Femeia lui Vaughn

Un mic amănunt

— Dormeai? Am adus două pahare și o sticlă de whisky.

— Nu dormeam...Intră, îl invită Mario pe un ton rece ca o noapte de iarnă.

  În urmăroarele momente, stăteau pe canapea la un pahar de tărie, înconjurați de liniște și de ...Sofia care era ascunsă, dar prezentă la discuția dintre cei doi, pe care o începu Eli.

— Știu că par un străin adus de vânt, dubios și așa mai departe dar vreau să fim prieteni, îi spuse Eli cu sinceritate. Aceiași sinceritate din voce o simți și Sofia, dar și Mario.

— De ce? Se interesă Mario, dându-i astfel ocazia să-i spună tot ce știe.

— Pur și simplu, fiindcă îl avem pe unchiul Vaughn în comun și suntem de o vârstă apropiată...se limită Eli la un răspuns evaziv cu fără prea mult timp de gândire. Știi că îi place să joace poker în fiecare seară?

— Știu. De la opt la zece, e nelipsit din sala de biliard, el și ai lui.

— Și ce mai știi despre el...lucruri importante?

— Afaceri și atât...Mai există și altceva?

— Nu...adică nu cred...doar că se însoară cu fata asta frumoasă...

   Sofia se simțea flatată de compliment, dar Mario se încruntă că Eli o complimenta și ea auzea acest lucru.

— Dacă mă întrebi pe mine, Sofia s-ar potrivi mai bine cu tine. V-ar sta minunat împreună...insinuă Eli.

  Mario se uită la el știind că fata aude tot, iar Sofia abia acum se gândea la acestă probabilitate deloc rea, așteptând nerăbdătoare să afle părerea lui Mario. Își simțea inima bătând cu putere și palmele transpirând.

— De ce te uiți așa la mine? Am văzut cum o privești, cum te roade gelozia când alții îi acordă atenție sau când ea acordă atenție altora...eu cred că și ea te place dar nu e conștientă de asta. V-aș putea ajuta să fiți împreună și ea ar scăpa de unchiul meu. Nu e adevărat că ai sentimente pentru ea?

— Eli...sunt obosit...

— Gândește-te, știu că ești mai potrivit pentru ea decât unchiul Vaughn... Tu n-ai răni-o...

— Eli...rosti Mario printre dinți. Își băga nasul unde nu-i fierbe oala și devenea supărător acest lucru.

— De ce nu recunoști? O iubești nu-i așa?

— Da, o iubesc. Și? Nu pot face nimic împotriva șefului meu și nici nu îi voi impune ceva domnișoarei Sofia. Adevărul e că nunta e cel mai mare sacrificiu al ei și nu o dorință, iar eu sunt un subiect interzis. De ajuns pentru astă seară...

  Eli se ridică oftând să plece și se întinse spre pahare și sticlă să le ia.

— Lasă-le! O să le strâng eu, îi zise Mario, dar Eli nu luă în seamă îndemnul său.

— Le voi duce eu înapoi. Noapte bună, Mario, îi zise și ieși.

— La naiba! înjură el din cauză că pierduse proba și fiindcă îl făcuse să recunoască că o iubește pe Sofia.

  Fata ieși de după perdea și vru să-i vorbescă dar el n-o lăsă.

— Vorbim altă dată Sofia, trebuie să pleci, să nu ai probleme! Îi zise evitând să-i dea explicații.

      Ea îl privi tăcută și apoi ieși silențioasă pe ușă, de această dată.

Când se văzu singură și nedescoperită în camera ei, fata începu să râdă. Mario o iubea, iar ea se gândise la el de prima dată când îl văzuse, însă elimină din start posibilitatea unei relații ce implica dragostea, fiindcă trebuia să se căsătorească cu Vaughn și își negase orice dorință de implicare a dragostei. Acum era diferit. Nu mai era singura care gândea așa. Și el o plăcea, ba chiar o iubea, iar acest fapt, pe cât îngreuna lucrurile, pe atât le ușura. Spera ca împreună să poată ducea acea povară mai ușor și spera să aibe susținerea lui întotalitate. Adormi cu gândul la el și la fantezii cu ei doi împreună.

În schimb Mario avea de gând să o evite pe Sofia o lungă perioadă, fiindcă nu voia să-și recunoască sentimentele față de ea și apoi să se lovească de zidul dur al refuzului, imaginându-și spunând ” Te plac doar ca prieten, nu te pot vedea mai mult de atât...” Dacă ar auzi acele cuvinte din gura Sofiei i-ar frânge inima pe loc și ar suferi mai mult. Adormi cu regrete.

  Dimineață, Vaughn o căută pe Mara la birou, dar nu o găsise. Își trimisese oameni acasă la ea, dar nu era. Într-un final se hotărâse să o sune, ceea ce nu făcuse niciodată de când se cunoașteau, iar el luă acest lucru ca pe o umilință.

   După o discuție scurtă a celor doi, foști amanți. Mario fu chemat la birou de către Vaughn.

— M-ați chemat șefule? întrebă politicos după ce bătu în ușă de vreo două ori.

— Băi, ce ți-am zis eu ieri să faci după ce te întorci acasă cu Sofia?

— Să o caut pe Mara, șefule!

— Și ai găsit-o?

— La telefon șefule! Și-a luat concediul de odihnă fiindcă i s-a îmbolnăvit sora ei din Canada și n-are cine să o îngrijească. A spus să vă transmit că se va întoarce peste șapte săptămâni când se termină concediul.

— Așa mi-a zis și mie mă, dar...în fine. Să se bucure de liber și noi de lipsa ei. Auzi, deseară vreau să iau cina cu Sofia la un restaurant din oraș. Închiriază-l pe tot oricât va costa și du-o să-și cumpere o rochie elegantă de seară. Va fi o doamnă, nu o puștoaică în blugi roși de câini. O să mă duc direct acolo deseară la șapte, așa că o să o aduci tu!

— Am înțeles, șefule!

  Mario plecă acasă pentru a îndeplini ordinul dat de Vaughn, nu prea încântat că va da ochii cu Sofia, fiindcă era mai mult ca sigur că îl va trage de limbă. Când ajunse acasă, Sofia se certa cu un paznic care n-o lăsa să iasă afară din vilă.

— Cum adică Eli a putut ieși să ia aer și eu trebuie să stau închisă ca un șoarece în bibliotecă? V-am spus că nu plec, vreau doar să vorbesc cu Mario. Pe el caut și nu te cred că nu știi unde e!

— Nu știu domnișoară ...încercă el s-o convingă și atunci Mario decise că e cazul să intervină.

— Ce se întâmplă aici?

— Domnule Mario, vă caută domnișoara, deși i-am spus că nu poate ieși afară...

— Trebuia să mă suni! Se răsti la paznic, apoi îl trimise afară ca să poată vorbi cu Sofia.

— Era și cazul să apari! Mi se cam pare mie sau încerci să mă eviți? Mario?

— Nici vorbă, domnișoară... doar ...

— Domnișoară?! Îmi spuneai doar Sofia, în fiecare dimineață mă trezeai la micul  dejun, toți îmi spun că nu ești nicăieri și nu răspunzi la telefoane și mesaje. Tu mi-ai dat rabla asta de telefon să te caut! Ce se întâmplă?

— Am venit să vă iau. Șeful m-a trimis să vă duc să vă cumpărați o rochie.

— Nu face așa, Mario. Nu vezi cât mă doare indiferența ta? Nu te voi întreba nimic în legătură cu ce s-a discutat aseară, dar vorbește cu mine! Dacă și tu mă respingi, voi muri!

   El înghiți în sec și o trimise să se schimbe. Ea plecă imediat întristată și nu mai coborâse la el să plece în oraș. După o oră în care Mario patrulase înainte și-napoi, se hotărî să urce la ea în cameră să verifice de ce întârzie.