Femeia lui Vaughn

Bietul Leo!

 
  Sofia își conturase puțin ochii și înroși buzele, optând pentru o rochie elegantă albastră până la genunchi, care îi scotea formele și frumusețea în evidență.

  Leo parcă mașina în fața casei ei și își aranjă în oglindă freza în stilul lui Beiber, apoi luă trandafirul pentru Sofia și ciocăni la ușă. Îi răspunse Tony cu o față de-ți venea să faci cale-ntoarsă și îi făcu loc să intre. Primul lucru ce îl întrebă Leo, era dacă Sofia e pregătită.

— Vine imediat, îi spuse fratele ei cu o voce gravă.

   Tony nu-l invită să se așeze ci îl ținu pe loc și îl măsura cu privirea fără rușine. Leo încerca să lege o conversație dar pe Tony, nimic nu-l mișca și nu-i stârnea interesul. La un moment dat simți că-l strânge nodul de la cravată și câteva broboane de sudoare îi apăru pe frunte. Se ruga să coboare o dată Sofia și să plece din acel loc.

— Ai grijă de Sofia și să nu faci vreo prostie. În caz contrar, mâine te vor căuta la „Persoane dispărute”.

  Leo ar fi vrut să zică ceva, dar orice ar fi spus, ar fi rezultat niște bâlbâieli, așa că zâmbi doar, în ciuda uităturii sfidătoare a bărbatului. Imediat ce o văzu pe Sofia coborând, răsuflă ușurat și o privi doar pe ea cum cobora cu grația unei prințese și strălucitoare ca o stea în lumina reflectoarelor.

  Sofia observă cât de tensionat arăta Leo în ciuda zâmbetului larg pe care îl afișa și nu-i fu greu să-și dea seama că fratele ei iar îl băgase în sperieți și pe partenerul ei.

— Bună, Leo. Aștepți de mult timp?

Sofia îl sărută pe obraz și-i mulțumi pentru trandafir.

— De vreo cinci minute, răspunse el deși i se păru o eternitate la gura iadului alături de Tony , dar nu-și dădu frâu liber gândurilor.

— Mergem? Întrebă Leo oferindu-i brațul, dar Tony o trase de o parte pe fată și se scuză la Leo, asta numai pentru că era Sofia de față, vrând să pară politicos.

— Frate? De ce te comporți așa?

— Arăți minunat, foarte frumoasă ești! Ia, zi! La ce oră ești acasă?

— Eu de unde să știu? Probabil spre dimineață. Suntem aproape majori, Tony. Ne distrăm și noi ca toți cei de vârsta noastră.

— Nu mă lua pe mine cu de astea! Alt partener nu ai găsit, decât iepurele ăsta fricos? E un pămpălău!

— Vorbește cuviincios despre Leo! Sunt sigură că tu ai spus ceva de l-ai făcut să-i tremure carnea pe el.

— Păi dacă i s-au înmuiat genunchii de la o vorbă, înseamnă că ar leșina dacă ar vedea o armă sau sânge. Nu am nicio bază pe el că va avea grijă de tine.

— Mai lasă-mă o dată cu grija asta și nu mai fi așa protector. Ne ducem la bal, nu la spital sau să facem crime.

— Lasă filosofia de fată mare, mai știi instrucțiunile de luptă care te-am învățat?

— Ești culmea! Tony, ai de gând să faci ceva? Nu înțeleg ce înseamnă pentru tine balul...o luptă de stradă între elevi și violuri cu cadrele didactice? Nu mă face de rușine și de data asta...te rog.

  Fratele ei o privea consternat.

— Eu te fac de rușine? Fiindcă vreau să te protejez?

— Mă sufoci! Înțelegi? Am nevoie de spațiu și de libertate! Îmi îndepărtezi toți prietenii, frate! Uită-te la Leo! Ține capul în pământ și nici nu îndrăznește să spună că întârziem, numai să nu-ți sară ție țandăra!

— Bine, bine! Oftă dând ochii peste cap. Dar să știi că dacă până la șase dimineața nu ești acasă, vin după tine și îl bat măr pe Leo.

— Ah, ce nervi îmi faci! M-am bucurat prea devreme că m-am întors acasă!

  Sofia îl luă pe Leo de braț și îl târâi spre mașină, fără a-i mai da fratelui său, drept de replică. Îl lăsase să bombăne singur în timp ce Leo porni mașina și plecară de pe loc.

— Nu mă asculți...am eu grijă de tine, puștoaico! strigă Tony frustrat în urma ei.

  Sofia încerca să-și recupereze buna dispoziție, dar Leo nu părea prea încântat de situația de mai devreme.

— Ești bine, Leo? Îmi cer scuze pentru ce a trebuit să suporți. Fratele meu e mai dintr-o bucată, nu știe să se poarte prea politicos cu nimeni.

— Sofia, fratele tău e nebun! Am zis că mă va băga în pământ la un moment dat. Mă privea insistent de parcă aș fi făcut ceva greșit sau suspect și m-a și amenințat. Credeam că nu mai plec întreg la bal. Te intimidează dintr-o singură privire, să mor eu!

— Eh, nu știi vorba aia, câinele care latră nu mușcă?

— Ei asta e, nu prea a lătrat și mi-e teamă că data viitoare mă va mușca.

Sofia începu să râdă în hohote și Leo o acompaniase.

— Îmi dă fiori tipul ăsta și totuși, una peste alta, Sofia, mă bucur că mergi cu mine la bal... Știu câți s-au luptat să meargă cu tine și m-a surprins faptul că m-ai ales pe mine...

— Asta pentru că nu prea aveam de gând să merg...

— Chiar și așa... Tot pe mine m-ai sunat și asta contează pentru mine. Dacă mă duceam singur, aș fi stat ca prostul, retras și fără parteneră.

Sofia nu spuse nimic. Nu voia să spună o laudă la adresa lui, fiindcă nu voia să-i dea speranțe. Știa ce simțea pentru ea, dar nu-i putea împărtăși sentimentele. Pentru Sofia, Leo era doar partenerul de bal, un băiat drăguț, cuminte și sincer, un prieten și atât. Nimic mai mult. Pe ea o atrăgea la un bărbat, maturitatea cu care gândește și vede lucrurile, aspectul, romantismul și devotamentul. Nu-i păsa de faimă, de copilării sau cât de bun e la pat și nici tipii inofensivi precum Leo, care era exemplul de băiat cuminte și devreme acasă sau sub influiența cuiva.

Acasă, Tony își turnă un pahar de lichior din cele mai bune și butonă telecomanda. Din când în când își mai arunca ochii la ceas care se apropia de ora zece. Știa că atunci era deja începută festivitatea Sofiei. Mai bău o gură din pahar apoi sună telefonul. Era Mario.

— Salut! răspunse Tony. Ceva vești?

— Mâine seară, vii să iei marfa și poimâine o predai. Schimbul trebuie făcut cât mai repede!

— Am înțeles!

Apelul se terminase. Tony era încrezător. Avea metodele lui prin care putea rezolva cu ușurință treaba, deoarece o mai făcuse cu succes si pentru alții. În fond, ce putea merge rău într-un schimb? Câteva pachete de heroină și de marijuana, în schimbul plății, în locul stabilit. Dar când își bagă dracul coada...