Femeia lui Vaughn

Eli o enervează pe Sofia

    În următoarea zi, Mario lăsă instrucțiuni unui alt paznic să-i îndeplinească sarcinile cât el plecă de la vilă să ducă probele la laborator. Avea mari emoții în aflarea adevărului, cu toate că mai dura ceva timp analiza ADN, iar gândul îi mai și zbura la Sofia care rămăsese acasă singură cu Eli. Frate sau nu, încă nu înțelegea rolul lui în ecuația asta a lui Vaughn. Se grăbi să înmâneze probele și i se comunică faptul că poate ridica rezultatul în câteva ore.

   La vilă, frumoasa din pădurea adormită se trezise târziu și cu o migrenă din cauza vinului de cu seară. Cu toate că nu se simțise nimic atunci, acum după un somn lung se trezise cu fața la cearceaf. Ceasul era ora zece și constată că trecuse fără să vrea peste micul dejun. Stătea pe marginea patului privind în direcția ferestrei și nu-i venea să se ridice să o deschidă. Nici nu știa ce să facă mai întâi.

    Porni somnoroasă către baie și făcu un duș, după care se îmbrăcă în haine sport, cu gând să alerge pe banda din sala de fitnes. Își luase căștile și mp3ul și coborî încet scările. Din ușa bucătăriei, Eli mușca dintr-un măr cu poftă și se uita înspre ea. Nu voia să-i vorbească după sărutul din seara precedentă sau să aibe vreun contact de orice fel cu acesta, dar Eli nu o lăsase să scape cu una cu două. Se simțea evitat și nu-i plăcea acest lucru, ținând cont că locuiau în aceiași casă și se puteau numi rude, dar nici sărutul nu și-l putea scoate din minte.

— ' neața! Strigă aproape alergând să o prindă.

— Bună, nu te-am văzut, minți ea.

Eli n-o crezuse dar îi dădu apă la moară.

— Dar grăbită ești azi...n-ai coborât la micul dejun. Nalla mi-a spus că încă dormeai când a venit ca să te cheme la masă. Nu vrei să bem măcar cafeaua împreună?

— Uite ce e...îi zise Sofia oprindu-se în loc o clipă, m-am trezit târziu da? Mă duc să alerg puțin și mă voi gândi între timp când voi bea și cafeaua. Acum, scuză-mă!

  Sofia continuă să meargă, lăsându-l perplex pe Eli, dar el n-avea să renunțe ușor.

— Hei, a strigat prinzându-i brațul și o bruscă fără să vrea lipind-o de peretele coridorului.

  Sofia se simțea constrânsă și indecent poziționată cu spatele în perete și cu piciorul lui între ale ei. Se ruga doar să scape cât mai repede din strânsoarea lui și să nu îi vadă Mario.

— Ce crezi că faci? Dă-mi drumul! se răsti cu o voce joasă fiindcă nu-și dorea să atragă atenția asupra lor.

— O să-ți dau imediat, dar vreau să știu de ce te porți atât de rece cu mine. Dacă e vorba de pornirea ta de aseară și sărutul ce m-a lăsat trăznit, nu-ți face griji, le-am dat uitării. Vreau doar să fim prieteni, cer prea mult?

— Eli, dă-mi drumul! Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat. Nu a fost cu intenție și crede-mă că nu mi-am dorit să fac asta... Cât despre prietenie, nici nu eram dușmani, doar că îmi văd de treaba mea.

  Eli voia ca Sofia să continuie explicația, simțind că răspunsul ei era nesatisfăcător, însă n-o mai reținuse. O lăsă să plece, dar nu înainte să-i replice și el ceva care să nu-i mai iasă fetei din minte.

— Nu voi fi niciodată dușmanul tău, Sofia!

  Fata se îndepărta grăbită și consternată de aroganța lui. Afirmațiile lui nu se puteau spune clar că s-au dovedit. La cum se comporta, atât de straniu cu ea și Mario, balanța înclina în partea negativă. Era convinsă că avea să-l urască la un moment dat din cauza ironiilor sale. Din ce îl evita, dintr-aia i se părea o persoană intolerantă.

  După o oră de alergat, transpirată și cu gândurile toate către Mario se îndreptă din nou spre camera ei, tranversând aripa dreaptă a vilei. Când trecu prin ușa bucătăriei, se opri o secundă să o întrebe pe Nalla de Mario.

— A plecat dimineață devreme domnișoară, dar nu știu dacă s-a întors. Aveți nevoie de ceva?

— Dacă îl vezi, spune-i că-l caut, îi răspunse Sofia, atât cât trebuia să știe. Fă-mi o cafea și adu-mi niște sandvișuri în cameră.

   Eli, care numai el știa unde freca menta de colo-colo, o văzu iar și nu rată ocazia să o zgândăre puțin...

— Toată lumea îl caută pe Mario, numai pe mine nu mă caută nimeni, o ironiză el.

— Asta pentru că el își oferă ajutorul, nu trebuie să i-l ceri, iar tu, probabil îți utilizezi mâinile doar când vine vorba de femei și hârtii.

— Nu, serios, pot să-ți fiu de ajutor cu ceva?

  Sofia pufni și îi comandă tăcut să o urmeze.

— Vreau să mut mobilierul din cameră, fiindcă e prost amplasat. Crezi că te descurci?

— Nu știu, o să încerc...

Fata îi arătă locul și îi ură spor la treabă ca mai apoi să plece.

— Tu unde te duci? O întrebă Eli, crezând că va rămâne cu el.

— Păi ai zis că te descurci, ce vrei să-ți fac eu?

— Credeam că mă ajuți...adică...

— De asta îl căutam pe Mario, el le muta singur, dacă nu poți lasă-le așa că mă va ajuta el.

— Dacă el poate, atunci pot și eu, se ambiționă Eli ca nu cumva să i se rănească mândria și începu să tragă de ele.

— Ok, atunci merg să mănânc ceva și revin mai târziu.

După ce ieși din cameră, Sofia se abținu cu greu să nu râdă, că el chiar luase în serios toată chestia. În capătul scărilor, se întâlni cu Mario. Se înmuiase de emoție când îl văzu și îi spuse să o aștepte în salon, imediat ce o salută.

  Fata dăduse fuga la bucătărie să-i spună Nallei să i se aducă micul dejun întârziat în salon, după care se grăbi să vorbească cu Mario înainte de a sosi servitoarea.

  Apucase doar să închidă ușa în urma ei că mai apoi să-i sară în brațe lui Mario și să se sărute nebunește.

— Pe unde umbli de dimineață, că nu te-am văzut?

— Am vrut să ți se facă puțin dor de mine, râse el. Glumesc, am dus probele la laborator. Într-o oră plec să le ridic.

— Îm...am emoții. Dacă va fi pozitiv ce vei face? Cum vei reacționa?

— Nu știu...sper să nu fie așa, la câtă pică îi port...

  Sofia îl sărută pe buze scurt și-l îmbrățișă strâns.

— Iubitul meu gelos... Șopti cu nasul în pieptul lui.