Epic

capitolul 4

— Deci m-ai recunoscut?

— Cine ar putea să te uite vreodată?

Dialogul pe care cei doi îl purtau când așezară tabăra pentru seara aceea ar fi putut fi considerat chiar civilizat dacă Ben nu ar fi făcut aluzii la tot pasul, iar Hillary nu ar fi aruncat cu ironii în binefăcătorul ei, așa cum îi plăcuse să se numească în ultima jumătate de oră, cât adunaseră vreascuri pentru foc. Acum, după ce bărbatul procurase hrană direct din pădure – Hillary nu voia să se gândească prea mult la iepurele pe care tot el îl gătise, pentru că i s-ar fi întors stomacul pe dos – amândoi erau somnoroși, prin urmare vulnerabili. Era târziu, foarte târziu, aproape la fel de târziu ca în noaptea când îl cunoscuse pe Ben, când amândoi erau mai tineri, mai lipsiți de păcate. Printre crengile copacilor dezgoliți, stelele umpluseră bolta, oferindu-i femeii senzația că cerul stătea să pice. Se simțea amețită când privea toată acea civilizație de aștrii, aproape că îi venea să plângă înaintea acestei frumuseți. Așa putea arăta casa lui Dumnezeu, nu mai prejos.

Reveni cu gândul la aluzia lui, cum că era de neuitat, ceea ce o făcu să rămână mută. Ben – așa cum își zisese – era un bărbat foarte înalt, după cum observase, bine-făcut, dacă se lua după pachetul de mușchi pe care îl văzuse în camera din han, și chipeș. Nu interacționase cu prea mulți bărbați în viața ei, dar cu siguranță așa trebuia să arate un bărbat chipeș. Poate că îl confunda cu un sălbatic. Trăsăturile feței asta spuneu despre el, mai ales tăietura de la sprânceană și barba pe care și-o lăsase să crească, nu foarte lungă, ci potrivită, cât să îl facă să arate și mai periculos. Părul brunet era mai deschis la culoare decât al ei, prin urmare părea că avea culoarea mierii vechi. Despre mâinile acelea mari și despre puterea din spatelor hainelor nu voia să își mai amintească. Îl putea observa de aici, cum stătea leneș cu un picior ridicat și discuta cu ea, la o distanță considerată onorabilă.

Îl același timp, Ben își trecea ochii peste domniță. Era guralivă și dramatică, asta putea spune despre ea ca urmare a ultimelor ceasuri petrecute împreună. Cerea explicații, simțea că totul i se cuvine, de fapt. Nu era făcută pentru viața cu care era el obișnuit. Avea înfățișarea unei vrăjitoare: părul îi era negru și lung, ochii la fel de negri, extrem de neobișnuiți la o englezoaică, înaltă pentru o femeie și prea subțire pentru a supraviețuii iernilor prin păduri. De aceea încercase să ajungă la un han, la următorul han din drumul spre Southam, dar tânăra obosea repede, pesemne dezobișnuită de călărit. Trebuise să înnopteze în pădure, drept care avea un cuțit foarte aproape, în cazul în care un proscris sau un animal sălbatic s-ar fi hotărât să îi atace.

— Oricine!, ridică ea din umeri, revenind la subiect. Eram o copilă. Cred că aveam nouă ani. M-am schimbat de atunci!

Sigur că asta spunea. Ben zâmbi. Îi plăcea să se contrazică, deși altele ar fi fost vigilente în preajma lui. Speriase multe doamne cu căutătura lui urâtă. Pur și simplu nu era plăcut la privire. Cât despre schimbarea ei... Ben putea observa clar asta. Când o atinsese pentru a-i fura banii, când îi simțise sânii calzi pe mâini realizase că fetița devenise femeie. Făcu un calcul rapid, găsind că trebuia să aibă douăzeci și cinci de ani acum. Mulți ar fi găsit-o bătrână, dar nu el. Ben credea că era cea mai frumoasă femeie pe care o jefuise. Prin urmare, uite-l acum însoțind-o pe tărâmul pe care obișnuia să îl prade. Era nebun.

— Recunosc unele trăsături, domniță, îi zise. Părul tău e foarte închis la culoare, nu cunosc multă lume cu ochii așa de negri și înălțimea... Nu-mi dau seama de la cine ai moștenit-o. Ești aproape cât mine! Își așeză mâna sub cap și o privi cum îi urmează poziția. Dar altul este motivul pentru care nu te-am putut uita. Hillary așteptă îmbujorată. Curajul tău!, îi zâmbi. Părea că voiai să mă iei la bătaie. Mă înșel?