Femeia lui Vaughn

Cu inima la gât

  Ramon s-a întors la spital singur, spre uimirea unor colegi de-ai săi care se tot uitau în spatele lui după însoțitoarea cu care plecase.

— Șeful nu s-a trezit? îi întrebă cu un calm impresionant, probabil de rușinea trăită și anume că fusese păcălit de fata asta ce o credea inocentă și prietenoasă.

— Nu...doctorul preconizează că îl va mai seda și mâine din cauză că face temperatură des și are dureri insuportabile din cauza antibioticelor și anestezicului.

Ramon pufni nemulțumit și făcu roata împrejur cu o mâinile-n șolduri de frustrare. Colegul său voia să-l întrebe de Sofia, dar când acesta scoase o înjurătură deocheată și împinse cu palma în perete, își abținu curiozitatea și îl lăsă în pace.

— Unde pleci? îl întrebă un alt bărbat, când văzu că o luă la pas de-a lungul culoarului.

— Să vorbesc cu doctorul. Să fiți cu ochii în patru!

Cei trei inși îl salutară respectuos, deoarece Ramon era un soi de comandant adjunct după Eli și rămăseseră de pază în fața ușii.

  Doctorul îi dăduse un răspuns negativ și nesatisfăcător lui Ramon, cu privire la șeful său.

— Vă spun să nu-l mai sedați! Am autoritatea necesară pentru a vă impune acest lucru. Domnul Eli este un om puternic și rezistent. O rană minusculă în umăr nu-l va răpune ușor. Lăsați-l să se trezească fiindcă avem nevoie urgentă de el!

— În acest caz, nu-l voi seda, dar vă asumați această hotărare și în cazul unor complicații?

— Da, îmi asum decizia, veni imediat răspunsul sigur a lui Ramon.

— Atunci veți semna o declarație pe propria răspundere, că vă dați acordul asupra încetării tratamentului complet și în circa două ore se va trezi.

  Avea de gând să facă orice pentru a putea vorbi mai iute cu șeful său, fiind și sigur că Sofia avea nevoie de acesta la rândul ei de ajutor. Îi zâmbi mulțumit de sine, doctorului și porni către salonul lui Eli. Mai era puțin și îl putea prinde pe nemernicul care pricinuise atâta suferință.

  Numai Vaughn nu știa ce-l așteaptă. Încă era revoltat de trădarea lui Mario și Eli, fiindcă se uniseră și o ajutaseră pe Sofia si Tony să iasă de sub supravegherea lui, așteptând ca vreunul din iscodele sale să afle ceva despre oricare din ei. Nu se putea împăca cu gândul că dragul său nepot îl trădase, după tot ce făcuse pentru el. Fierbea la foc mic pierzându-și răbdarea fiindcă nu putea să facă nimic fără să atragă atenția.

— Verificați perimetrul acum și asigurațivă că nu încalcă nimeni proprietatea, porunci oamenilor săi, apoi dis de dimineață porniți în căutarea lor până îi găsiți. Să nu veniți la mine cu un răspuns negativ, rosti pe un ton apăsat și rar ca să-și demonstreze furia. Nu pot fi prea departe, știu că încă sunt pe aproape...bombăni ca pentru sine ultima frază și dădu pe gât un pahar de tărie.

   Inamicii lui erau mai aproape decât ar fi crezut. Mario, care știa toate mersurile la vilă, îi venise foarte ușor să intre în casă nevăzut și nesimțit de nimeni. Pândea din umbră, așteptând momentul în care Vaughn avea să se retragă în camera lui, să fie singur și vulnerabil, atunci când va crede că e în siguranță și ferit de pericol.
   Era dornic de răzbunare și însetat de răspunsuri. Câtă cruzime să aibă un om încât să-și ucidă propriul frate, ca să-i lase cei doi copii în grija unui unchi nemilos?! Crudul adevăr aproape că se îndulcise puțin când aflase că măcar cu fratele său Eli se purtase frumos, îl crescuse, îl educase și avusese grijă să ducă o viață bună, dar cum rămânea cu el? El nu avusese dreptul să crească alături de fratele său? De ce și-a bătut joc de sentimentele sale și l-a crescut în minciună? Mario era mai convins ca niciodată că era mult mai mult de atât la mijloc și avea să afle totul chiar în acea seară.

  Spre neplăcerea lui, Vaughn nu se retrăsese în dormitorul său, ci mai întâi luă cina, apoi urmă jocul de poker până la ora zece, împreună cu un amic de aceiași teapă, ceea ce-l făcu pe bărbat să-și piardă răbdarea. Oftă și pufni mânios fiind aproape descoperit de servitoarea care le ducea interlopilor o dușcă din cele mai bune. Femeia se oprise în loc și roti privirea împrejur, auzind suspinul lui Mario, apoi, convinsă că doar i s-a părut, înaintă grăbită.

  Bărbatul, care acum se afla în postura de intrus, se pitise după draperiile unei ferestre de la etaj, fiind perfect mascat și ajutat de întunericul de afară. Avea să mai șadă acolo o vreme până trecea Nalla înapoi și după, să se strecoare în dormitorul lui Vaughn.

  Totul suna a floare la ureche, dar cum mica lui iubită băgăcioasă nu avea de gând să stea locului, venise și ea pe ascuns la vilă hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu iubitul ei. Își risca propria piele de dragul iubirii, chiar dacă poate Mario n-avea să înțeleagă de ce îi va strica planurile.

  Nu se descurca prea bine la găsit planuri de a se infiltra în casă, dar era hotărâtă să încerce orice, inclusiv să sară gardul de beton, să se strecoare prin tufișurile de gard viu și chiar să împuște tot ce îi va sta în cale. Îl voia pe Mario înapoi cu orice preț, deși nu era nimic care să sugereze că era captiv.

   Așadar, se apucă de treabă. Puse un picior printr-un ochi din coroana gardului și celălalt îl ridică peste margine, ajungând să stea în fund. Norocul ei că îi dăduse Ramon acel trening, ajutând-o astfel să fie mai felxibilă.
   Cuprinse cu privirea toată curtea interioară atât cât putu în întuneric și văzu doi paznici. Se panică în următoarea clipă de teamă să n-o descopere și sări fără să vrea direct în mijlocul tufișului. Spera că nu o văzuse nimeni când aterizase cu o bufnitură ușor zgomotoasă, dar se dovedi a nu fi așa cum crezuse. Urechile paznicilor auziseră foșnetul tufișului și se îndreptaseră către locul unde se afla Sofia. Fata își dăduse seama că era cât pe ce să fie descoperită și încercă să se depărteze de acel loc în atenția pazei.

Oftă ușurată și își văzu de treabă când îi zări că verificau locul unde căzuse și nu era nimic acolo, dar nu rămăsese suficient să afle că defapt nu fusese chiar într-atât de subtilă pe cât își dorise. Unul din paznici care fusese mai perspicace, observă în lumina lanternei un cercel al Sofiei. Uitase să și-i dea jos atunci când se schimbase de rochie și acum neglijența o costa scump. Desigur că oamenii lui Vaughn nu știau că e al fetei, dar îl luaseră de jos și se grăbiră la șeful lor să le spună ce au găsit.

   Vaughn doar ce pășise în dormitor, își lăsă haina să cadă pe pat, lepădă și arma de la brâu, după care fu surprins de omul său pe care se baza, chiar Trevor. Îi arătă ce și unde găsise, apoi privirea i se înăspri la fel și pumnul care strângea cu putere bijuteria.

Vaughn recunoscuse cercelul, fiindcă el însuși îi dăruise Sofiei în ziua nunții.

— Cercetați fiecare colțișor. O vreau teafără și nevătămată! Le ordonă pe un ton ferm.

Când Trevor dispăru să îndeplinească porunca șefului, se repezise și el să îmbrace haina și să se ducă personal să cerceteze, dar un sunet îl făcu să se oprească în loc. Se întoarse în reluare cu fața către Mario, care trăsese piedica armei și ridică fără să vrea mâinile în semn de predare.

  Tânărul împinse ușa care rămăsese deschisă și îi porunci să se depărteze de arma lui de pe pat.