Femeia lui Vaughn

Bosumflați...

  Nalla sosise cu tava de mâncare în salon, surprinzându-i pe Sofia și Mario într-o postură cam posacă. Ea stătea cu fața în palme pe scaun la masă, iar el rezemat de un pilon din încăpere, parcă meditând. Începuse să i se pară tot mai ciudate reacțiile celor doi și se gândea că nu fusese prea atentă la conversațiile lor în ultima vreme dar sesizase faptul că erau peste tot împreună.

— Mai doriți ceva domnișoară? o întrebă pe Sofia.

— Da, încă o porție pentru Mario. Eli a terminat?

— Nu știu, domnișoară, nu am verificat!

  Mario se trezise dintr-o dată din visare și se uită la Sofia, întrebându-se ce făcea Eli, dar mai ales de ce întrebase Sofia de el. Când Nalla ieși din salon, nu se grăbise la bucătărie după porția lui Mario, ci se lipi cu urechea de ușă să asculte ce vorbesc cei doi după plecarea ei.

— Ce face Eli, de ai întrebat-o pe Nalla de el?

— Îmi mută mobila prin cameră... începu ea să râdă. I-am zis că te căutam pe tine să o muți și că o faci singur, așa că s-a apucat să târâie de ele.

— De unul singur? Ăsta e sănătos?
   
    Mario nu se putuse abține și pufni în râs.

— Eu n-am mutat în viața mea o mobilă...

  Nalla râse și ea șoptit de râsetele celor doi, fiind surprinsă de Eli.

— Dar ce te mai amuzi.... zâmbi el drăcește.

Fata se rușină și lăsându-și capul în jos, fugi la bucătărie. Era rândul și lui să tragă cu urechea, dar ascultând cum râdeau amândoi, nu se abținuse să nu intre și să afle ce îi amuza așa tare.

  Când li se alătură Eli, Sofia abia reuși să redevină serioasă, pe când Mario, nu avea nevoie să se străduie. Oricând îi vedea fața lui Eli, se făcea foc și pară pe dinăuntru.

  — Oh, salut, îi dădu mâna lui Mario zâmbind cu subînțeles, se pare că te-a găsit într-un sfârșit, făcu el o remarcă, apoi se întoarse către Sofia. Am intrat fără să cer permisiunea, dar nu m-am abținut să nu o fac, când am am auzit din hol cât de tare râdeați? Deci, care e poanta, o întrebă pe fată, făcându-i cu ochiul.

— Nimic de care să-ți pese...bombăni ea și schimbă imediat subiectul. Ai terminat?

— Da...a dat Domnul să-ți trag și patul în locul ales de tine. Am trimis o menajeră să-ți facă ordine și să aspire praful...dar ce nu înțeleg, e cum poate Mario să le mute singur, că eu abia le-am cârmit...

— Nu știu, n-a mutat nicio mobilă de când sunt eu aici...

Atunci îi picase lui fisa, și anume că ea doar a râs pe seama lui și nu doar ea, ci și Mario și servitoarea.

— Am înțeles... Mi-ai dat maxim! Probabil am arătat ca un prost caraghios în ochi tuturor... Bine...

Sofia văzu în ochii lui nori negri adunându-se, ceea ce însemna că se înfuriase, dar și faptul că nu mai spusese nimic, ieșind pe ușă și trântind-o cu zgomot, îi dădea de înțeles că probabil i-o va plăti. Sau pur și simplu a constatat că o meritase.

În salon se făcu liniște totală. Nalla trecuse printre ei cu tava de mâncare, o așeză pe masă și se retrase la bucătărie. Mario fusese primul care se așeză pe scaun, fiindcă nu simțea niciun resentiment față de supărarea lui Eli.

— Haide, Sofi, o îndemnă el să se așeze în fața lui, să mâncăm!

  Fata privea în farfurie puțin abătută și parcă îi pierise pofta.

— Nu-mi spune că ți-e milă de el...

— Aproape că-mi pare rău pentru ce i-am făcut.

— Aproape? Eu aș spune că mai ai puțin și plângi...

  Sofia îi aruncă o privire rece și lăsă furculița să cadă în farfurie, cu zgomot.

— Ce insensibil, adăugă ea cu puțină ironie.

Pentru Mario, acea remarcă făcută de Sofia, fusese picătura care umpluse paharul. Se ridică ștergându-se la gură cu un șervet și ieși trântind ușa.

— Grozav! Acum amândoi sunteți bosumflați...

Îi pierise și ei pofta de mâncare și plecă spre camera ei cu un gol în stomac. Dacă ar veni Vaughn și ar observa lipsa de interacțiune dintre ea și Eli, probabil ar face-o una cu pământul fiindcă îi supărase unicul nepot. Trebuia să-l împace și pe Eli și pe Mario.

  Intră în camera ei și fu extrem de surprinsă să vadă totul mutat și perfect aranjat. Îi plăcea mult schimbarea adusă de Eli, iar golul din stomac i se mărise considerabil. O încercau sentimentele de vinovăție și prin urmare, merse la el să-și ceară scuze. Își pregătise intens în minte, cuvintele magice cu care avea să-l împace pe Eli, însă ceva neașteptat interveni în planurile fetei.

  Ciocăni la ușă de câteva ori, dar Eli nu intenționa să răspundă nimănui.

— Sunt eu, Sofia. Îți pot vorbi o clipă?

  Bărbatul căscă ochii la auzul vocii ei și îi porunci să intre, dar când aceasta deschise ușa, el se prefăcu din nou concentrat la anumite lucruri pe laptopul său.

  „ Ce hoț ești! ” gândi Sofia în sinea ei, dar nu-și schimbă discursul și începu să vorbească. El se părea că n-o ascultă, întorcându-i spatele să plece când își termină „ pledoaria”. Nu-i venea să creadă ce aroganță afișa tipul după care i se scurseseră ochii din primele clipe. Începuse a regreta faptul că în loc să-și împace iubitul loial, care o iubea în orice condiții, venise să se milogească de insensibilul Eli. Mario avea dreptate, își dădu ea seama. Nu merita efortul!

— Știi că eu știu tot ce se petrece în casa asta?

  În clipa în care întrebarea lui i se strecură la urechi, Sofia se întoarse imediat către el, tremurându-i picioarele. Dacă știa și despre ea și Mario, nu numai ca relație, dar dacă știa și de faptul că încearcau să afle dacă el și Eli sunt frați?

— Și știi și faptul că Tony, fratele tău m-a chemat?

— Nu, răspunse ea imediat. Și mă întreb de ce a făcut-o.... Oare a putut să creadă în tine? Sau a crezut în tine, la fel ca în Vaughn și acum urmează trădarea? Ce urmărești că nu înțeleg! Luminează-mă! De ce te-a chemat? Ce a sperat atunci când a făcut asta?

— Orice va fi, se va întâmpla spre binele tău! Eu am o datorie la fratele tău, ce nu se poate măsura în bani! Mi-a făcut un mare bine și i-am promis că-l voi răsplăti, doar să mă cheme!

Sofia pufni în râs. Vorbele lui i se păreau caraghioase. Fratele ei să facă un mare bine? A făcut bine unora, dar nu credea că și lui Eli, și mai ales ceva ce nu se poate măsura în bani.

  Bărbatul își descheie cămașa și arătă o cicatrice mare în dreptul ficatului.

— Acum ceva timp, mi-a donat jumătate din ficatul lui ca să trăiesc...

  Sofia voia să atingă pielea cu acea dâră vindecată de timp, dar se abținu. Era un șoc pentru ea. Nu a știut niciodată că Tony are numai jumătate de ficat și că cealaltă parte a salvat viața cuiva. Îi venea să plângă de emoție, nici ea nu-și putea explica de ce, dar reuși să se păstreze nedoborâtă de lacrimi.

— Nu îți sunt dușman, Sofia! Eu, Tony și Mario, ne confruntăm cu adevăratul dușman și se întoarce pe seară înainte de cină!

  Eli încheie rapid nasturii și ieși din încăpere, lăsând-o pe Sofia cu o mare neînțelegere în suflet. Se pare că nu-și cunoscuse niciodată fratele cu adevărat...