Comentarii și note Lucrarea 3: Alex

25 1 0
                                    


JURAT 1

Nota: 7,5

Comentariu:

            O poveste frumușică care ar avea mult potențial, dar e foarte grăbită . Nici bine nu ne povestești de relația celor doi că ne arunci în mașină, ca ei să se ducă să cumpere dulciuri, apoi ne faci să ne oprim pe marginea șoselei acolo unde părinții lui Emmett loviți, tatăl lui este aproape mort, dar mi se pare că mama lui nu are nimic, adică după un asemenea accident în care tatăl său e aproape mort m-aș aștepta ca mama lui să aibă măcar o contuzie, o mână ruptă, ceva. Lasând asta la o parte, din mijlocul pustietății ne aduce la spital unde nu se întâmpla mare lucru, ne povestești în mare ce și cum doar ca să ne arunci din nou în mijlocul pustietății doar ca să-l omori pe tip și ce moarte stupidă. Și de unde a mai apărut și fratele lui Emmett, nu ai menționat nimic de el în toată povestea, dar brusc l-ai introdus doar ca să-ți omoare personajul degeaba chiar, mi s-a părut ilogic treaba asta. Adică ar fi fost mai logic dacă făceau accident, dar așa... Nu știu, când am început să citesc aveam mari așteptări, dar au dispărut pe măsură ce înaintam în text.Acum dacă e să trec și prin gramatică, ei bine asta te-a tras cel mai tare la fund, asta și unele chichițe. Încurci prezentul cu trecutul, iar asta nu e ok deloc, ai vigule puse aiurea, ai unele care lipsesc. Dialogul a fost ok la început, dar la acea ceartă mi s-a părut robotic, nu mi-a transmis mai nimic, doar că avem doi adolescenți plini de hormoni, care se tem și care sunt fricoși.

JURAT 2

Nota: 7,75

Comentariu:

             Interesanta lucrare, nu-mi pot scoate din minte ca ei erau initial si cum erau si apoi pe final cum au ajuns. E un plot bun, firul narativ chiar si-a intrat in rol si mi-au placut si cei doi. Sincer imi aduc aminte de cine si chiar numele de Castian era foarte funny candva Mi-a placut, exceptand greselile, se pare ca toti le au si nu te-ai lasat mai prejos . Pacat intotdeauna ca nu ajuta la nota si chiar daca nu am depunctat am citit chestii ce nu trebuiau si deci le-am vazut. Un 7.70 aduce undeva sus sper ca data viitoare sa fii mai atent. Bravo pentru idee.

JURAT 3

Nota: 7,50

Comentariu:

            Lucrarea lui Alex, asa era notat numarul lucrarii asa il trimit inapoi. Culmea e ca e bun. Aceasta lucrare abunda de romance mai ales pe incipit e sa spunem asa miezul si esenta ei pentru ca transpune adevarata lor culoare, nu se ascund si sunt sinceri. Treptat ne-am departat trecand usor pe paranolmal si fictiune multa care a luat din dulceata lucrarii. Cred ca ai alunecat cumva pe ideea psihologica a lucrarii, da subliniaza cat si cum se iubesc-mie imi place numele de Castian, in schimb l-am urmarit foarte atenta pe Emmet pe care l-am si perceput mai bine si care in text a planat pe locul secund. Fiind pe fundal parea personajul care il conduce pe Castian si tin sa spun ca sunt sigura la tine personajele secundare sa fii atent la ele vor fii asii tai din cartile pe care le scrii- In rest, gramatica cine o fii inventato, nu stiu, dar nu eu si sincer trebuie atentie. Atentie mare pe fiecare alineat, si propozitii. Bta-le vina de timpuri! Ma repet pentru ca prezentul aduce mereu cu ,,era" cand noi ne gandim ca povestirea e la intai de fapt e trecut si apoi ma doare capul. Bine ca eram bine dispusa. Ai luat cred cea mai logica nota pentru text si pentru ca mi-a placut ideea de ,,sa fim imreuna" pentru dragoste si psihologic si fizic dar si atemporal pe fiecare plan. Cred ca trebuie sa te ghidezi gramatical sa stai sa te decizi la ce timp scrii sigur si sa exersezi, ideea e super. Tema , plot respectate, deci 7.50 , felicitari.

Nota Finala: 7,58

Kaleidoscope for Serenity Book ClubWhere stories live. Discover now