Femeia lui Vaughn

Situație disperată

  Sofia începuse să plângă în tăcere lângă Eli care sângera și abia mai putea ține ochii deschiși. Durerea ascuțită din umăr se înțindea prin tot corpul copleșindu-l amorțeala și o ușoară stare de halucinație.

— Rămâi cu mine, Eli! Nu mă lăsa singură! se plânse în șoaptă către Eli, iar acesta parcă își mai revenise puțin deschizând ochii la îndemnul ei.

   Mario era nervos. Nu orișicum, ci extra-nervos pe Vaughn, pentru starea fratelui său și pe faptul că îl crescuse în minciună toată viața, omorându-i părinții, chiar propriul frate. Armă pistoalele și începu să tragă din ușa depozitului în orice mișca și însemna oamenii lui Vaughn ciuruise cele două mașini și cauciucurile acestora lăsând doar cadavre și sânge în urmă.

  Sofia nu mai trebuia să ucidă pe nimeni, fiindcă Mario se ocupase de toți. Fata ținea mâinile apăsate pe urechi să nu mai audă împușcăturile atât de strident, având impresia că se aud chiar lângă ea, apoi zgomotele se opriseră și ea își eliberă urechile.

  Mario se urcă în mașina cu care venise alături de Sofia și Eli, având gânduri necurate. Se uită în sus spre locul unde îi era inima. La iubita și fratele lui, apoi demară în grabă, întoarse și porni la „ vânătoare” de dușmani.

  Sofia auzise scârțâitul roților și manevra întoarcerii bruște, bănuind că ceva suspect se întâmplă.

— Eli! Ce mă fac? Nu știu dacă Mario e bine, mi-a lăsat și geanta care ai spus că ai în ea chestii inportante...mi-e frică!

— Nu...nu te teme Sofia, Mario e bine, dar nu știu pentru cât timp...mă tem că a plecat să-l vâneze pe Vaughn...Trebuie să ai răbdare! Dacă te iubește cu adevărat, va face ce e corect...

  Și spunând ultima propoziție cu mare dificultate, își plecă frunte, inconștient. Leșinase tocmai când avea nevoie să-i spună ceva, să o ajute ca să-i dea o idee. Pe cine să sune, ce să facă, unde să se ducă și Mario plecase. Cum îl lăsase inima să plece și să-i lase acolo, nu-și imagina, dar se temea pentru siguranța lui și a ei. Se temea să nubdea nas în nas cu vreo iscoadă și să sfârșească în pustietate ca ultimul om de pe pământ.

— Eli! Revino-ți! Eli! Eli, trezește-te, nu știu ce să fac!! Plânse ea amarnic cu chipul în celălalt umăr al rănitului, dar bărbatul nu reacționă în niciun fel.

Ce putea să facă în afară de a plânge și a-i tremura carnea pe ea de frică, decât să aștepte? Dar ce să aștepte? Putea să facă mai mult de atât, ea nu era chiar atât de lașă. Își luă pistolul de jos și porni spre ieșire cât mai repede poate va găsi o soluție să-l salveze pe Eli, sperând astfel și la întoarcerea lui Mario.

  Îi era frică. Se uita speriată în toate părțile cu pistolul proiectat în față, ca nu cumva să o atace cineva din umbră. Însă chiar și cu toată atenția ei maximă, cinci bărbați în negru, în frunte cu un tânăr foarte chipeș, ce aducea puțin la față cu Eli, o înconjuraseră din toate părțile.

  Sofia se opri în loc speriată cu arma îndreptată spre tânărul din fața ei și la oricine s-ar fi apropiat de ea, apoi văzu cadavrele lăsate în urmă de Mario și crezu că cei din fața ei erau responsabili pentru acel masacru și se dădu înapoi speriată.

— Calmează-te, nu suntem aici să-ți facem rău, i se adresă bărbatul.

— Dar de ce sunteți aici? Pe cine căutați?

— Nu suntem autorizați să-ți spunem de ce suntem aici, decât cel în cauză, pentru care am venit. Ai ceva pentru mine?

Sofia își aminti cuvintele cheie și parcă i se luase o piatră de pe inimă în acel moment. Lăsă arma să cadă brusc la pământ și începu să plângă.

— Da, am ceva pentru voi, trebuie să-l ajutați pe Eli, e rănit și nu trebuie să moară! Trebuie să faceți ceva și asta imediat!! îi imploră Sofia.

— Arată-ne unde e! o rugă bărbatul și fata își ridică poalele rochiei, apoi începu să alerge către locul unde zăcea Eli inconștient.

— Aduce-ți doctorul! Strigă străinul care-i vorbise Sofiei și apăru un alt bărbat la costum cu un stetoscop și o seringă. Îl verifică pe Eli, îi făcu o injecție el știe pentru ce și îi transmise superiorului său că trebuie dus la spital. Alți doi oameni îl ridicară și se apucă să-l care la una dintre mașinile cu care sosiseră aceștia.

— Domnișoară, strigă tânărul arătos când fata voia să se țină după cei care îl cărau pe Eli, dumneavoastră rămâneți cu mine. Vă duc acasă!

— Nu! Eu nu merg decât la spital cu Eli! Nu mă lăsați în altă parte! se repezise ea să-l convingă să n-o despartă de Eli.

— Am înțeles, dar sigur că veți rămâne cu noi până își va reveni șeful nostru.

— Șef?

Bărbatul dădu din cap și apropiindu-se de fată, se uită la ea suspicios.

— Când am întrebat dacă aveți ceva pentru noi, era vorba despre ceva mult mai important...

— Ah, da! Mi-am amintit. Dar ce vreți să spuneți, că viața lui Eli e mai puțin importantă? se rățoi Sofia recalcitrantă.

— Bineînțeles că este importantă, dar știți la ce mă refer...

  Fata oftă prelung și dându-și zulufii blonzi peste cap, scoase geanta pitită într-un colț ruginit și strimt, apoi o înmână trântind-o în brațele bărbatului.

— Sper să crape fierea în el! Numai din cauza lui se întâmplă toate astea! rosti supărată și se îndreptă spre mașina acestuia, singura întreagă ce mai stătea pe patru roți.

Sofia oftă ușurată că Eli era deja în drum spre spital, ea în mașina omului său, iar oamenii lui Vaughn nu se mai aflau pe urmele ei, cel puțin momentan. Însă teama din inima ei nu dispăruse. Se temea pentru nebunia ce avea să o comită Mario din răzbunare și spera ca Eli să-și revină și să oprească nebunia asta, altfel va trebui să facă ea însăși ceva ca să-l salveze pe Mario de la autodistrugere. Era și normal să nu-i dorească răul iubitului ei și nici să poarte veșnic povara unei crime.