Femeia lui Vaughn

Periculos

  Începuse numărătoarea inversă pentru Eli. Dacă nu ajungea la timp să-și salveze fratele, întregul său efort ar fi fost zadarnic. N-ar mai avea pentru cine supraviețui...nu ar mai ține cont de diplomație și i-ar suci gâtul la spate lui Vaughn cu riscul de a fi concediat sau chiar închis. Tensiunea era într-o continuă creștere în mașina celor doi. Ramon îl mai privea pe șeful său pieziș, cum stătea încruntat în timp ce el executa manevrele de depășire a mai multor coloane de mașini. Nu știa cum să-i interpreteze reacțiile, considerând că Eli lua prea personal acestă misiune. Desigur că nu avea nici cea mai vagă idee că Vaughn e unchiul său și toată echipa ce se antrenase în această misiune, avea ca țintă salvarea fratelui șefului lor și capturarea unchiului acestuia. Eli nu pomenise nicio clipă de legătura de rudenie dintre aceștia, fiindcă era interzisă implicarea lui în misiunile personale, iar el voise cu orice preț să ia parte la cea mai mare reușită pe care ar putea-o avea vreodată, precum și din motivele sale ascunse în fața colegilor săi.

  La vila lui Vaughn, nu mai conta că se apropia furtuna de intrigi și lupte interioare dintre nepot și unchi sau dintre el și fostă-aproape-soție. Faptul că cei doi trădători fugari erau la mâna lui, îi distrase atenția de la a fi precaut, prin urmare, mai avea de tras niște răspunsuri de la cei doi mai întâi.

  — Ești bine? îl întrebă Sofia pe Mario, îngenuncheată lângă el.

Două matahale îl loviseră repetat și apoi îl aruncaseră în pivniță ca pe un nimic neimportant, sfârșind prin a se rostogoli pe scări în jos, până în lumina pâlpâitoare a unei lampe ce atârna în jos. Cu Sofia fuseseră puțin mai îngăduitori, nu o loviseră și nu o azvârliseră la fel de violent, doar o smuciseră și închiseseră ușa pivniței în nas. Nici nu se aștepta la ceva mai mult, coborî în fugă scările să-l verifice pe Mario, căruia îi sângera nasul.

— Nu am nimic, răspunse pe un ton indiferent și se ridică în șezut, rezemându-se de un obiect stabil fără importanță.

— Nu ești bine, sângerezi! îl contrazise rupând o bucată din marginea tricoului ei ce-l avea pe dedesubt și îi tamponă cu grijă nasul.

Mario se retrase după două atingeri ale ei. Fata nu mai insistă, constatând că nu-i plăcea să fie atins în acel moment și i se părea că era și extrem de furios. Lăsă chipul în jos dezamăgită de acea distanță rece dintre ei și oftă încet. Nu era tocmai întâlnirea la care visase. Oare era supărat pe ea? Îl dezamăgise prin intervenția ei, era evident, dar nu putea fi așa dur cu ea, poate merita, dar sigur nu avea inima atât de rece ca să nu-i vorbească măcar.

— Ești supărat că ne-au închis aici din cauza mea, nu-i așa?

Mario avea impresia că ar fi dat în plâns dacă n-o liniștea măcar puțin. Nu voia să-i frângă inima zicându-i că mai avea puțin și-l omora pe nenorocit dacă nu apărea ea. O iubea prea mult ca să o facă să sufere.

Se aplecă spre ea ușor și îi ridică bărbia cu două degete, un gest de tandrețe ce o surprinse pe Sofia, care mai avea puțin și începea să plângă.

— Nu aș putea să fiu supărat pe tine niciodată. Te iubesc prea mult ca să te rănesc...Vino aici, îi zise el și o trase în brațe. Fata nu ezitase niciun moment, fiindcă acea clipă o așteptase de la început cu nerăbdare să se cufunde în brațele sale puternice, fericită că era teafăr.

— Te iubesc, îi răspunse și ea după ce se mai liniști la pieptul său.

Mario o sărută pe creștet și fata scoase un suspin dulce.

Cu ea la pieptul său, avu impresia că dispăruse toate relele de pe pământ și se avântase într-un vis magic, pe care fără intenție, Sofia îl distruse. Își ridică ușor capul să-i caute privirea. Doamne, cât de mult îi lipsise ochii lui negri și blânzi!

—  Chiar aveai de gând să-l omori? Dacă nu veneam eu?

— Dacă nu erai prinsă, o corectă el. M-ai fi urât dacă aș fi făcut-o?

  Simpla idee o făcea să se cutremure.

— Nu ar exista motiv pentru care să nu te iubesc, dar există multe pentru care te-aș urî...Să-l ucizi pe Vaughn nu mi-ai fi provocat ura pentru tine ci teama. Tu nu ești un criminal și nu mi-aș dori să te pierd din cauza uneia. Eu aș fi dispusă să iert tot globul pământesc doar să rămânem împreună pe vecie.

Mario o strânse în brațe și mai tare, forțând-o să-și pună capul pe el, din nou.

— Mi-a ucis părinții... Mi-a jignit mama și m-a îndepărtat de familie și de amintirea lor...voiam să mă răzbun. În capul meu nu mai exista nimic decât furie și răzbunare, însă atunci când te-am văzut pe tine captivă, mi-am amintit pentru ce trăiesc. Mi-am amintit că tu ești viață, viitor și speranță. Tu reprezinți acea căldură care mi-a topit inima. Atunci am înțeles că mai bine să trăiască și să sufere, să înțeleagă ce mi-a luat și ce păcat a săvârșit.

— Deci nu mai porți pică pentru trecut?

— Nu știu dacă o pot numi așa...sunt supărat foc, dar nu mai am de gând să-l omor. Fiindcă nu vreau să te las singură și nu vreau să am pe conștiință moartea lui. Însă el ne poartă pică și nu știu dacă vom supraviețui nebuniei lui...

— Oh, vom scăpa și din asta vei vedea.

Optimismul ei îl încuraja să aibe încredere în soartă și că minunea de a scăpa, se va produce. Oftă adânc la gândul că în brațele lui se cuibărise o comoară ce era numai a lui și nu avea să renunțe la ea pentru nimic în lume. O va ține și cu dinții dacă va fi nevoie.

Vaughn era încrezător în puterile sale și bucuros că până la urmă va rămâne în picioare ca de fiecare dată. Își suflecă mânecile cămășii, iar pe degete înfipse niște inele dure, pentru a amplifica durere pe trupul lui Mario și dacă era nevoie și pe al Sofiei. Trebuia să știe unde se află Eli și avea să afle cu orice preț.

   Își luase cu sine patru oameni și se îndrepta sigur pe el, către locul de tortură, numai că planul său eșuase fix în clipa în care auzi foc de armă în fața casei. Se opri în loc imediat, luat prin surprindere. Luminile roșii-albastre ce pâlpâiau prin draperii nu însemna decât un singur lucru. Trebuia s-o șteargă iute!

  Din pivniță nu se auzea ce se petrecea afară, atmosfera dintre cei doi amorezi, fiind în continuare caldă și plină de iubire.

— Fratele meu ce face? E bine?

Sofia abia își putu stăpâni emoția când Mario îl numise frate pe Eli. Se părea că acceptase într-un sfârșit că sunt frați și încetase să-i mai poarte ranchiună.

— E la spital, doarme liniștit. Brațul i-a fost îngrijit și glonțul a fost îndepărtat. Nu te teme, va fi foarte bine și tot el ne va salva...ai să vezi.

Mario nu știa ce voia să spună prin „ ne va salva” dar, decise să n-o contrazică. Așteptarea devenea din ce în ce mai grea.