Epic

capitolul 28

— Deci fratele meu suferea și de sifilis, o boală care se ia...

— Da,oftă Ben, mutându-și greutatea de pe un picior pe celălalt în fața geamului. Se lăsase întunericul, iar cum ei nu puteau pleca din Southam până ce trupul lui Jeremy nu era îngropat creștinește, servitoarea și valetul le pregătiseră un dormitor de oaspeți. În ceea ce privea totul, casa arăta groaznic, nu exista dubiu. Nu se mai ocupase cineva de ea cum trebuia de foarte mult timp, ceea ce îl făcea să se întrebe dacă Jeremy se bucurase nopțile, în singurătate, că făcuse un astfel de târg cu el. Credea probabil că l-a înșelat.

Hillary se dezbărcase și peste cămașa de noapte purta acum un halat. În Southam eram mai frig decât în casa lor din Londra, dar asta pentru că nimeni nu își bătuse capul să facă focul. Contesa nu plânsese deloc, ci era mai degrabă șocată, cu părul negru căzându-i pe umeri și sporind paloarea obrajilor.

— Știai de asta?, îl întrebă.

Îngrozit de posibilitatea ca el să fie învinuit de ascunderea unui alt aspect de care nu avusese nici el habar, Benjamin se apropie de ea și se ghemui la picioarele ei, așezându-și mâinile pe genunchii femeii.

— Nu, Hillary!

— Înțeleg..., înghiți în sec și își așeză degetele peste mâinile lui, privindu-l fix: Mary nu tebuie să afle asta, bine?

Bineînțeles, în ochii tinerei femei fratele ei trebuia să moară ca un erou, nu ca un păcătos care avusese un comportament deviant și care plătise pentru asta cu viața. Întinzându-se pentru a-i săruta fruntea, îi spuse:

— Nu va afla! Apoi, îi mângâie obrazul: Îl vom îngropa mâine.

Nu voia să fie el insensibilul aici, dar nu voia să o rețină în Southam mai mult decât trebuia. Nu credea că era optim pentru ea să-și petreacă nopțile într-o casă în care era frig ca în peșteri și fără o bucătăreasă, mâncând doar lucruri reci care puteau fi aduse de la hanurile din apropiere.

— Atât de curând?, clipi în direcția lui și pentru prima dată de când Hillary aflase că Jeremy era mort el putu observa strălucirea lacrimilor în ochii ei.

— Ce vrei să mai așteptăm?, încercă să o întrebe blând. Dar ea nu voia să răspunsă. Își lăsase capul în jos, cu buza inferioară tremurându-i. Ochii i se înroșiseră și amenințau să izbucnească în lacrimi care să exteriorizeze în sfârși emoția pierderii unei persoane dragi. Larry..., o strigă, el însuși încruntat și simțind că avea să izbucnească în lacrimi. Deși amândoi știau că acest moment avea să vină, niciunul nu era pregătit; Hillary nu era pregătită să îl piardă pe Jeremy în favoarea pământului, iar Ben nu era pregătit să o vadă jelind un frate care nu o meritase. Știu că te doare..., îi șopti.

— Nu mă doare!, dădu aceasta negativ din cap, încercând să îi împingă mâinile, să nu o mai dădăcească, să nu îi vadă mila în privire.

— E fratele tău și e normal să îl plângi, insistă acesta, cu degetele ferme prinzându-i chipul.

— Nu îl plâng! și izbuti să îl îndepărteze de ea, ridicându-se în picioare. Oftând, Benjamin se ridică și el, încrucișându-și brațele la piept.

— Ești dificilă, o informă.

Hillary nu îl auzi, ci se duse spre ceea ce părea o crăpătură în tavan. Camera era situată la al doilea etaj, deasupra lor fiind podul. În geam se putea auzi ploaia care cădea supărată și ataca lemnul șubred, amenințând să le dărâme acoperișul. Ben spera că așa ceva nu avea să se întâmple, cel puțin nu în timp ce ei dormeau. Asta dacă avea cineva să doarmă în seara asta, cu un mort în casă, așezat chiar la parter, în salon, pe o masă al cărei picior se legăna. Contesa inspectă gaura și o privi cum înghite în sec. Știa exact ce urma.