Epic

capitolul 12

Hillary s-a lăsat prostită, astfel încât a crezut că deține controlul, că Ben nu a observat-o când a fugit și că avea să lămurească totul în Southam. Asta nu o făcea să se simtă mai bine. În aparență, voia să scape de Ben pentru că era contele de Guilford, în esență, se întreba de ce să mai vrea să renunțe la acest bărbat care o atrăgea doar pentru că era contele. Răspunsul era evident: o manipulase să-l placă. Nu se simțea mai bine din cauza asta. Zonele intime îi erau curpinse încă de o senzație pe care nu o mai experimentase înainte ca acest tâlhar să intre în viața ei și gustul său persista pe limba ei pentru a-i aminti de păcatul de care se bucurase. Inima, care se zbătea în piept, îi striga numele și o îndemna să uite de mândria ei; nu își dorise niciodată să se călugărească. Totuși, nu putea renunța acum, nu când era clar: niciun bărbat nu era demn de încredere, mai puțin Ben. Lacrimile îi dădură de două ori până să intre pe poarta din Southam și le alugă la fel de rapid, dând bice calului, trecând prin troiene și sfidând zăpada care începuse să cadă măruntă.

În curtea locuinței descălecă și privi în jur. Era cuprinsă de amintiri.

Aici se născuse și aici crescuse până la șaisprezece ani, nu-și putea aminti altă casă. Alergase cu picioarele goale în grădină, de fiecare dată când scăpa de dădacă, își ridica mâinile mici și pline spre tata care lua gustarea în natură și primea de fiecare dată o îmbrățișare și ceva bun. Mama era mai restrictivă; nu trebuia să o lase să mănâncă atâta; risca să se îngrașe, iar domnișoarele grase nu făceau niciodată o partidă bună. Tata spunea de fiecare dată că nu trebuia să facă o partidă bună, pentru că nimeni nu ar fi fost suficient de bun pentru fetița lui. Mama pufnea. Atunci apăreau frații ei, toți durdulii și țipând, când Jeremy că nu era lăsat să se joace din cauza lui Mary, când Mary că nu era lăsată să se joace cu Jeremy. Faptul că ambii ei frați erau blonzi cu ochii albaștri, ca mama și ca tata, nu o făcuse să simtă niciodată că nu aparținea din familie, nici să se întrebe cu cine semăna, dar acum, privind înapoi, se întreba toate astea și se gândea cu groază că mila o adusese în viața lor. Părinții adevărați nu ar fi abandonat-o într-o mănăstire. Era mai furioasă ca oricând pe ei.

Conacul era așezat în centrul unei curți modeste ca dimnesiune, cu pereții gri și acoperiș de aceeași culoare. Fusese suficient pentru toate generațiile și era sigură că avea să fie în continuare. Amuzant că nimeni nu astupase până în ziua de azi groapa în care călcase însoțitorul lui Ben, cu șaisprezece ani în urmă, prin urmare Hillary o ocoli când bătu la ușă. Nu voia să își amintească mai multe despre asta.

Majordomul, un bărbat cam tânăr să ocupe acest post, dori să o expedieze înainte de a fi deschis gura, dar nu mai putu când auzi că este sora stăpânului său, ba chiar rămase stupefiat câteva secunde înaintea sa. Era ca și cum nu știa că lordul avea o soră.

Când intră în casă realiză că atmosfera era funestă, de parcă murise cineva aici. Mary nu era pe nicăieri, deși s-ar fi așteptat să o întâmpine. Apoi își zise că probabil era la Londra, unde se pregătea de sezon. Nu o deranjă prea tare; nu voia să apară în viața surorii ei ca mai apoi să dispară. Totuși, în casă era o dezordine de nedescris. Nu își imagina că mama ar fi permis vreodată o astfel de harababură și nu înțelegea de ce Jeremy nu își strunea slujitoarele. În curând realiză că în casă erau doar două femeie, una era bucătăreasa, cealaltă o fată în casă bună la toate. Conacul era imposibil de ținut de o singură femeie care părea și așa prea tânără. Hillary se uita acum la ea cum stătea cu capul plecat și mâinile adunate în poală.

— Lord Southam vă așteaptă în camera lui. Este gata să vă primească.

Dar Jeremy trebuia să înțeleagă că ei nu mai erau copii și că s-ar fi căzut să o întâmpine într-un salon sau în bibliotecă. Nu dorea să fie impertinentă sau să își judece fratele, dar nu se putu abține să nu întrebe: