Femeia lui Vaughn

Supunere..

  Zâmbetul lui Vaughn îi dădea de înțeles lui Mario că nu era mirat de îndrăzneala acestuia, dar fusese foarte surprins să-l vadă din nou, de această dată cu arma îndreptată spre el, ceea ce îi transmise că aflase, oarecum, despre trecutul lui.

— Ce-ai să faci acum? Ai să mă împuști? fu prima curiozitate a lui Vaughn și chicoti a batjocură de parcă nu el se afla cu un pistol în față. Când observă seriozitatea de neclintit a lui Mario, se opri și așteptă nerăbdător să afle ce se petrece în mintea lui.

— Ar trebui... Doar nu am venit să-ți spun că mi-ai lipsit, îl luă tânărul peste picior fără a zâmbi, cu aceiași expresie ursuză pe față.

— Atunci de ce nu o faci? De ce te-ai întors? Știi doar că aici te aștepta doar moarte, fiindcă am crescut la ușa mea doi trădători care m-au săpat pe la spate...

  Vaughn nu termină fraza că Mario mai făcu un pas în față, și instinctiv, celălalt se dădu înapoi oprindu-și ideea.

— Nu ești deloc în măsură să ne faci trădători, fiindcă singurul trădător de aici și din toată lumea, ești tu! Numai tu! se răsti Mario la el și tot flutura arma prin fața bărbatului, care începea încet, încet să se teamă. Cum ai putut să mă minți în față atâta timp?? De ce nu mi-ai zis că Eli e fratele meu? Bine, lasă asta, continuă rapid cu nervii la pământ, cum ai putut să-ți ucizi propriul frate? De ce mi-ai luat părinții de lângă mine? Ce vină au avut?? De ce ? De ce? De ce m-ai făcut să cred că am fost orfan? M-ai făcut să te venerez pentru că ai avut grijă de mine, pe când tu ai fost doar blestemul asupra sufletului meu! Doamne, nici nu-ți poți închipui cât te urăsc!

  Mario nu-și mai putea reține lacrimile de furie, de durere, în acel moment era de nestăpânit. Acumulase atâta ură într-un timp atât de scurt, încât ar fi fost în stare să se lupte cu o armată întreagă doar să-și mai potolească puțin avântul împotriva lui Vaughn.

— Plângi ca un copil în fața mea și te numești bărbat? De asta l-am vrut pe Eli pentru mine, el era puternic, viguros și bărbat! Nu un plângăcios ca tine.
 
  Comentariul jignitor a lui Vaughn fusese picătura care umpluse paharul. Tânărul se repezise la el și îl lovi cu pumnii de câteva ori, ca să-i demonstreze că poate fi și bărbatul pe care spunea Vaughn că nu-l văzuse în el niciodată.
   Căzuse la pământ, cu sângele șiroind pe nas și colțul gurii vânăt, dar se ridică. Și s-ar fi ridicat ori de câte ori era nevoie și cât avea putere în el. Trebuia să-i spună tot adevărul ca să-l rănească și mai tare, pentru că așa îi era sufletul, putrezit și plin de păcate, mustind a răutate pe care o avea în sânge.

— O să-ți spun, doar ca să te răscolesc și mai tare, doar ca să văd cum ajungi la vorba mea că ai fost un naiv și un om slab de înger, care n-a putut să-și dea seama că suntem rude, când erau atâtea indicii în jurul lui. Ai închis ochii la tot din prostie. Puteai afla ușor dacă voiai asta cu adevărat, dar nu ți-a păsat îndeajuns. Și încă o dată ți-am demonstrat că nu ești bărbatul de care aveam nevoie. Eli era cel ce avea să-mi calce pe urme. Semăna cu mine, nici pe departe cu taică tău...

  Mario habar nu avea despre ce vorbește dar aștepta să afle.

— Am iubit-o pe târfa de maică ta, mai mult decât a iubit-o taică tău. Eu trebuia să mă însor cu ea, dar părinții mei i-au dat-o lui fratemiu să le facă nepoți moștenitori, că eu nu puteam să am copii. O dată cu căsătoria lor, s-a dărâmat și lumea mea! Când mi-au luat-o pe ea, mi-au luat totul! Am așteptat în tăcere, nutrind planuri și așteptând ca ea să aibe copii, suficient cât să scap de taică tău și să o am doar pentru mine, cu copii cu tot... Dar nenorocitul a murit așa greu...ea nu a vrut să renunțe la el și am ajutat-o să îl urmeze! Tot ce voiam era ca ea și Eli, să fie ai mei, să fim o familie împreună! Nu le-am dorit niciodată răul, decât să mă iubească pe mine, nu pe el... Dumnezeu îmi e martor cât am plâns și m-am dat cu capul de pereți, în nopțile grele, când el putea să o aibă în patul lui și eu ascultam neputincios prin peretele despărțitor, gemetele ei de plăcere, pe care eu trebuia să i le ofer...Am nutrit atâta ură pentru el, pentru soarta nenorocită care m-a lovit și în cele din urmă pentru ea..că începuse să-l iubească.

Mario simțise o mică doză de compasiune pentru nenorocul unchiului său, dar ura pentru soarta nedreaptă pe care o avusese părinții lui, depășea cu mult mila pentru nenorocitul din fața lui, care nu-i merita nici mila și nici iertarea.

— Meriți să mori în chinuri pentru nenorocirile aduse atâtor oameni și pentru copilăria nefericită pe care am avut-o, pentru că m-ai privat de dragostea părinților, pentru că m-ai mințit atâta timp și pentru că ești un criminal!

Vaughn oftă resemnat și râse apoi, un râset psihopat pe care Mario îl interpretă ca o nebunie. Era nebun... Clar era bolnav psihic. Trase piedica pregătit să-l împuște și să curme și alte suferințe provocate de el. Acum că aflase crudul adevăr, putea muri și scăpa lumea de o piază rea.

— Împușcă-mă! Ce mai aștepți? Oricum nu mai am de ce să mai trăiesc, nu mai am nimic pentru care să mai trăiesc...Taică tău m-așteaptă nerăbdător să mă chinuie pe lumea cealaltă...

  Aproape că se lăsă păcălit de vorbele sale. Tânjea să-l ucidă, să răzbune memoria părinților să-și găsească împlinirea, însă chiar în acel moment ușa se dădu de perete și doi oameni ai lui Vaughn apăruseră în prag cu Sofia prizonieră. Fata încetase să se mai zbată ca o pisică sălbatică, în momentul în care îl văzu pe Mario.

   Două secunde durase revederea fiindcă atenția îi fusese distrasă și Vaughn îl lovi imediat cu putere, provocându-i leșinul.

— Mario! Țipă Sofia îndurerată și cu lacrimile jucându-i în ochi.

— Poate că încă am pentru ce să mai trăiesc, murmură Vaughn cu ochii spre Mario, apoi își îndreptă atenția asupra fetei.

— Ticălosule! lăsă ei să-i scape.

— Aruncați-i pe amândoi în pivniță. După ce îmi mai revin, o să-și dorească amândoi să nu se fi întors la mine...