbi singură. Pe moment, vru să-i spună că nu e nevoie și că se descurcă, dar apoi se răzgândi, pentru că-i convenea să-și mai petreacă jumătate de oră împreună, în plus. Cum merge la lucru? o întrebă, în timp ce aranja patul.

—Bine, răspunse ea, dar nu foarte convinsă. Îmi plac copii foarte tare și mă înțeleg și cu colega mea, dar toți elevii, fără nicio excepție, sunt albi. Chima își supse buzele, gânditor și o privi cu regret, dar și  cu un reproș tăcut la adresa naivității sale. Adică, la ce se aștepta? Trăia de ceva timp pe Elgonan și încă o mai șocau aceste discriminări? 

—Păi numai ei au dreptul la educație aici.

—Nu e corectat.

—Știu, ridică el din umeri. Resemnează-te cu ideea. Nu vei schimba nimic, dar măcar vei dormi mai bine. Remarca lui, mai mult sau mai puțin caracteristică-i, o făcu pe Sofia să lase peria la o parte pentru a doua oară și toată atmosfera plăcută de mai devreme, se evaporă.

—De ce trebuie să fii mereu așa de sarcastic? 

—Hm? făcu el mirat. Sarcastic?

—Da. Ai momente în care se poate discuta cu tine și brusc arunci o replică de acest gen și se duce totul pe apa sâmbetei, îi reproșă ea, gesticulând cu frustrare.

—Nu e vorba de asta, se apără el, dar spre deosebire de ea, își păstră tonul neutru și trase draperiile,  lăsând razele soarelui de dimineață să inunde încăperea cu lumina lor. Doar că trebuie să înțelegi și să accepți sau măcar să accepți că negri nu vor fi niciodată ca albii. Eu fiind mulatru, mă aleg cu priviri și mai critice decât negri puri, deoarece tatăl meu s-a însurat cu o negresă, ceea e e foarte grav și înjositor.

—Nu e corect, comentă Sofia, dar dădu deja în retragere. Chima o privi oarecum leneș.

—Resemnează-te, îi repetă el și se retrase în bucătărie, lăsând-o să se pregătească. Își făcu în acest timp un ceai din zahăr ars și mâncă o felie de pâine cu unt. Abia după ce spălă farfuria și cana, realiză că probabil s-ar fi cuvenit să-i pregătească și ei ceva, din moment ce ea mereu îi gătea. Făcu imediat încă un ceai și tăie o felie de pâine pe care întinse un strat subțire de unt. Sofia intră în bucătărie câteva momente mai târziu. Îi mulțumi pentru micul dejun, dar mulatrul își dădu imediat seama că fetei încă nu-i dispăruse gustul amar pe care i-l lăsase ultima lor conversație.