Femeia lui Vaughn

Mofturi

  
   Sofia se învârtea prin cameră în înspecție, să afle ce putea găsi util scăpării ei, dar își aminti de Tony.

— Fratele meu... La naiba!

  Se potoli, observând un dulap din fața patului ei în care spera să găsească niște haine de schimb, dar atunci auzi pași și se repezi să se așeze iute pe pat, arătând supărată. Oricine era la ușă ciocănise de două ori.

— Mai fac și pe manierații...bombăni pentru sine. Intră!

Mario se interesa de nevoile ei și dorea să fie convins că i s-a asigurat tot confortul.

— Cu ce v-aș putea fi de folos, domnișoară Sofia?

— Nu-mi plac lingușelile. Mai ales dacă vin din partea lui Vaughn...

— E respectul meu pentru dumneata, domnișoară... Revenind la întrebare, vă pot ajuta cu ceva?

— Dacă tot mă rogi, nu te voi refuza. Am nevoie de hainele mele...trebuie să-mi iau niște lucruri de acasă.

  Mario deschisese dulapul larg, pe care tocmai îl descoperise Sofia acum câteva clipe. În el erau agățate pe umerașe tot felul de rochii pe care ordonase Vaughn să-i fie pregătite.

— Wow! V-ați pregătit cu muult timp înainte pentru clipa asta, nu-i așa?

  Mario nu putea decât să-i înghită fiecare cuvânt cu care îl tortura, fiindcă furia ei era pentru Vaughn și astfel o înțelegea. Fiind complice la faptele stăpânului, trebuia să tragă și el ponoasele.

— Nu îmbrac așa ceva! Îi zise hotărâtă.

— Domnișoară, nu vă supărați pe haine din cauza șefului... Sunt lucruri drăguțe...încercă el să o îmbuneze.

  În acel moment, servitoarea intră cu o tavă cu mâncare și fructe pe care o lăsă pe noptiera ei și așteptă semnul lui Mario să iasă.

— Nu e vorba doar de lucruri....sunt rochii! Nu sunt pe gustul meu și nici nu mă reprezintă. Cât despre șeful tău, da...

  Sofia se repezise la tava cu mâncare și luă cuțitul de tăiat fructe, apoi începu să cârpească o rochie, sub privirile servitoarei și a bărbatului.

  — Uite-așa i-aș face și uite-așa mi-aș dori să-i jupoi pielea de nemernic ticălos! strigă nervosă în timp ce se lupta să distrugă o a treia rochie.

  Deși pe Mario îl amuza teribil reacția și ideea ei de a-l chinui pe Vaughn, hotărâse să pună piciorul în prag, certând-o pe servitoare.

— Cine dracu' ți-a zis să aduci mâncare la ora asta?!

Femeia plecase capul spășită, pe când el îi smulse cuțitul din mâna fetei, apucându-l de lamă. Pe fața lui apăru o grimașă, în urma ciupiturii lamei, dar o ignoră în momentul de față și azvârlind cuțitul pe tavă, o expedie pe femeie promițând că-i va cere explicații mai târziu.

— Eu zic să o lăsați baltă în seara asta, domnișoară. Vă îmbrăcați cu una mai potrivită și mâine poate rezolvăm altfel, îi spuse Mario strângând pumnul pentru a-și ascunde rana.

— Nu e șeful tău atât de mare și puternic și pe deasupra incredibil de îndrăgostit, încât să-ți ordone să mergi la mine acasă sau chiar să mă duci să-mi iau lucrurile?

  Mario se gândea că micul drăcușor din ea o asmuțea la rele. Avea dreptate, Vaughn ar face orice i-ar cere Sofia, dar lui nu-i prea convenea la acea oră târzie să mai facă drumuri pentru că voia ea cu tot dinadinsul să se răzbune prin mici tentative de a-i călca pe nervi.

— Deci? Mi le aduci tu acum sau să strig la Vaughn să-ți dea el ordinul?

  Privirea sfidătoare de lasă-că-ți-arăt-eu-ție și brațele încrucișate erau semne clare că n-avea să renunțe și el era deja destul de obosit ca să mai piardă vremea contrazicând-o. Se răsuci lent pe călcâie și vru să plece, dar Sofia îl opri.

— Stai puțin...

El se întoarse.

— Am glumit și eu... Nu e drept să te pedepsesc pe tine din cauza dobitocului de Vaughn. Lasă pe mâine, fiindcă vreau eu să le iau personal.

— Domnișoară...

Mario rămăsese fără cuvinte în fața ei.

— Mai aveți nevoie de ceva?

— Da, de un prieten. Putem fi prieteni Mario? Sunt Sofia, nu domnișoara Sofia, îi zise ea și întinse mâna în chip de salut, pentru a face cunoștință.

  Propunerea ei îl flatase și nici cu mâna întinsă nu o putea lăsa, dar el avea rana la acea mână și nu putea încheia salutul cum se cuvenea. Sofia începea să se încrunte de teama de a o respinge, în schimb el ridică pumnul strâns și ea observă picăturile de sânge prelinse pe piele.

— Dumnezeule... Ești rănit? Cum... Te-ai tăiat din cauza mea, nu-i așa? Stai jos, îl trase ea și-l trânti pe pat, fără să-i dea șansa să vorbească.

— E o nimica toată, domnișoară....

— Taci! Nu suport gândul că te-ai rănit din cauza mea.

  Fata rupse o fâșie potrivită dintr-o rochie tăiată de ea și i-o legă în jurul palmei, strângând și legând-o cu grijă. El îi dădu ascultare și o lăsă să-l îngrijească în voie. Nu era nimic mai important și mai special decât să poată fi în preajma ei.

— Mulțumesc... Îi zise zâmbind și de data aceasta el îi întinse mâna bandajată, astfel confirmându-i faptul că-i accepta prietenia. Se bucura și cu puțin, decât să-l urască, era mai bine așa.

  Pe de altă parte, Sofia se bucura în sinea ei că în acest război, obținuse primul aliat. Începea să gândească în stare de urgență pentru viitor. Își crea propria armonie și propria „ armată ” pentru traiul ei din acea casă. Cu relații, avea să joace toate jocurile în favoarea ei și de Vaughn avea să aibe grijă să-i facă viața un calvar.

— Atunci, ne vedem mâine domnișoară Sofia.

— Da...Mario...doar Sofia.

— Dar când e șeful sau sunt angajați...sunteți domnișoara Sofia...

— Clar! Noapte bună, amice!

  Mario se retrase din camera ei cu zâmbetul pe buze, pe când Sofia alesese o rochie de noapte și intră la duș.

  Ca urmare a amabilității Sofiei, Mario vru să-și arate recunoștința în alt mod. Coborî pe ascuns în pivniță și îl cercetă pe Tony care era treaz dar la fel de bătut și chinuit.

— Aduceți-i apă și mâncare, ordonă unui tip care pe moment nu ascultă de Mario.

—  Șeful a zis că ..

— Eu zic acum!

  Tony auzise ce se vorbea lângă el, dar era prea slăbit să poată spune ceva.