Epic

capitolul 33

— Ben mă iubește mai mult pe mine!

— Ca pe o soră!

Și după asta o împinsese în apă. Nu putea uita glasul afectat, roșeața obrajilor și ura cu care Esther își dorise să scape de ea. Pășise în locul în care ea se refugiase pentru a o confrunta, pentru a-i cere socoteală. Soțul ei era pe moarte, iar pe Esther o interesa în continuare primatul în inima lui Benjamin. Asta o șocase, o făcuse să privească fără să înțeleagă acest comportament. În ultimele lui clipe, Nick, care își jertfise viața pentru a o salva pe a lui Ben, merita mai mult decât o soție care fugea după un bărbat însurat.

Cu gândurile astea în minte deschise încet ochii sau cel puțin încercă. Capul o durea, așa încât fu nevoită să își lase pleoapele ca să nu simtă durerea ca de fierăstrău. Se concentră în schimb pe amintiri, pentru că avea nevoie să știe ce se întâmpla acum cu ea și de ce îi era așa de frig spre finalul verii.

— Care dintre voi e Esther?, ăsta fusese glasul bărbatului care le surprinsese pe amândouă și al cărui chip îl mai văzuse. Bărbatul chel îl împușcase pe Nick. Hillary se blocase și nu putuse spune nimic. Probabil asta se întâmplase și cu Esther, pentru că păruse că-și înghițise limba. Înaintea acestei sfidări, bărbatul le făcuse semn celor doi băieți care îl însoțeau. Bine, ia-le pe amândouă!

Băiatul cel mare, poate cel care avea optsprezece ani, poate avea mai puțin se apropiase de ea și atunci simțise lovitura. Hillary se cufundase în uitare.

Se trezi, dându-și seama că avea obrazul culcat pe pământul umed care mirosea urât. Mâinile îi fuseseră legate într-un nod strașnic la spate. Probabil stătuse prea mult timp în poziția aceasta, pentru că brațele începuseră să o doară. Umerii îi păreau prinși într-o menghină și apăsaț încontinuu până ce simțea că nu mai rezistă să-și susțină pieptul. Clipi, încercând să își revină complet în simțiri. Capul îi vâjâia încă, iar vântul care bătea direct înspre ea o făcea să își dea seama că trebuie să fi fost în apropierea oceanului, în vreo grotă. Soarele nu strălucea aici. Oftă și își ridică fruntea. Întunericul din jurul ei era anihilat de o singură lumânare așezată într-un suport pe o măsuță care avea un picior improvizat. Diferite obiecte de mobilier erau așezate pe ici, pe colo, toate uzate. Totuși, nimeni nu se sinchisise să construiască o podea. Inima îi stătu când realiză că era posibil să nu fie aproape de mare, într-o peșteră, ci sub pământ. Se aflau într-o grotă subterană, săpată, o ascunzătoare perfectă pentru un hoț mult prea inteligent. Sub pământ nu ar fi putut-o găsi nimeni. Sub pământ era ca și moartă.

— Te-ai trezit?, auzi glasul lui Esther lângă ea. Ajută-mă să...

O privea fără să-și dea seama ce se întâmplă. Esther arăta la fel de jalnic precum probabil se prezenta și Hillary. Piciorul femeii se mișcă lângă al ei. Erau legate împreună. Perfect! Își lăsă capul în jos, luptând cu senzația de greață.

— Mi-e frică, mo ghaol.

Glasul lui Benjamin îi reveni în minte de parcă bărbatul ar fi fost chiar acum lângă ea. Era o altă amintire, chiar din seara în care doctorul fusese chemat pentru Nick și un verdict fusese pus; Nicholas Lovejoy nu mai avea mult timp de trăit. Ben plecase din camera muribundului cu mâinile încă pătate de sânge și străbătuse același traseu spre dormitor. Hillary rămăsese ghemuită acolo, lângă măsuță. Îl privise cum se așază lângă ea, cum o ia în brațe, cum îi sărută părul. Frica lui era plusată de a ei. Hillary nu înțelegea cum ajunsese un tâlhar să le invadeze casa și cum această tragedie îi atinsese inima; Nick Lovejoy merita să moară pentru ce îi făcuse surorii ei, dar durerea din glasul lui, durerea unui suflet chinuit de un păcat o făcuse să se întrebe dacă era în măsură să judece cine merita moartea în viața asta. Și nu, nu era. Soțul ei mirosea a sânge și a moarte, de parcă fantoma se agățase de el și o ținea acum în brațe ca să îi amintească un singur lucru: amândoi erau muritori, Ben cu atât mai mult. Iar ținta fusese chiar pieptul său.