Epic

capitolul 8

De când părăsise mănăstirea furase, mințise, luase numele Domnului în deșert, jinduise la un bărbat și acum, după atâta timp de când se păstrase pură, așa cum trebuia să fie orice mireasă a Domnului, se lăsase sedusă de bărbatul care îi atrăsese atenția.

Oftă, dezamăgită de sine.

În momentele în care călărea la stânga lui Ben, acum, Hillary era conștientă de păcatul pe care îl comisese la fel cum își amintea clar numele pe care bărbatul îl rostise după ce înfăptuiseră păcatul. Îi spusese cumva „Hillary"? Stătuse câteva minute bune în cada de lemn și se gândise la asta. Fusese amețită, vinul o îmbătase într-adevăr, de aceea nu putea să își amintească tot ce făcuse, ce zisese și cum. Dar ea nu își dezvăluise niciodată prenumele, prin urmare el nu o strigase decât „Larry". Îl privea neîncrezătoare, din minut în minut, mai atentă ca niciodată la detaliile trupului său. Se spălase, putea simți asta în mirosul corpului său, era îmbrăcat bine – de unde avea hainele astea, apropo? – și mergea mândru pe armăsar, de parcă nu era un simplu hoț care profitase de naivitatea ei. Oftă și roși imediat. La douăzeci și cinci de ani, Hillary nu putea spune că mai era naivă.

— S-ar putea să cad de pe cal dacă mă suduiești în gândul tău, Larry, îi zise el, deși nu își îndreptă privirea spre ea, ci continuă să călărească. Se apropiaseră de un târg dintr-un sat, iar Ben îi propusese să cumpere câteva alimente pentru drum. Nu așteptase confirmarea ei. Se dădu jos de pe armăsar și o porni pe jos pentru a privi marfa cu de-amănuntul. Hillary făcu la fel, deși era încă nesigură pe picioarele ei. Îți e rău?, o întrebă.

Nu voia să recunoască nici în ruptul capului că o durea scăfârlia. Senzația de rău dispăruse încet după ce consumase pâinea prăjită și ceaiul, dar nu putea să nu dea atenție durerii de cap. Era ca și cum fierarul își mutase atelierul în capul ei.

— Nu, îi răspunse scurt. Nu voia să îi mai împărtășească asta, starea ei. Trebuie să vorbim!, îl prinse de mână și îl întoarse cu fața la ea, căci bărbatul părea interesat brusc de brânza din colț.

— Foarte bine!, Ben era extrem de serios în dimineața aceasta și, deși nu îi acordă toată atenția lui, culegând alimente, băgându-le în traistă și plătind pentru ele, o întrebă: Despre ce vrei să vorbim, Larry?

Acea întrebare simplă o făcu să își amintească de faptul că erau două probleme la mijloc, nicidecum una singură:

— Numai așa îmi spui?, îl întrebă circumspectă, mijindu-și ochii.

— Așa cum?, întrebă acesta încurcat de întrebare.

— Larry.

În interiorul ei fierbea de furie, dar nu putea să se facă de râs urlând la el în toată această aglomerație. Femeile cu coșuri veneau să cumpere, copiii se pierdeau printre picioarele adulților și într-un colț se consuma carne proaspăt friptă cu vin. Hillary nu avea să mai poată privi vinul ca înainte niciodată.

— Nu așa te cheamă?, Ben părea cu adevărat serios ceea ce o enerva și mai tare. Nu așa o chema, iar aseară, după ce făcuse toate lucrurile acelea corpului ei, părea și el să știe că e numai o poreclă.

— Nu. Dar tu știi deja asta, nu-i așa?, îl îngrămădise lângă o tarabă cu fructe. Bărbatul acesta era greu de intimidat, din cauza înălțimii, dar nici ea nu era o femeie obișnuită. Își lăsă majoritatea greutății pe el pentru a-l țintui în loc și își ridică privirea ca să îi penetreze irisurile.