Femeia lui Vaughn

Eli își revine

După vreo trei ore, Eli se trezise din somnul adânc indus de sedative și încerca să se obișnuiască cu încăperea prea luminoasă. Încercase să se ridice dar nu reușise din prima, deoarece trupul încă îi era amorțit, iar umărul îl deranja, însă nu era o durere insuportabilă. În mâna stângă avea butonul de ajutor și îl apăsă repetat, să vină cineva neapărat. Avea multă treabă de făcut, o funcție de care depindeau mulți și nici spitalul nu era tocmai mediul său preferat.

În următoarea clipă, o asistentă însoțită de doctor, intră în încăpere, în timp ce Ramon tăbărâse pe ei cu întrebările când îi văzuse venind în grabă. Peste umărul cadrelor medicale, privirile lui Ramon și Eli se întâlniră, salutându-se reciproc, ridicând fiecare mâna.

— S-a trezit, e bine, le transmise colegilor săi, care se îmbulzeau și ei în ușă să-și vadă superiorul. Eli le zâmbise la fiecare, făcând semn lui Ramon să aștepte, atunci când privirea acestuia îi dăduse de înțeles că avea multe să-i zică.

— Domnule doctor, externați-mă că mă simt bine, îl luă tare Eli.

  Asistenta se uita la medic circumspectă să-i vadă reacția.

— Băi, nici nu te-ai trezit bine că ai și început să dai ordine? Deja amicul tău mi-a îngreunat treaba, nu o face și tu. Mai stai și azi, i-o trânti doctorul și îi înmână fișa cu raportul medical, asistente după care se făcu nevăzut.

Lui Eli nu-i picase bine vestea. Oftă și închise ochii, trecându-și mâna prin păr exasperat. Tânăra blondă care îi schimba perfuzia, se uita pe furiș la el, absorbită de mușchii lui bine definiți și de întregul său fizic. Se abținuse cu greu să îl bage în seamă, fiindcă vedea limpede că era într-o dispoziție proastă. Nici Eli nu era orb sau prost, era chiar foarte vigilent și se gândi să profite la maxim de acest lucru. Când fata voia să se îndepărteze, el o prinse de încheietură strâns. Se uita nedumerită la el, o privire ce îi transmise că aproape se bucura că a atins-o.

— Ești drăguță să-mi ridici patul? Sunt sătul de poziția asta ca de mere acre...

  Asistenta zâmbi delicat la remarca lui și făcu întocmai.

— E bine așa?

Luă rânjetul lui plin de voioșie ca pe un da și îi întorse zâmbetul.

— Dacă mai aveți nevoie de mine...

— Apăs pe buton, o completă Eli, pierzându-se unul în ochii altuia. O să mai am nevoie de dumneavoastră, domnișoară...

— Venus.

  Asistenta ieșise din salon în culmea fericirii, iar Eli râse. O frumusețe cu picioare lungi venită parcă din cer, avea grijă de el și se chema Venus. Avea să rețină mult timp înainte, acel nume.

Toată magia cu asistenta se dispersase rapid, când intră în încăpere Ramon și cei trei colegi ai săi.

  Câteva minute își manifestară bucuria unul față de celălalt, de faptul că șeful lor era bine, însă atmosfera se încinsese un pic atunci când Ramon îl anunță că Sofia nu mai era cu ei. Eli refuză să se înfurie pe Ramon până nu îi asculta motivul absenței Sofiei din custodia lor.

— Șefule, nu am vrut să se întâmple asta, am ajutat-o, i-am oferit ce a avut nevoie, dar când să ne întoarcem pe drum încoace, m-a lăsat benzina. Nu am lipsit decât două minute cât am alimentat și am fost să plătesc. Când m-am întors, dispăruse. Bănuiesc unde s-a dus, dar nu cred să aibe atâta curaj să se ducă la Vaughn. Nu are de ce să se mai întorcă acolo...

— Ba are! Îl repezi Eli. La naiba...fata asta ar face orice din iubire...bombăni în timp ce-și dădu pătura la o parte și se ridică în șezut.

— Șefule, ce faci? Doctorul a zis...

— Lasă-mă dracului în pace! Dă-mi hainele!

— Cu tot respectul, nu am adus! îi răspunse Ramon.

— Atunci fă-mi rost sau dă-mi-le pe ale tale! îi ceru Eli știind că Ramon i se împotrivise doar ca să-l facă să renunțe la idee.

  Prietenul său oftă și scoase din rucsacul colegului său o pereche de pantaloni și un tricou negru pe care i le înmână.

— A naibii pielea pe tine! Doar știi că mă încăpățânez fără limită.

  — Mergem să-l lichidăm? întrebă Ramon cu un vădit entuziasm, de parcă nu auzise dojana anterioară.

— Să-l arestăm, Ramon, să-l arestăm! Mai mult nu există. Noi nu ucidem decât de nevoie sau din apărare. Nu suntem criminali, nu uita cine ești din dorința de răzbunare!

  Bărbatul aprobă cu seriozitate și apoi ieși să aștepte în hol cu amicii săi, ca Eli să se schimbe. Ei observă că asistenta ce vorbise cu Eli mai devreme se întorcea la vizită, dar nu voia să-i spună niciunuia dintre ei că aveau de gând să plece din spital, fiindcă oricum avea să-l prindă în flagrant imediat ce va vedea că nu mai e în pat. Scoase și perfuzia și toate cele, se îmbrăcă încet, apoi se ridică în picioare sigur pe sine. Îl apucă amețeala și ar fi fost gata să se dezechilibreze și să cadă, dacă Venus nu se repezise să-l prindă de brațul sănătos. Îl certă pentru neglijența de care dădea dovadă și încercă cu disperare să-l facă să stea în spital, dar se lupta cu morile de vânt.

— Venus, adică domnișoară Venus...dați-mi niște analgezice și voi fi bine. Nu înțelegeți, dar de mine depind niște suflete nevinovate ca să trăiască, iar despre mine...s-ar putea să mă întorc la spital...dacă nu să mă îngrijiți, poate să vă invit la o cină.

  Încrețitura de pe fruntea fetei se netezise, afișând un zâmbet timid și îi dădu drumul la braț.

— Doar să aveți grijă de dumneavoastră, îi zise ea.

  Eli îi făcu cu ochiul înainte să plece și se făcu nevăzut.

Afară bătea un vânticel ușor răcoros de toamnă. Era întuneric, dar Eli era la fel de bucuros că ieșise la aer curat că nu-i păsa mai deloc de vreme. Urcă în dreapta mașinii lui Ramon deși insistase să conducă el, însă prietenul său avu câștig de cauză.

— Băieții sunt în mașina din spate, suntem pregătiți, îl anunță Ramon.

— Bine. Am nevoie de o armă. A mea a rămas probabil în mașina care a fost ciuruită.

— Se rezolvă! Ia-o pe a mea din torpedou. Mereu am două cu mine..

Eli verifică compartimentul dar nu erau decât niște hârtii.

— Nu e aici nimic.

— Cum??! E imposibil! Niciodată nu umblu acolo decât la urgențe.

Lui Eli îi pică fața.

— Dacă Sofia stătea aici când a dispărut, e clar că ea a luat pistolul. Bagă viteză Ramon! îl asmuți șeful său, rugându-se neîncetat ca Sofia să nu facă vreo prostie și ca fratele lui mai mic să fie teafăr.