Femeia lui Vaughn

O portiță de scăpare

 
  Câteva bătăi în ușă îl făcuse curios pe Paul, care îmbrăca un halat de baie. Se uită la ceas care indica ora nouă seara. Era convins că poate e Jason, fiindcă numai el se trezea oricând să ia câteva beri și să-i bată la ușă. Căscă de câteva ori parcă simțindu-l pe moș Ene pe la gene. Deschise ușa care părea gata să fie dată de perete și nu mică-i fu uimirea când o văzu pe Sofia în fața lui, cu un rucsac în spinare.

— Ce cauți aici? Vrei să fiu omorât de data asta? O luă el direct și își încrucișă brațele, transmițându-i astfel că nimic nu-l va mișca din loc.

— Îmi pare rău, Paul, chiar îmi pare sincer rău pentru ce s-a întâmplat ieri. Nu mi-am dorit să fii lovit și ai văzut și tu ce om e fratele meu, nici nu te-a lăsat să vorbești. Te rog să mă ierți, am nevoie de un loc în care să stau câteva zile, te implor...

— Oricum ar fi, Sofia, e de ajuns să se afle că ești aici și mă vor face surcele. Nu pot să cred că nu te gândești și la acest lucru... Nu te știam atât de egoistă.. a spus pe un ton ușor ironic.

— Paul, mă rănești.. Sigur că mă gândesc la toate astea, dar nu m-a văzut nimeni venind aici. Te rog mult de tot!

— Pentru asta îmi pare mie rău, Sofia, dar nu te pot ajuta. Nu mai vreau complicații! De ce nu o suni pe Tania sau Alana, doar sunt prietenele tale?..

— Bine, scuze că te-am deranjat! răspunse dezamăgită de persoana în care credea că poate avea încredere și se întoarse începând deja să se întrebe unde să se refugieze.

— Hei, Sofi! strigă Paul rânjind.

  Fata se întoarse curioasă de ce sfat va mai primi de la fricos.

— Intră, a spus el și ea a rămas pe loc. Nu înțelegea ce l-a făcut să se schimbe.

— De ce?

— Vino, poți sta la mine. Am vrut doar să mă mai rogi puțin, că îmi place...râse el și Sofia se apropie amenințătoare, apoi îi trase un ghiont în coaste.

  Paul icni a durere, masându-și locul râzând de Sofia și închise ușa în urma ei.

— Ești un necioplit !

— M-ai înjurat nițel, așa-i? Hai că te știu...

— Ieși din fața mea! Se prefăcu îmbufnată și se trânti pe canapea frustrată. Dacă ar avea prostul obicei, și-ar fi ros unghiile.

— Nu arăți prea bine, ești ok? Se interesă cu îngrijorare și se așeză lângă ea.

— Poate n-a fost o idee bună să vin aici, m-am gândit mai bine și ai dreptate, voi pleca, se hotărî Sofia și se ridică.

— Hei, hei, hei, am glumit. Nu mi-e frică de fratele tău, oricâtă bătaie aș lua, tot te-aș apăra cum pot.

— Da...dar nu de el ar trebui să te temi..

— Dar de cine?

— De cel care mă vânează să mă prindă în căsătorie. I-a întins o capcană fratelui meu ca să mă poată lua de nevastă.

— Cred că nu vorbești serios...

— Are cincizeci de ani și e cel mai mare interlop cu care n-ai vrea să ai de a face!

— Să fiu al naibii...Fratele tău e nebun să se joace așa cu viața ta..

  Sofia simți că trebuie să-i ia apărarea lui Tony.

— E doar planul acelui boșorog misogin și șarlatan. Fratele meu e doar naiv de a putut crede în vorbele acelui mafiot lipsit de scrupule.

— Sofi, te afli pe mariginea unei prăpastii abrupte și mi-e teamă că vei aluneca...

— Ei nu zău...ce m-am liniștit!

  Paul se apropie de Sofia punându-i mâna pe obraji și îi  zâmbi galeș.

— Am glumit nebuno, îți dau camera mea să dormi confortabil, vrei să te odihnești?

  Sofia schiță un zâmbet chinuit, dar nu răspunse.

— Sau ai chef să facem prostii?

  Redeveni serioasă din nou cand auzi ce chef de glume are.

— Ești un măgar!

Ajunsă acasă la ea, Mara descuie ușa și intră bucuroasă, sperând că va scăpa de Sofia pentru totdeauna, dar când aprinse  lumina, pe canapeaua ei stătea tolănit un bărbat. Intrusul o făcu pe Mara să se schimbe la față ca un cameleon.

— Ma-Mario? Ce cauți aici?

  Bărbatul se ridică și dădu târcoale în jurul damei care era deja încremenită de frică.

— Pe unde ai fost așa târziu?

— O plimbare de seară la o prietenă, aveai treabă cu mine?

  El pufni neîncrezător.

— Mara, Mara, Mara...Lui Vaughn nu-i va plăcea să audă ce faci fără știrea lui, dar eu sunt înțelegător și am să tac, pentru că mi se pare nedrept să se folosească de inocența acele fete și să o prindă într-o capcană pe viață. Să știi că data viitoare nu mai tac așa că ai grijă ce faci...a spus calm și se retrase ușor spre ușă. Mara se simțea goală la propriu, fiindcă fusese descoperită.

— De ce ai venit până la urmă?

Mario se opri o clipă în loc fără să se întoarcă spre ea.

— Știi de ce !

Și plecă. Mara trânti geanta într-un colț al canapelei și mârâi nervoasă. Vaughn pusese să fie urmărită și pe deasupra, Mario știa unde fusese. Faptul că va tăcea din gură, nu o încălzea cu nimic. Acum o avea la mână și e doar o chestiune de timp până va ajunge la urechile lui Vaughn, informația.

După o scurtă perioadă de jumătate de oră, Mario sosise la Vaughn să-i raporteze. Mințise pentru Mara, dar Vaughn încă era suspicios în privința ei.

— Era acasă șefule! Așa cum credeam...

— Ești sigur de spusele tale?

— Pe cuvânt!

— Bine...am încredere în tine. Mai faci un lucru în plus astă seară. Te duci și-l aduni de pe stradă pe prostovanul ăla și-l închizi în pivniță.

— Crezi că e necesar să facem asta?

  Vaughn îl privi pe Mario cu nesiguranță.

— Îmi pui la îndoială deciziile?!

— Nu șefule, imediat mă duc...

— Sofia va fi a mea. Nu-mi pasă de restul!

Vaughn bătuse șaua ca să priceapă iapa. Știa că Mario o place pe Sofia de când o văzuse prima dată...o copiliță de cinsprezece ani, dar îi era subordonat și nu putea decât să tacă și să înghită.