Kaleidoscope for Serenity Book Club

Lucrarea 6 - Concurs Romance

Eu sunt A'laia, din Derbus, tărâmul bestiilor, fiica cea mică a lui L'Ai, regele din Derbus. M-am născut cu MareleLupAlb în mine, căci spiritul bestiilor se naște, de când s-a făurit această lume în noi și se revarsă într-un noi cu totul la botez, să ne dea puterea.

La început, din creație, cei doi dragoni primordiali au făurit cinci tărâmuri : tărâmul Natapor al dragonilor cerului, tărâmul Derbus, al bestiilor, tărâmul Amutria al zânelor, tărâmul Tyras al demonilor și unul inferior, tărâmul de Pământ al oamenilor.

Natapor, tărâmul cerului, se întindea pe zece mii de nori, căci fiecare zeu își avea propriul palat, suspendat, sus pe norii albi de cuarț. Natapor a fost binecuvântat de zâne cu flori și pomi în culorile curcubeului, care nu se veștejeau niciodată. Acolo sus, în nori, totul era alb și lucea. Zeii toți erau binecuvântați cu nemurirea și aveau câte o însărcinare dată de creație, însă rolul lor suprem era să nu lase haosul să domnească în lume. Natapor era condus de dragonul M'Anin.

Derbus, tărâmul nostru, se întindea pe mii de câmpii și codri deși și falnici. Spre deosebire de tărâmul zeilor, noi nu aveam prea multe reguli, căci ne nășteam cu spiritele fiarelor libere. Oamenii noștri erau războinici de elită și erau folosiți de zei să își ducă bătăliile, mai ales cu demonii. Și noi aveam viață lungă, aproape nesfârșită.

Amutria, tărâmul zânelor, era un tărâm pe care se roteau mai multe anotimpuri, căci zânele semănau natura și aveau în grijă paza ei. Zânele erau niște creaturi reci și distante, care nu ieșeau din cuvântul zeilor, căci seva lor de viață, provenea din apa vie, ce curgea pe tărâmul zeilor. Erau dependente de sevă să își prelungească viața. Amutria era condusă de zâna S'ara, despre care se spunea că era cea mai frumoasă dintre creaturi.

Tyras, tărâmul demonilor era un tărâm al nopții eterne și al focului negru. Demonii erau aroganți și însetați după putere. Le plăcea să semene furtuna oriunde călcau. Demonii stăpâneau cel mai bine războiul și arta lui. Erau conduși de T'iran, un spirit necruțător.

Tărâmul de Pământ al oamenilor, era cel mai jos, căci ei nu aveau deloc magie și erau inferiori tuturor ființelor din tărâmurile de sus. Oamenii ardeau și se stingeau repede din viață. Ei vedeau altfel toate lucrurile și se închinau la zei să îi ajute.

Ființele din tărâmurile de sus, la zece mii de ani plini, primeau "a'shara", adică botezul sufletului, când ființa superioară, cu care ne-am născut în noi se contopea cu noi pentru totdeauna și deveneam una. La contopire, pe mâna dreaptă sub palmă ne apărea un cerc solar, înconjurat de raze, pe care strămoșii noștri l-au numit "s'uol" .În interiorul cercului era o inscripție a sufletului contopit. Cu cât cercul solar deveneau mai strălucitor, cu atât ființa noastră era mai puternică și atrăgea mai multă energie infinită. "S'uol" era colorat diferit pentru fiecare neam, la zei era auriu, culoarea soarelui, la zâne verde, culoarea naturii, la noi roșu, culoarea sângelui, iar la demoni, negru, culoarea neantului.

Eu aveam treizeci de mii de ani și eram cea mai năzdrăvană ființă din tărâm. Năzbâtiile și boacănele se țineau după mine lanț. Spre deosebire de fratele meu mai mare, N'ei, care era mândria regatului, un prinț războinic cu ochi verzi fermecători, ce a vrăjit inimi nenumărate, eu eram o ștrengară ce îi plăcea să zburde liber și nenestingherit prin tărâm și pe pământul oamenilor. Pământul era locul meu favorit de joacă, căci mergeam acolo deghizată, să pețesc fetele pentru nunțile nobililor. Din când în când, foloseam și vrăji, care erau contra cerului, iar zeul Z'in care controla soarta muritorilor de alte amestecuri divine, încerca de câteva mii de ani să mă găsească și să mă pedepsească. Pe pământ eram cunoscută sub numele de "D'aia", doamna albastră, căci eram mereu îmbrăcată în veșminte albastre lungi. Când mă avântam acolo, îmi ascundeam cercul solar sub o vrajă, să nu fie descoperit de nimeni.