Femeia lui Vaughn

Vaughn sau râie?

     Mario și oamenii lui îl găsiseră pe Tony inconștient în același loc. Îl urcară în mașină și-l duseseră la Vaughn, care fusese înștiințat de sosirea lor după ce îl legaseră de un scaun, manevrându-l ca pe o păpușă.

— Lăsați-l să-și revină! le porunci șeful acestora și apoi se retrase la treburile lui de lider.

— Șefu...îi spunem ceva? Despre plan?

— Lasă-mi mie satisfacția asta...acum, aduceți-mi fata!

    Mario știa totul. Așa cum a urmărit-o pe Mara, o văzuse și pe Sofia fugind. Chiar se și bucurase în acel moment, sperând să fugă departe, dar acum era nevoit să-i spună de fată, pentru că avusese martori la fuga Sofiei și era mai mult decât convins că pentru două parale, îl vor turna.

— Ce e Mario? V-am cerut să o supravegheați și să n-o scăpați din ochi. Sper că v-ați ținut de treabă, altfel uit cine ești.

— Normal, Vaughn! Ce dracu, doar știi că sunt mâna ta dreaptă...

— Bine...Adu-o!

  Mario se înclină respectuos către șeful său, apoi cu pași mari dar nesiguri apucă mânerul ușii.

— Stai, vin cu voi! Altfel nu vei fi convingător, iar fata aia e o micuță fiară. O cunosc.

— Cum spuneți dumneavoastră!

    Vaughn o luă înainte și Mario îl urmă, trecându-i prin cap speranța ca într-o zi să-l poată ucide cu mâinile lui. Șeful lui era un ticălos, indiferent de faptul că îl crescuse de mic în sânul bogăției sale, când părinții îl abandonaseră într-un apartament de-al lui Vaughn.

    La distanță de câteva minute, mașina lor opri în fața unei clădiri cu apartamente locuite.

— De ce am venit aici? întrebă Vaughn?

— Aici a venit Sofia, răspunse Mario. S-a refugiat la un prieten, când a văzut că nu mai vine fratele ei.

— De ce ar veni ea aici, la ora asta, doar pentru că i-a întârziat fratele? E ceva suspect la mijloc. Crezi că Tony i-o fi spus de schimbul ce urma să-l facă?

— N-am idee, răspunse Mario absent, deși el cunoștea adevărul.

  În schimbul acestui fapt, Sofia și Paul se pregăteau de culcare. El îi dădu o pijama gri de-a lui, care surprinzător îi venea foarte bine, dar rotuși un pic prea lăbărțată pentru trupul ei de viespe. Paul o surprinse cu un gest drăguț, luând-i părul într-o mână și îi făcu o coadă lejeră.

  Sofia zâmbi.

— Asta ce înseamnă? întrebă ea, făcându-l să recunoască faptul că nu e neapărat un necioplit.

— Am și eu o soră mai mică...făcându-i ei am învățat asta. Nu-ți place?

— Pentru dormit, e perfectă. Noapte bună, Paul!

— Noapte bună și ție Sofi!

    Fata se înveli, ghemuindu-se sub pilota subțire, când băiatul se întoarse din nou spre ea.

— Sigur nu vrei să-ți țin de urât?

   Fata luă una din perne și o aruncă direct în moaca lui haioasă. Când se prefăcu să o arunce și pe a doua, el ieși iute închizând ușa în urmă. Sofia îi auzise râsul zgomotos până se îndepărtă către canapeaua lui din sufragerie.

   Încă nu putea închide un ochi, gândindu-se la fratele ei. Dacă era în regulă sau dacă va fi lăsat în pace și toate astea o făceau să se simtă lașă. O merita...se gândi la pariul făcut pe ascuns punând-o pe ea ca miză. Încercarea de a ațipi, eșuase. Soneria ușii lui Paul o făcu să tresară și aprinse veioza. Era aproape miezul nopții, observă ea ceasul de pe noptieră și se întreba dacă nu cumva aștepta pe cineva la acea oră târzie. Vreo iubită sau poate vreo fată de ocazie...în fond ea venise la el pe nepusă masă și poate că îi dăduse planurile peste cap. Ieși din cameră, până în hol, unde dădu nas în nas cu Paul.

— Cine crezi că e? Aștepți pe cineva?

— Nu...nu știu cine e. Dar vedem după ce deschidem.

— Stai, îl opri Sofia amintindu-și ce pățise data trecută. Nu deschide! Oricine ar fi, să vină mâine.

— Stai calmă, o fi Jason sau sorămea...

— La ora asta? Întrebă înainte să deschizi, Paul, ascultă-mă!

— Bine, întreb!

   Paul făcu întocmai, dar în schimbul unui răspuns, cel care suna la sonerie devenise tot mai insistent. Sofia își dădu seama ce se petrecea. Își atinse fața cu groază, iar Paul clătină din cap. Iar o pățea din cauza ei.

— Nu te-a urmărit nimeni nu, Sofia? întrebă pe un ton ușor ironic.

   Fata fugi în cameră iute și se  schimbă în hainele ei, cu viteza luminii, apoi reveni la Paul.

— Fugi, ieși pe la balcon și dispari până mâine dimineață.

— Nu plec, nu voi permite să fii rănită.

— Nu-mi vor face nimic, dar tu o vei încasa urât de tot.

— Asta ce înseamnă, că te vei mărita împotriva voinței tale?

— Încă nu mă cunoști, puștiule! Când voi fugi data viitoare, va fi foarte departe!

— Bine...acest gând mă liniștește un pic și alte opțiuni nu mai am. Ai grijă de tine...

— Și tu...

  Paul o sărută pe frunte și îi mângâie cu tandrețe obrazul. Sofia pierdea un prieten, căci nu era sigură că l-ar fi iubit nebunește așa cum se imagina iubindu-și alesul.

— Hai, ia-ți picioarele la spate că ăștia sparg ușa.

  Paul se făcuse nevăzut, el știe pe unde, iar Sofia își luă inima în dinți și deschise aparent calmă.

— Ce mai este de data asta? M-ați înnebunit de tot! Omorâți-mă o dată și lăsați-mă dracului în pace!

  Cei doi bărbați înmărmuriți ce se înălțau în prag, se feriseră într-o parte făcându-i loc lui Vaughn. Sofia simți cum vorbele i se blocară în spatele limbii și picioarele dădeau semne să cedeze. Omul ăla i se părea mai bătrân și mai hidos decât îl arăta vârsta.

— Bună, Sofia! Mi-ai lipsit frumoaso! rânji la ea ca și cum i-ar arăta că tocmai și-a spălat dinții. Hai să facem o plimbare, zise luând-o de după umeri și o împinse în față să înainteze.

— Nu merg nicăieri cu tine, se împotrivi bătând pasul pe loc, dar Vaughn o strânse de umeri, având la un moment dat impresia că îi va lăsa urme și o forță să facă pași de bunăvoie.

— Nu face pe fata rea cu mine, îți arăt ceva și apoi te las să faci ce dorești tu!

    Fata strâmbă din nas cu dezgust și prea puțin interesată de ceea ce-i promisese că-i va arăta.