Femeia lui Vaughn

Conexiuni

  Sofia voia să coboare din mașină, dar Ramon o opri, punându-și mâna e brațul ei, ceea ce o nedumeri. Brusc, o străbătu un fior de neliniște și își retrase încet brațul.

— Să mă asigur că e totul în regulă și apoi intrăm.

— Îhîm...bine, răspunse fata.

  După ce coborî din mașină, Ramon verifică împrejurimile asigurându-se că nu exista niciun pericol pentru niciunul din ei, dar Sofia rămăsese puțin în dubii, după care îi fură risipite imediat. Se gândi că din moment ce vânează mafioți și traficanți periculoși, întotdeauna exista riscul de a se expune răzbunării unora din cei care pe care voia să-i aresteze. Aparent se liniști. Urmări în tăcere cum bărbatul verifică scara blocului și străduța lăturalnică, încolțind în sufletul ei teama. Când Ramon  se îndepărtă puțin de mașină, Sofia deschise torpedoul și scotoci prin el, găsind o armă. Exact de ce avea nevoie, își spuse sieși și o luă rapid apoi o ascunse sub rochie, în dreptul lenjeriei intime. Era convinsă că Ramon nu va observa dispariția acesteia fiindcă avea deja una la brâu.

  Închise imediat torpedoul și când văzu că se întoarce foarte relaxat, coborî și ea fiind convinsă că nu era nimic îngrijorător.

— E totul bine. Nicio mișcare sau companie neplăcută. Să urcăm! o chemă el din fața ușii și blocă portierele din cheie, atunci când Sofia coborî din mașină.

— Nu vreau să stăm prea mult...aș vrea să fiu la spital când se trezește Eli, îl rugă fata.

— Nu te îngrijora, poți face un duș fierbinte, te schimbi și ne întoarcem înapoi cât ai clipi. Oricum, colegii mei mă vor suna în caz că va interveni ceva.

Pe Sofia o liniști acest gând și încercă să-i zâmbească. Când tânărul îi întoarse surâsul fetei, aceasta își aminti cât de mult și-l dorea pe Mario lângă ea. Nu voia să creadă că fericirea ei durase atât de puțin. Se consolă cu gândul că în curând va porni pe urmele lui și îl va salva din ghearele lui Vaughn. Da...așa va face. De altfel nici nu credea că Mario se afla în custodia lui Vaughn, nu. Iubitul ei era prea ager și prea isteț să se lase prins, însă nu de asta și plecase după Vaughn? Să-i iasă în cale? Din nou se îngrijoră cu privire la siguranța lui. Și pentru că se dovedise a fi cu mintea în altă parte, Ramon o prinse de braț, făcând-o să tresară.

— Sofia ești bine?

— Da, sunt bine, de ce întrebi? vru să știe.

— Pentru că ți-am zis că stau la apartamentul trei sute doi și tu ai continuat să mergi până ai trecut de alte două apartamente.

  Dezorientată își roti privirea în jur apoi zâmbi tâmp.

— Scuze...poate și stresul e de vină...

  Ramon nu spuse nimic. Aprobă din cap în timp ce o privea în acea rochie terfelită de sânge uscat și alte impurități, apoi îi făcu semn spre apartamentul său.

— Te vei simți mult mai bine după un refresh!

Fata era convinsă că are dreptate și parcă simțise o mică doză de egoism. Ea nu trebuia să se relaxeze cât era departe de Mario, de Eli, cât nu știa nimic de fratele ei, în ciuda faptului că fusese asigurată că e în regulă. Voia să se convingă cu ochii ei, însă până atunci trebuia să scape de ținuta aia de mireasă blestemată, inspirată parcă din filmele horror.

  — Dacă vrei, poți sta jos, o îndemnă el. Mă duc să-ți aduc ceva de îmbrăcat.

Sofia nu voia să se așeze. Totul era prea curat și drăguț ca să murdărească ea. Apartamentul lui Ramon era spațios și aranjat modest, tipic pentru un burlac. Poate nu chiar tipic...deoarece nu avea nici măcar un tricou azvârlit pe nicăieri, ori vrei șosetă murdară, semn că ori are pe cineva, ori e foarte ordonat. Cert e că totul avea un aspect gri. De la draperii, până la lenjeria de pat, chiar și mobilierul avea ceva nuanțe de cenușiu. I se păruse o încăpere simplă neîmpopoționată cu decorațiuni de tot felul ca în oricare altă locuință, aranjată cât mai simplu și mai confortabil. Ramon avea un apartament plăcut vederii, conchise ea. Apoi observă canapeaua. Cum să se așeze pe o așa piesă impresionată, de catifea bordo cu perne, din nou, cenușiu închis? Doar trecu mâna peste ele și oftă adânc. În acel moment, Ramon ieși din dormitor probabil, cu hainele în brațe.

— Am găsit un trening de-al surorii mele...s-ar putea să-ți vină. Și dacă vrei și acești adidași...îi arătă el o pereche de încălțări albe, mă gândesc că nu poți purta tot acei pantofi incomozi la pantaloni...

— Hm, exclamă uimită la pachetul complet al bunăvoinței lui, mulțumesc. Îmi place casa ta și apreciez că te-ai gândit la toate.

— Eh, la ce sunt buni prietenii? Uite acolo, în spatele tău e baia. Găsești tot ce-ți trebuie și între timp îți pregătesc ceva să mănânci, bine?

— Nu e necesar să mai faci alte lucruri pentru mine. E de ajuns că m-ai primit în casa ta și mi-ai dat haine de schimb, să nu mai menționez de duș. Doar...așteaptă-mă, îi zise ea.

  Ramon ridică din umeri și zâmbi trântindu-se pe canapea.

  Mai târziu, Sofia era în mașină cu noul ei prieten întorcându-se la spital. Își prinsese părul în coadă sus, iar treningul surorii lui Ramon, îi venea mănușă.

— Îți stă bine, o complimentă el.

Sofia nu răspunse. Doar îl privise preț de o secundă, atât cât putuse și el fiindcă era la volan.

— În prezent locuiești singur? îl întrebă direct Sofia.

— Da...nu am soție, prietenă sau alți frați dacă la asta te referi.

— Ești foarte ordonat. N-am putut să nu remarc. Îți place culoarea gri? Cenușiu?

Ramon izbucni în râs, stârnindu-i și fetei un zâmbet laconic, apoi răspunse.

— E un compliment la care nu mă așteptam vreodată, mulțumesc. Cât despre gri...culoarea asta e ca cerul noros în așteptarea unei furtuni. E ceva simbolic pentru mine și am vrut ca atunci când mă întorc seara acasă, să-mi amintesc mereu cine sunt și care îmi e misiunea.

  Tăcuse atât cât să înțeleagă că se întristase și în minte probabil își revăzu sora moartă...sau momentul în care murise. Ea nu mai avea de gând să mai spună nimic, decât să întrebe dacă mai știe ceva de Eli, însă atunci când îi văzu expresia posomorâtă, se abținu.

— La naiba...parcă îi făcusem ieri seară plinul... Vom opri la benzinărie, se adresă cu seriozitate Sofiei.

  Fata nici nu fusese de acord dar nici nu se împotrivise. Îl lăsă să-și facă treaba, să facă plinul și ea să-și vadă de treburile ei.

   Ramon rămăsese cu buza umflată. Când s-a întors la mașină și observă că Sofia dispăruse, nici nu știu cum să reacționeze. Habar nu avea unde s-ar fi putut duce, fiindcă se gândi el că nu avea curaj să meargă la Vaughn. Era doar o femeie, inocentă așa cum o înțelese el a fi, dar era dezamăgit că nu trebuia s-o lase să plece până șeful său nu se trezea din covalescență. La ce se gândea? Nici măcar n-o lăsase. Spera doar ca șeful său să nu-l penalizeze pentru lipsa precauției. Urcă și el în mașină și își continuă drumul spre spital, sunându-și un coleg.