Epic

capitolul 3

Avea impresia că va vărsa din cauza gustului dulceag din gură. Încercând să deschidă ochii, lumina îi răni retina și produse o durere fulegărătoare în capul ei. Nu. Durerea fusese acolo cum și starea de greață nu era nouă; o avusese pe toată perioada stării de leșin. Genele îi tremurau când încercă din nou să deschidă ochii și își dădu seama că se holba la un tavan pe care înflorise mucegaiul. Totuși, camera era încălzită – își asumă că era într-o cameră, pentru că cerul nu se putea transforma peste noapte într-un acoperiș. Deci găsise o cameră? Sigur că o găsise! Doar plătise pentru ea. Plătise și pentru mâncare. Oh, mâncarea! Gândul la așa ceva îi răzvrăti stomacul. De ce i se părea dizgrațioasă mâncarea acum? Mai rațională, Hillary își putea da seama că plăcinta de oaie nu fusese proaspătă, avusese prea multă grăsimea, iar berea... Nu era sigură că îi plăcea acea băutură. Ar fi schimbat-o oricând pe câteva guri de vin.

Strânse așternuturile aspre. Nu își amintea când ajunsese aici, dacă stătea să se gândească bine la evenemintele din seara trecută. De fapt, nu-și amintea nici când se dezbrăcase, dar era cu siguranță goală-goluță. Asta îi atrase atenția în mod negativ; ea nu obișnuia să facă asta, nu obișnuia să doarmă fără straie pe ea. Era pur și simplu indecent. Era ceva ce probabil că străinul de aseară făcea în mod regulat, doar avea mintea perversă și bolnavă.

Străinul...

Își aminti de dialogul cu el încet, cumt trăsăturile lui neobișnuite îi reveniră în minte. Să îl angajeze? Să o șantajeze? Să îi dea bani? Toate astea erau variante pe care Hillary nu le-ar fi încurajat. Nu putea colabora cu oamenii de nimic, așa cum era el. Prin urmare, ce făcuse? Ah, da! Fugise! Își aminti că își propusese să iasă pur și simplu din han, fără să atragă atenția, dar atingerea lui păgână pe mână, acele cuvinte oribile despre viol, privirea dojenitoare o speriaseră și o făucuseră să o ia la goană. Toate ca toare, dar el nu venise după ea?

Stop!

Simțea nevoia să își pună ordine în minte, pentru că după momentul în care o zbughise afară nu își mai putea aminti mare lucru. Unde ar fi trebuit să vină păcătosul acela? Se întreba asta pentru că nu știa dacă ajunsese în grajd. Pusese ea mâna pe calul ei? Plecase din acel loc oribil? Dacă reușise cumva să facă asta, de ce se afla încă în han? Sau acesta era un alt han?

Încă era incapabilă să răspundă acelor întrebări, când auzi:

— Dacă vomiți, oala de noapte e chiar lângă tine, să știi!

Hillary își pierdu concentrarea; credea acum că e blestemată să îi audă vocea din nou și din nou, până ce va înnebuni. Crezu inițial că trebuia să fie glasul din mintea ei care o îndemna să nu murdărească nimic din jurul său, pentru că nu se cădea. Se înșela. Nu era glasul din mintea ei și avea să își dea și ea seama de asta când, deschizând pentru a treia oară ochii, realiză că în cameră se afla un bărbat. Slabe șanse să fi invitat ea un bărbat în cameră, mai ales că nu era orice bărbat. Putea recunoaște acea prezență oriunde acum, căci părea că o atrăgea ca pe un magnet. Era Bărbatul. Era Hoțul. Era El.

Dumnezeule sfânt!

Luă o gură mare de aer și se ridică brusc, privindu-l. Dăduse dovadă de curaj când decisese asta, pentru că i se învârtea creierul și privirea i se făcu tulbure câteva momente până îl reperă cum se cuvenea. Îi lipsea cămașa, era așezat pe un scaun din colț și părea că cioplea; avea un cuțit în mână și o bucată de lemn care trebuia să fie piciorul unui scaun. Nu asta o preocupa, bineînțeles. Problema era că se simțea și ea foarte dezbrăcată – nu credea că mai avea vreo haină pe ea – cu un străin pe jumătate dezbrăcat în dormitor, unul pe care acum îl contempla fără să își amintească nimic. Nu era pregătită să observe trunchiul unui bărbat acum, nu în dimineața aceasta, nu niciodată. Nu trebuia și acum știa prea bine de ce: abdomenul îi părea sculptat, atât de diferit de al ei, mușchii brațelor proeminente, clavicula era singurul semn al delicateții deasupra sfârcurilor închise la culoare. Peste tot era acoperit cu păr nu foarte des și nici foarte negru, ci mai degrabă blondiniu, astfel că de-abia se zărea pe pielea lui bronzată. Cum putea ea să observe toate astea? De data aceasta, senzația de greață păru să nu mai vrea să dispară, se temu că avea cu adevărat să piardă întreaga cină. Mic dejun!, își aminti cuvintele lui de aseară.