Femeia lui Vaughn

Musafir necunoscut

  La primul magazin de rochii, Sofia probă câteva fără nici cel mai mic entuziasm. Mario ador să o vadă îmbrăcată în alb, complimentând-o des despre cât era de frumoasă. Privindu-se constant în oglindă, cu fiecare rochie arăta și mai bine, ceea ce nu-și dorea sub nicio formă. În cele din urmă plecaseră cu mâna goală, el fiind cel mai dezamăgit.

— Erau atâtea modele frumoase acolo, Sofia, ce nu ți-a plăcut?

— Întocmai! Toate mi-au plăcut și în toate arătam bine. Poate prea bine... Oprește aici, îi zise ea, imediat, fără a mai apuca el să o întrebe de ce nu a ales una dacă i-au plăcut toate.

Sofia coborî din mașină înainte ca Mario să-i deschidă portiera și îi arătă o rochie de mireasă în vitrina unui magazin.

— Pe aia o vreau! a spus mai hotărâtă ca niciodată.

— Îți place aia? o întrebă nedumerit.

Din tot ce probase ea la magazinul anterior, aceea era cea mai urâtă...dacă ar putea exista rochie de mireasă urâtă.

— Nu, nu îmi place, dar nu vreau să port o rochie de mireasă adorabilă și potrivită, la o nuntă dezgustătoare și nedorită. Nu vreau să-mi pară rău când o voi sfâșia în bucățele și nu vreau să fiu o mireasă frumoasă. Vreau să-i arăt lui Vaughn cum trebuie să arate mireasa perfectă pentru el, îi răspunse fata cu ambiție și intră înăuntru.

  Mario rămăsese fără cuvinte. Avea curaj, dar asta însemna că se punea singură în pericol. Nu credea că Vaughn ar fi de aceiași părere cu ea.

— Domnișoară Sofia! o strigă el subtil și fata se depărtă puțin de vânzătoare apropiindu-se de el.

— Ce e Mario?

— Ești sigură că vrei să faci asta? Vaughn ar putea reacționa violent...

— Nu te teme, am un plan! îi zise misterioasă.

— Ce plan?

— Ți-l voi dezvălui când va fi timpul. Până atunci, să-mi iau rochia...

Și îndreptându-se către vânzătoare, îi ceru modelul din vitrină, de modă veche, gen, anii cincizeci.

— Pentru dumneavoastră, aș avea modele noi și foarte frumoase, dacă doriți să vedeți, îi spuse cu amabilitate femeia.

— Nu, pe asta o vreau și aș dori să-mi dați cu două măsuri mai mari decât e aceasta.

— Dar eu cred că v-ar veni acest număr, o puteți proba...insită vânzătoarea.

— Nu, doamnă. Îmi dați așa cum vă zic!

Mario chicoti pe ascuns, văzând fața vânzătoarei. Sofia îl observă și îi zâmbi cu subînțeles.

    Când terminaseră tot ce aveau de cumpărat, asta însemnând cam după o oră și jumătate, se întoarseră la mașină. Mario băgă sacoșele în portbagaj, iar ea urcă în dreapta plictisită. Când se sui și el la volan, ea oftase prelung.

— Te simți bine? o întrebă.

— Nici eu nu știu cum mă mai simt...Mă gândesc că iar mă întorc în vila aia înfiorătoare și anostă, de parcă m-ai scos în curtea închisorii la aer și acum mă duci înapoi în celulă... Cum să explic sentimentul ăsta de constrângere?

  Mario se uita la ea câteva clipe, gândindu-se la cum ar putea să o binedispună, apoi îi veni o idee.

— Știi, Vaughn mi-a spus să te aduc înapoi acasă indiferent cât ar dura cumpărăturile. Ce spui dacă mergem și în altă parte?

— Dar am terminat de cumpărat tot...îi răspunse confuză.

— Dar nu despre cumpărături vorbeam...Gândește-te așa, că sunt peștișorul de aur și îți îndeplinesc trei dorințe. Te duc în trei locuri în care îți dorești cel mai mult să fii și stăm câte o oră în fiecare.

— Vorbești serios?

    Sofia își astupă gura de uimire și entuziasm apoi îi mulțumi repetat.

— Mi-ar plăcea foarte mult, dar nu pot. Eu te pune mereu în situații neplăcute și nu vreau să abuzez din nou. De această dată chiar te va da afară, dacă vom fi prinși!

— Nu mă va da nimeni afară, cu atât mai puțin din cauza ta. Dacă va fi vreodată să părăsesc dreapta lui Vaughn, va fi din proprie voință. Acum, spune-mi! Care e prima oprire?

Fata își puse mâna peste a lui, care o avea pe schimbătorul de viteze și îi zâmbi.

— Ai o inimă de aur! Mulțumesc pentru tot. Dacă nu erai tu lângă mine, n-aș mai fi putut să trec prin toate astea. Tu mi-ai fost alături din prima clipă și știu că nimeni n-ar face asta pentru mine, decât tu.

El îi duse mâna la buze și i-o sărută, lăsând o urmă de foc pe pielea ei, înfiorând-o. Ea o retrase iute, temându-se de prea multă plăcere. Îi era frică să se gândească și la altceva în afară de ceea ce trebuia să facă pentru fratele și nepotul ei.

— Bine, să mergem....

— Aș vrea să merg întâi acasă la mine, unde mi-am petrecut copilăria, apoi mi-ar plăcea să merg în parcul de distracții. Mi-e dor de puțină aventură!

— Bine, care e al treilea?

— Al treilea? Nu știu...dar, ce spui dacă pe al treilea ți-l spun altă dată? Va mai fi valabil?

— Desigur. Voi ține minte, îți promit! Oricum, îmi vei aminti tu când vei dori să te duc.

— Minunat!

  La vilă, când Vaughn se întorsese de la birou, servitoarea îl anunță că are un musafir.

— Mario și Sofia au venit?

— Nu încă domnule, probabil domnișoara Sofia e pretențioasă în alegerea lucrurilor miresei...

— Bine, Nalla. Condu musafirul în salon și te poți retrage!

— Cum ordonați!

În salon, Vaughn avu parte de o surpriză uluitoare. Musafirul său era defapt unul drag și de care îi fusese foarte dor. Nu se aștepta la vizita lui neanunțată dar îl primise cu brațele deschise.

— Unchiule Vaughn! Câtă vreme a trecut de când nu ne-am mai văzut! îl surprinse bărbatul cu o îmbrățișare.

— Multă vreme! Cum merg studiile? Ai terminat? Te-ai întors definitiv?

— Da, definitiv! Am absolvit și m-am întors! Am auzit că te însori, trecu el direct la subiect.

— Tu cum ai aflat?

— Veștile bune circulă repede. O mireasă tânără ăh?

— O vei cunoaște imediat ce va sosi de la cumpărături. Până atunci, să pun să ți se pregătească o cameră la etaj și să bem ceva împreună!

— De acord!

  În acest timp, Mario parcă mașina în curte și luă sacoșele din portbagaj, să le ducă în camera Sofiei.

— Îți mulțumesc pentru ziua asta, Mario, m-am distrat de minune și mă bucur că am făcut-o împreună! Nu voi uita tot ce faci zilnic pentru mine!

— Nici eu nu voi uita promisiunea făcută. Al treilea loc rămâne neocupat, bine?

— Bine.

Imediat de cum pășiră în casă, Mario porni înaintea fetei să-i ducă lucrurile în cameră iar ea se opri în salon care era gol în acel moment. Se trânti extenuată pe canapea și strigă la Nalla să-i dea ceva rece de băut.

Niște pași se auziră în spatele ei, iar o mână îi întinse o bere desfăcută și foarte rece.

— Mulțumesc! Cum ai ghicit la ce mă gândeam? De obicei îmi aduci șerbetul ăla oribil...

— Nu știu cum am ghicit, dar bine că mi-ai spus că e oribil șerbetul...

Sofia se ridică instantaneu să vadă chipul acelei voci străine, dar când se întoarse, avu parte de o surpriză ce o făcu să uite să mai închidă gura de uimire.