Kaleidoscope for Serenity Book Club

Lucrarea a 2a ~Concurs Romance

            Flavia se uită înspre parc unde pâlcul de oameni avansase cu rondoul de flori și acum deja ajungea la un capăt de alee, de unde trebuia să treacă pe partea cealaltă a parcului și să planteze și acolo. Se mișcau destul de anemic, era ora 15 deja și se vedea că erau obosiți sau plictisiți.

Șeful de echipă îi urmărea atent și dădea indicații, dar nu muncea, doar se plimba de colo-colo stresat. Probabil trebuiau să termine zona și ei se apropiau de ora la care se încheia programul muncitorilor. Toți, inclusiv șeful de echipă, erau rromi și se vedea nu doar prin faptul că aveau pielea mai închisă la culoare sau vorbeau tare și erau gălăgioși, ci și prin faptul că lumea ocolea parcul.

În grupul de oameni se aflau vreo șase bărbați bine făcuți, patru femei și doi băieți mai tineri. Bărbații săpau în pământul întărit sau toaletau arbuștii, femeile smulgeau buruienile sau aduceau tăvițele cu puieții de plantat, iar băieții le plantau pe locul gata făcut. Una din femei mătura frunzele și în urma grupului ca să strângă pământul sau mizeria rămasă, iar pe rând, câte unul din bărbați stătea de asemenea pe margine și, fumând, ținea grupul în vigoare, povestind despre ceva anume.

Mai râdeau, mai înjurau, mai ales femeile care nu tăceau niciodată, bărbații le răspundeau, dar cei doi tineri erau tăcuți și munceau cu capetele aplecate mereu înspre pământ. Unul lua planta de pe tăviță, iar celălalt o punea în micul loc pregătit și acoperea rădăcina repede cu pământul negru. Apoi făceau un pas și se mutau la următorul loc de sădit. Avusese mănuși, doar că se tot rupseseră și la un moment dat, a renunțat, acum plantând și acoperind cu pământ cu mâna goală.

Flavia îl recunoscuse din prima pe Anghel, băiatul din clasa ei ce stătea în ultima bancă de la fereastră. Celălalt băiat, Paul, renunțase de curând la școală. Era mai mare cu doi ani ca Anghel, dar repetase unele clase. Erau mereu batjocoriți de colegi și retrași, se alegeau mereu cu praful făcut de restul colegilor. Majoritatea și din clasele vecine renunțau din cauza multor factori, inclusiv ignoranța profesorilor la problemele lor. Dacă vreunul nu mai apărea la școală, se bucurau.

Flavia își privi grăbită ceasul și făcu câțiva pași întorcând spatele parcului și muncitorilor. Anghel o văzuse, dar el își ascundea privirea după flori și stătea pitit cu spatele mereu la ea. Nu îi era rușine, dar cu cine se întâlnea ea, cu siguranță va face iar glume proaste pe seama lui la școală. Daniel, era premiantul clasei și desigur cel mai popular băiat din clasele celor mai mari. Era și cel mai îngâmfat și cel mai perfid, mai ales în legătură cu cei ca Anghel.

Doar că Anghel și Paul, verișori de-altfel, au fost învățați de familiile lor să ignore acest fel de comportament și să lase să se stingă încet fiecare moment.

Acum Flavia se vedea cu Daniel pentru un motiv care pe ea o făcea nervoasă. Îl ajuta la teme și la învățat sau chiar îi făcea ea temele de obicei. Apoi, când acesta apăru, o sărută pe obraz și o luă de după ceafă posesiv ca s-o conducă la casa lui. Mereu se folosea de timpul ei și se comporta ca și când ei erau împreună. Mai ales când erau singurei la el acasă.

Anghel se uita cu coada ochiului la cei doi ce se îndepărtau, în timp ce Daniel o ducea cu el pe Flavia, înspre casa lui. Brațul lui stătea posesiv pe după gâtul ei și el mai mult o trăgea decât o conducea.

— Socares prala?! (Ce faci frate?!) mormăi Anghel, privind atent la floarea pe care o planta.

Paul se uită intrigat la el și uitându-se după Flavia care nu mai era pe locul unde verișorul său tot arunca priviri îngrijorate, îl atinse cu cotul și-l apostrofă: