Epic

capitolul 29

Hanul din vale nu era potrivit pentru o lady, spuneau toți, chiar dacă ei nu intuiau măcar că această lady dormise în locuri și mai rele, prin urmare, auzind de tragedia lui Hillary, soția vicarului fusese suficient de bună să îi găzduiască pe soții Guilford, cel puțin până ce s-ar fi găsit o soluție ca ei să stea în altă parte. Conacul fusese pe jumătate distrus, pe jumătate ars parțial, astfel că era mai rentabil să îl dărâme și să construiască o nouă locuință pe vechiul teren decât să încerce să salveze rămășițele celei vechi. Nu asta era însă partea despre care aveau cu toții să vorbească mai bine de o lună prin părțile locului, ci despre faptul că din corpul lui Jeremy Leigh nu mai rămăsese nimic de îngropat. Era neobișnuit ca așa ceva să se întâmple, iar un vinovat nu se găsea încă, deși mulți voiau să insinueze că Benjamin era de vină pentru că stăpânul nu fusese așezat în capelă, nu vremea urâtă. Totuși, pentru ca tradiția să fie respectată, preotul propusese o soluție familiei ce nu părea atât de îndurerată: să îngroape în cripta familiei cenușa.

Lui Hillary ceremonia i se păru mai degrabă o glumă, cuvintele bărbatului în sutană nu îi atinseră deloc sufletul și nici nu se putu concentra pe înmormântarea de a doua zi. Se bucură că se terminase, aruncând o ultimă privire în urmă. Nu îl simțea nicidecum pe Jeremy aici, dar ea una nu mai simțise sufletul fratelui ei de prea mult timp.

Înapoi în casa vicarului, contele și contesa zâmbiră complezenți la masă, chiar dacă animozitățile continuau să apară și aici. Prima problemă era aceea că vicarul părea nemulțumit că un om precum Guilford stătea în casă lui. El considera că Ben era un om însemnat prin deosebirea ochilor săi și, prin urmare, trebuie să fi fost motivul acestei blestemății, pentru că nimic asemănător nu se mai întâmplase în Southam. Auzind chiar că Ben nu avea o legătură atât de strânsă cu biserica, își făcuse repede o cruce și insinuase că aici, în această casă, toate ușile rămân deschise noaptea pentru ca aerul să circule în fiecare încăpere, să simtă creația Domnului. Hillary îl călcase pe Benjamin pe picior când îl auzise spunând că el nu cunoștea o astfel de practică și oftă, privindu-l fix în ochi. Nu avea rost să se certe cu vicarul.

În dormitorul care le fusese dat, Benjamin o ajuta să se îmbrace cu cămașa de noapte, în spatele paravanului. Ușa era, așa cum cerea vicarul, deschisă. Singurul motiv pentru care îndrugase o astfel de minciună era acela că nu voia ca acest păgân, Ben, să îi pângărească locuința păcătuind cum numai un păgân o putea face cu Hillary. Asta o enervase la culme pe contesă, care și așa nu se simțea foartea bine. Sprijinindu-se de perete, așteptă ca Ben să îi lege cămașa și oftă.

- Nu vreau să stau aici mai mult decât e necesar!, spuse aceasta.

Asigurându-se că era decentă, Benjamin își scoase cămașa și pantalonii. El nu părea să aibă o problemă cu regulile vicarului, dat fiind faptul că nu era genul de om cu inhibiții. Nu avea să pună ceva pe el nici dacă ea îl ruga. Cine nu voia să îl vadă gol trebuia să nu uite în camera lor.

- Mă tem că trebuie să stăm până ce avocatul va citi testamentul, o informă.

Contele fusese serios încă din momentul în care casa luase foc, iar acum părea muncit de gânduri. În zilele acestea, soțul ei îmbătrânise mai mult decât o făcuse în cei treizeci și patru de ani ai săi. Întorcându-se spre el, se hotărî să îl ajute să se dezbrace, conștientă de faptul că sărind în flăcări pentru ea se arsese. Jumătate de braț și puțin din spate fuseseră cuprinse de flăcări, iar chiar dacă rănile nu erau grave, aveau să lase semne urâte pe pielea sa.

- Și când se va întâmpla asta?, îl întrebă.

- Două zile. Benjamin se întoarse cu spatele pentru a o lăsa să-l oblojească. În prima seară o făcuse medicul, îi arătase cum trebuia unsă pielea friptă, acum o făcea ea. Carnea tumefiată o făcea pe Hillary să se simtă rău, de dimineață chiar vomitase când fusese obligată să aibă grijă de umărul lui. Nu Benjamin o obliga, ci ea. Se simțea oarecum vinovată de ce i se întâmplase și nu știa dacă acesta o iertase sau nu pentru cuvintele grele pe care i le aruncase atunci. Tu ești bine?, o întrebă, conștient de sensibilitatea ei și de lucruri pe care ea încă nu le intuia.