Femeia lui Vaughn

Complicație

 
  Seara continua perfect. În lipsa lui Vaughn, Sofia avu câteva clipe de fericire alături de noul ei prieten. Comentaseră când unul când celălalt, râzand și discutând împreună despre film sau orice altceva care le aduceau zâmbetul pe buze. În fazele dramatice din film, fata scoase la iveală și partea sensibilă a ei, care îl impresionase pe Mario. O văzuse nervoasă, veselă, purtându-se ca un copil dar și dând dovadă de maturitate, însă era prima oară când o văzuse plângând. Și nu de nervi sau de ciudă ori de frică. Era sensibilă, trăia emoțiile actorilor de pe ecran și asta dovedea ce suflet bun putea să aibă. El îi șterse lacrimile cu batista lui, ceea ce o surprinse în mod plăcut.

  Filmul se terminase, iar ea voia să mănânce.

— Credeam că te bucuri, că ai văzut filmul tău preferat...dar ești tristă.

— Nu sunt tristă...m-a bucurat mult, dar am simțit nevoia să plâng. Poate de fericire... Iar acum mi-e foame...Mâncăm împreună?

  Propunerea ei îl flata, pur și simplu, dar să o accepte, însemna prea mult. Putea da de bănuit oamenilor săi, personalului casei și oricui i-ar fi văzut simțindu-se bine împreună.

— Mă tem că nu pot accepta, domnișoară Sofia... Nu vreau să iscăm bârfe sau să vă pun într-o ipostază neplăcută.

  Tristețea refuzului său i se citea în ochi și își plecă privirea ușor dezamăgită.

— Nu vă întristați din cauza asta, fiindcă aș fi foarte mâhnit. Vă promit că următoarea ocazie vă voi ține companie.

— Promiți? se lumină deodată la față.

— Promit!

Imediat cum ieșiră din holul întunecat, pașii li se despărțiră strategic. Sofia o luă spre bucătărie călcând-o intenționat pe coadă pe servitoare, iar Mario se ocupă de atribuțiile sale, verificând paza și dându-i raportul lui Vaughn, apoi se interesă de Trevor.

— A ajuns de cinci minute, domnule, s-a dus să vă caute, spunând că are ceva important să vă comunice.

— Să mă caute? De ce dracului ai telefonul ăla, dacă nu mă suni să mă anunți că a sosit?

  Omul se bâlbâia în fața lui Mario, care privi în spatele superiorului său, văzându-l pe cel căutat.

— Domnule Mario...murmură Trevor în spatele acestuia, știind că va fi certat după cum se răstea la colegul său.

El se întoarse aruncându-i o privire tăioasă și-l chemă deoparte, ieșind din raza vizuală a celuilalt.

— Ai apărut? Aveți telefoane să sunați. Pe unde mama naibii mă cauți?? Ăh?

— Îmi cer scuze, domnule...am salutat-o pe domnișoara Sofia și...

  Numai ce nu voia să audă îi ajunsese la urechi, înfuriindu-l.

— E treaba ta să o saluți pe viitoarea soție a șefului, dobitocule? Vrei să fii dat afară sau călcat în picioare? Ce ți-am zis eu să faci mă?

— Eu....

— Îți interzic să te mai apropii nici la cinci metri de ea! Dacă află șeful despre asta, ești mort! E treaba mea să am grijă de confortul ei, tu respectă-ți sarcinile!

— Am înțeles, domnule...mă iertați!

— Zi-mi ce e cu Mara. Ai dus-o la medic? Ce are?

— Șefule...am vorbit cu medicul și a zis că e însărcinată.

— Însărcinată?

— Da! Nu-i așa că e grozav? Șeful se va bucura mult!

— Taci dracului din gură! Șeful nu poate face copii! Să nu afle nimeni despre asta!

— Mă scuzați! Nu voi sufla o vorbă.

— Bine, hai dispari! Îi făcu Mario, semn cu mâna. Ia stai așa, se răzgândit imediat, ea știe despre sarcină? Cum a reacționat?

— Nu mi-am dat seama, dar părea că e în stare de șoc. A intrat în casă ca un robot și nu mi-a spus nimic.

  — Bine...poți pleca.

  Asta mai lipsea, ca Mara să fie gravidă cu Tony, încă un motiv în plus să-i omoare pe amândoi, inclusiv pe copil. Trebuia să vorbească cu ea. Nu putea păstra copilul în acea situație și trebuia să o convingă să avorteze. Intră în casă pentru a o anunța pe servitoare să se ocupe de Sofia cât lipsește el, dar în bucătărie, surpriză! Mara era deja acolo, confesându-se verișoarei sale. Plângea, și lui Mario nu-i fu dificil să-și dea seama din ce motiv. Când îl văzu pe bărbat, se ridică speriată de pe scaun și se apropie încet de el.

— Știu că am venit din nou, dar trebuie să vorbesc cu Tony, să-i spun că sunt...

— Șșt! se răsti Mario apăsându-i gura cu o mână, apoi o luă de braț cu forța și o târî după el până în salon să discute între patru ochi.

Sofia văzu toată scena în care el o trăgea pe Mara după el și neputând să-și stăpânească curiozitatea, se apropie de ușă, cu gândul de a trage cu urechea.

— Mara, nu mai veni aici după cum te taie cheful! Ai putea fi văzută și pârâtă lui Vaughn iar mie îmi vei aduce belele.

— Dar a trebuit să vin! Trebuie să-i spun lui Tony de copil, are dreptul să știe!

— Ce naiba Mara, doar nu te gândești să îl păstrezi...

   Femeia se uită la el, intuindu-i gândurile și începu să plângă, iar Sofia își acoperi gura șocată de cele auzite.

— Nu..nu..nu...am să-l păstrez. E copilul meu și am dreptul să aleg, nu-mi poți cere asta...nu-l pot avorta!

— Nu-ți cer eu asta, Mara...dar nu ai altă soluție. Dacă află Vaughn, îl va ucide pe Tony și pe tine cu tot cu copil.

— Nu-mi pasă de consecințe, nu renunț la copil nici dacă mor împreună cu el!

— Atunci fugi! Pleacă departe, crește-ți copilul în liniște, departe de pericol și de Vaughn!

— Nu pot, nu fără Tony! Ai spus că va fi eliberat când se va însura cu Sofia... Voi aștepta până atunci.

— Ți se va cunoaște burta până atunci... și dacă Sofia nu se va căsători cu el?

— Trei luni voi purta ceva mai larg, o voi masca într-un fel, apoi îmi voi lua concediu o lună până va fi Tony eliberat și totul va fi bine...te rog Mario, nu mă forța să renunț la copil.

— E alegerea ta. Ți-am spus care sunt consecințele, acum ar trebui să pleci.

  Sofia fugi până în camera ei, când Mara se pregătea să iasă pe ușă.

— Mulțumesc...îi zise lui Mario și plecă.