Epic

capitolul 20

— Vrei să îmi spui că Mary, sora ta, s-a îndrăgostit de bărbatul care, pe când fugeai tu de bestia de mine, ți-a propus să îi fii distracție câteva ceasuri?

În dormitorul lor, Hillary se lăsase din nou dezbrăcată și oblojită de Benjamin. După ce îi spusese că Mary se îndrăgostise de un bărbat nepotrivit, contele o îndemnase să îi povestească totul. Spre rușinea ei, fusese nevoită să îi spună cum o găsise cu acest domn în grădină, cum Esther fusese de fapt salvatoarea lui Mary și cum aceasta din urmă o făcuse să se dezechilibreze și să cadă în mormanul de zăpadă. Așa justifica rochia udă, tivul descusut și vânătaia de pe fund.

Totuși, Hillary era de-a dreptul extenuată. Săptămânile în care se ocupase de organizarea debutului își făceau simțită prezența, iar ea nu putea sub nicio formă să mai stea măcar în picioare. Îi era recunoscătoare contelui că pusese să fie făcut focul și, deși o tachinase cum că se obijnuise să fie dezbrăcată de el, îi mulțumea pentru atenția pe care i-o acorda acum. La urma urmei, era cu fundul gol în sus, așteptând medicamentul minune pe care bărbatul i-l promisese.

— Exact asta spun, Ben, răspunse bosumflată. Nu se simțea bine că trebuia să îi împărtășească păcatele surorii ei, dar nu putea risca nimic; își punea toată nădejdea în el, speranța că avea să rezolve această situație pe care nu o intuise vreodată. Dar, când simți răcoarea mixturii care era aplicată pe piele, Hillary icni: Dumnezeule, cu ce mă dai?

Pentru un bărbat ale cărui palme erau aspre, atingerea lui delicată putea fi considerată un paradox.

— Alifia campionilor, draga mea. Își suflecase mânecile cămășii pe care o purta, scăpase de redingotă și lavalieră, iar cizmele fuseseră lăsate undeva la intrarea în cameră. Era încruntat, aidoma unui medic care este pe cale să își desfacă pacientul și, dacă priveai atent, puteai observa că era la fel de obosit ca ea, măcinat de griji pe care le masca în spatele unui zâmbet ubicuu. Nu te mai mișca!, o prinse de fesă și o făcu să stea potolită. Terminând, lăsă recipientul pe măsuța de lângă pat. Și să înțeleg că sora ta a făcut toate astea?

Se ridică și își spălă degetele, în timp ce aștepta un răspuns.

— Ei bine, eu am căzut, îi luă Hillary apărarea.

— Dar ea te-a împins, accentuă bărbatul.

Benjamin nu avea predispoziția unui suflet odios, dar cumva tonul său o făcea să se teamă dacă ar fi recunoscut asta. Nu îl putea vedea pedepsind-o pe Mary pentru comportamentul ei, dar o frică irațională o făcea să evite confirmarea.

— E chiar atât de rău?, îl întrebă în schimb, în speranța că aveau să schimbe subiectul.

Ștergându-și mâinie, bărbatul începu să își desfacă bluza și să scape de pantaloni. Era aproape două dimineața; era obosit.

— Să zicem doar că singura persoană care ar avea dreptul să îți învinețească fundul aș fi eu, se încruntă acesta.

— Nu ai dreptul ăsta, râse Hillary. Spui numai prostii! Îl urmări cu privirea. Benjamin își făcuse un obicei din a dormi dezbrăcat și, spre dezamăgirea preceptelor, nici ea nu era mai prejos. Cămășile de noapte zăceau în garderobiu de când ajunsese aici, chiar dacă tot ce făceau în multe nopți era să doarmă unul lângă altul și atât. La fel de inutil era și dormitorul stăpânului, pentru ca Ben se refugia în camera soției sale de fiecare dată. Redevenind serioasă, amintindu-și de ceea ce se întâmplase în ultima lună, Hillary întrebă: De ce se comportă ai mei atât de urât cu mine? Zici că nu suntem frați...