Femeia lui Vaughn

O piedică pentru Mario..

  Sofia dădu nas în nas cu Mario exact în fața camerei ei și îl sărută pe furiș, profitând de întunericul ce se lăsase din cauza serii.

— Te cheamă Vaughn! I-am spus exact ce am stabilit și te va trimite la doctor, dar să insiști să mergi singur!

— Nu trebuia să faci asta... Să nu și-o ia în cap acum, la atâtea rugăminți să vrea să le plătești..

— Exclus! Nu încape vorbă de așa ceva. Hai du-te!

Mario se conformă, prezentându-se la Vaughn așa cum îi spuse Sofia. Eli dispăruse din peisaj, el știa ce mai învârtea, ceea ce îl bucură pe Mario.

— Am înțeles că nu te simți bine... începu Vaughn.

— E o nimica toată, încercă el s-o drege...

— Ce nimic băi? Cu sănătatea nu te joci. Tot restul serii ești liber. Se va ocupa Eli de supravegherea lucrurilor în lipsa ta. Du-te la un medic și fă-te bine! Ai înțeles?

  Ciudat mod de a se îngriji de o persoană, mai avea și Vaughn, îl trimitea la doctor certându-l, dar bărbatul nu ripostă deloc, ci acceptă tot ce-i zisese șeful său. Nu stătuse prea mult la discuție. Își luă cheile și plecă după rezultate. Golul din stomac i se mărea și se încărca de emoții, tremurând carnea pe el. Un sentiment bizar îi tranversa toate simțurile temându-se de adevăr, însă dintre adevăr și suspiciune, logic că ar prefera să știe cu cine are de a face.

Până la întâlnirea cu doctora ce avea să-i înmâneze plicul cu răspunsul mult așteptat, tot drumul l-a parcurs într-o continuă tensiune, ca și cum se ducea la tăiat, nu la o clinică.

După o jumătate de oră, Mario se afla în drum spre casă, trăgând cu ochiul pe scaunul din dreapta unde se afla plicul cu pricina. Nu a vrut să-l desfacă imediat și afle, deși i-ar fi plăcut enorm să scape de acea incertitudine, hotărâse că e mai bine să se afle pe canapeaua lui, în liniștea camerei sale și să citească rezultatul, acela fiind ” În proporție de 99,99 %, probele ADN prelevate nu se potrivesc...” 

   Acest gând îl bucura enorm, însă e o diferență uriașă din ceea ce își dorea să scrie pe acele foi și ce scria defapt, dar nici acest lucru nu era cert. Teoretic era vorba despre a fi sau a nu fi. Voia ca Sofia să-i fie alături când citea negru pe alb cine era Eli defapt sau era mai bine să afle singur. Voia să știe cât mai repede dar îi era și frică de ceea ce va afla. În cele din urmă, răbdarea lui învinse și ajunsese acasă pe la vreo zece noaptea cu plicul intact. Parcă mașina pe alee și îndesă plicul în buzunarul de la piept al sacoului său, apoi coborî hotărât cu gândul de a ajunge mai repede în intimitatea încăperii sale.

  În casă era liniște și pace. Părea că nimeni nu e treaz dar din umbră, de după un pilon al casei, Eli ieși tiptil cu un pahar de lichior în mână.

— Salut! îi luă prin surprindere pe Mario, care tresări și scăpă o înjurătură deocheată. Scuze, n-am vrut să te sperii...adică nu e ca și cum te-am prins în flagrant delict...râse el mișelește.

  Mario apucă marginea hainei din partea unde se afla plicul, fără să-și dea seama.

— Ba m-ai speriat zdravăn, la cum te-ai furișat așa, de parcă mă așteptai. Ce faci la ora asta treaz și umblând prin casă. Nu poți să dormi?

— Mnu...nici nu pot dormi, dar eram curios în legătură cu starea ta...Ce a zis doctorul, te simți bine?

  Mario se simțea flatat de grija ce i-o purta Eli, dar și în acest caz îl suspecta ca având vreo intenție ascunsă. Adică nu aveau nicio relație de amiciție măcar sau de rudenie, așa că din punctul său de vedere, urmărea ceva, dar nu putea bănui ce anume. Până acum nu-i făcuse rău dar nici nu încerca. Arăta ca un prădător ce încă își analiza planul de atac...încă. Nu se simțea sigur pe el sau pe vorbele lui ca să-și pună încrederea în Eli.

— A spus că e doar oboseala, insomniile mele...nimic grav...

— Am înțeles, păi atunci mai i-ați o pauză. Sunt sigur că unchiul meu va înțelege...

— Noapte bună Eli! accentuă Mario cuvintele și mai confuz, semn că n-avea să-i ia vorbele în serios.

— Noapte bună...răspunse Eli, ducând paharul la gură și privind suspicios în urma acestuia.

  Când ajunsese în camera lui, închise ușa rapid și se rezemă de aceasta, răsuflând ușurat că scăpase de individ momentan. Băgă mâna în buzunar cu grijă și scoase dovada, hotărât să afle răspunsul care îi măcina sufletul, dar nici de această dată nu reuși. Imediat ce aprinse lumina și își dădu jos haina de pe el, apucă doar să desfacă acel plic, fiindcă țipetele îngrozite ale unei servitoare treziră și morții din morminte. Mario reacționă imediat aruncând plicul pe canapea lângă haină și ieși tot o fugă să afle ce e cu toată zarva.

  Și-a scos arma de la brâu și a ieșit în grabă să afle ce se petrece. O localiză imediat pe Nalla și pe Sofia care se aflau una în brațele celeilalte, nevenindu-i să creadă ceea ce vede. Servitoarea plângea la pieptul fetei și îi povestea cu o voce gâtuită ceea ce se întâmplase.

— A intrat în camera mea și s-a suit pe mine dorind să mă sugrume, am reușit să țip după ajutor apoi s-a speriat probabil și a fugit. Nu am văzut pe unde a luat-o și cine era, dar nu știu ce a vrut de la mine...

— Hai du-te în camera ta și dormi, îi zise Mario. Nu are unde să se ducă. Nu poate trece de pază, îl vom găsi!

   Femeia îl ascultă și încuie ușa camerei sale de această dată, pe când Mario le ordonă oamenilor săi, să verifice perimetrul casei și să prindă orice mișcă.

— Ce se petrece Mario? Cine ar vrea să-i facă rău Nallei? Și de ce? Tu ai spus, e atâta pază că n-ar putea mișca nici musca....atunci cine și de ce?

  Încet, încet, vorbele Sofiei îi lumină mintea lui Mario și îi pică fisa.

— Ar trebui să mergi în camera ta până aflu. Haide!

  Fata ar fi vrut să rămână, dar oricine ar fi în casă, nu-i cunoștea intențiile și se temea să nu cumva să se bage în mijlocul problemelor, așa că cedă și se întoarse să plece.

— Să mă anunți dacă ai prins pe ticălos...îi zise.

— Îhm, murmură bărbatul și fugi glonț în camera lui să verifice bănuiala ce o avea. Și i se confirmă. Plicul dispăruse.

  Îl căutase peste tot, deși îl lăsase lângă haina lui pe canapea. Asta nu putea fi o coincidență. Cineva a pornit ambuscada asta să poată lua plicul. Altfel nu-și putea explica atacul asupra servitoarei și dispariția plicului în același timp. De acest furt era responsabil ori Vaughn ori Eli. Când se întorsese, el era treaz încă și nici nu venise să afle ce s-a întâmplat de se crease agitație. Nici el, nici unchiul său. Întrebarea era de ce furase plicul. Nu voia să se afle că el și Eli sunt frați sau voia ca el să suspecteze în continuare relația dintre acesta și Eli, pentru a acoperi un alt secret.

  Se enervă dând cu pumnul în perete. Era mai mult decât convins că oamenii săi nu găsise pe nimeni și nimic, nicio urmă. Hoțul mișel își atinse scopul.

— La dracu'! De ce nu l-am desfăcut atunci pe loc, nu știu! Acum o luăm de la capăt...
 
    În timp ce Mario se dădea cu capul de toți pereții de oftică, Eli ieși din umbră cu plicul în mână și se retrase în camera lui, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.