Kaleidoscope for Serenity Book Club

Textul 2 ~Concurs aniversar

                                                                 Blestemul trecutului. ~anonima_cu_fapte Adriana

      Eram speriată. Astăzi era ziua în care moartea a jurat să ne ia pe toți în parte, acum mulți ani.

      Când eram mică, mama mi-a povestit ceva ce nu trebuia de știut la cei 7 ani ai mei. Mi-a jurat că mă va proteja. Dar nu a reușit. Când a împlinit 25 de ani, a murit, pur și simplu. L-a spital nu am avut parte de un răspuns înțeles. Toți spuneau că este ceva total ciudat. Nu era bolnavă, nu a fost ucisă... nu se sinucise.

      După moartea mamei, tata, după ce și-a mai revenit și-a amintit că avea camerele de luat vederi pornite atunci. le-a verificat și imaginile l-au luat de lângă mine. Mi-a povestit că mama stătea pe pat culcată, părea fericită. Brusc a început a vorbi singură, plângea și râdea în același timp. Vorbea cu cineva care dorea să o ucidă, însă totul era doar în capul ei. Nimeni nu a reușit să dea o explicație credibilă la ceea ce s-a întâmplat. Groaza și nebunia pe care l-a cuprins i-a pus capăt zilelor, legându-i o funie în jurul gâtului.

      Preotul spunea că a fost posedată. Apoi am realizat că ziua în care a murit mama, a murit și bunica. 31 octombrie. Ziua în care blestemul familiei se reîntoarce cu puteri noi.
Ambele au murit la doar 25 de ani.

      Ieri împlinisem 25 de ani. Azi era noaptea pecetluită morții mele. Eram dispusă să accept și să suport orice ritual care avea să alunge otrava familiei, vreau ca eu să pun capăt la ceea ce familia mea nu a putut.

      Stăteam așezată pe patul din celula mea. Doctorii de la ospiciu mi-au spus să uit de toate acestea pentru că era doar o nebunie. Era imposibil. Am încercat să-i ascult, dar nu puteam. Am primit ca dovadă moartea celor două femei. Mama și bunica.

     Mă priveam în oglinda micuță de pe perete. Ochii mi se adânciseră în cap, fiind înconjurați de cearcăne negre. Pielea albă era aproape vineție, ascunsă sub hainele cenușii și zdrențuite. Pe spate se lăsa o claie de păr negru și încâlcit. Eram urâtă. Frumusețea pe care o aveam acum mulți ani a dispărut în umbra disperării și a nebuniei pure.
      În oglindă observasem brusc reflexia unei femei grase, îmbrăcată în alb și ciufulită.

     — Ți-am adus o lumânare. spuse aceasta aprinzând-o. Să nu stai până târziu, ai grijă că o stingi când te culci.

     Am aprobat fără să o privesc. Dacă vedeau că plâng iar îmi vor injecta din nou substanțe care-mi răneau trupul. Exact, plângeam, fără să realizez, am început să plâng și să mă gândesc că poate moartea era cea mai scurtă cale de-a scăpa de coșmarul acesta.

      Femeia ieși cu un gâfâit greoi. O liniște mormântală se lăsă în celula mea. Brusc lumânarea se stinse și o siluetă stranie se apropia de mine. Avea picioarele lungi și purta un costum negru. Mâinile erau formate din oase lipite unul de altul prin bucăți însângerate de carne. groaza mă cuprinse, inima aproape cedase. Ridicasem ochii spre fața creaturei. Vedeam doar o pereche de ochi roșii care plângeau în continuu cu sânge, prelingându-se pe obrajii scheletici, intrând în gura curbată într-un zâmbet permanent.

       Era cea mai terifiantă creatură văzută de mine în ultima săptămână. Eram atât de speriată încât puterile nu mai erau de partea mea, căzând fără vlagă pe pat. Am încercat să țip însă creatura se așeză pe marginea patului acoperindu-mi gura cu mâna. Am înghețat, pur și simplu nu mai puteam respira.

      — Missa, calmează-te. Nu sunt aici ca să-ți fac rău, vreau doar să vorbim. spuse monstrul și mă mângâie cu cealaltă mână pe creștet.