Epic

capitolul 6

Vorbeau când totul se petrecu.

Hillary se apropiase cu calul de el, pentru că simțea că e datoria ei morală să îi atragă atenția asupra unui aspect care o îngrijora:

— Ben, Ben!

Bărbatul călărea cu câțiva pași mai în față, atent la orice mișca în jurul lui.

— Da, Larry!, îi răspunse.

Ieșiseră din Ely și putea aprecia ora ca fiind patru. Femeia fusese încântată de zonă, deși îl dojenise cum că exagerase pericolul care o pândea și că o dusese într-un han sub demnitatea amândurora când erau atât de multe locuri frumoase în care ar fi putut înnopta. În curând trebuia să găsească adăpost, iar el nu își dorea în ruptul capului să mai doarmă în natură. Printre dealurile acestea, drumul devenea periculos, cu atât mai mult cu cât în această pădure știa că vânau adesea capetele mari în această perioadă a anului. Înainte de a-și da seama, Larry ar fi fost împușcată. Îi auzi glasul îngrijorat aproape de urechea lui:

— Nu am putut să nu remarc ceva de câte ori m-ai sărutat.

Uită de grija adăpostului și zâmbi. Deci voia să discute despre sărut. Și pe el îl surprinsese al doilea sărut. Nu intenționase să o mai facă, bineînțeles, dar nu se putuse abține când o văzuse atât de stăpână pe situație. Greșeala ei era că voia să controleze, să domine fără să își dea seama că nu era capabilă să o facă încă sau că și Ben voia să facă același lucru, deși viața îl învățase să aibă mai multă răbdare.

— Nu sunt pregătit să vorbesc despre ce se întâmplă cu corpul tău, mo ghaol.

Și nici nu era. Se temea de posibilitatea de o întinde pe acest pat de zăpadă și de a-i arăta toate motivele pentru care nu ar fi trebuit să se călugărească. Atunci Ben și-ar fi luat adio de la Rai și mântuire.

— Ce?, femeia se încruntă și roși. Cu siguranță înțelesese mesajul lui. Nu! Nu despre asta... Luă o gură mare de aer și spuse, învingându-și rușinea. Miroseai a alcool...

— Normal!, se încruntă el. Consumasem alcool.

— Exact! Cred..., o observă cu coada ochiului cum își mușca buzele. Cred că bei prea mult!

— Poftim?

Își lăsase capul pe spate și râsese, speriind animalul de sub el. Femeia aceasta îl creada un bețiv? Asta era ceva nou! Totuși, poate că mișcarea îl feri din a fi săgetat mortal. Pentru că se chinui să strunească animalul după ce se sperie de mișcarea stăpânului, săgeata ce țâșni din pădure i se înfipse în picior, nu în spate. Când observă proiectilul, Ben, care doar scânci, privi în urma sa la pădurea deasă și întunecată și, nedându-i timp să țipe, îi bătu calul pe spate pentru a o lua la fugă.

— Fugi!, o îndemnă.

Hillary nu avu timp să se gândească, nici măcar nu mânuia hățurile calului. Era șocată de săgeata care se prinsese de piciorul lui Ben în timp ce el râdea de afirmația sa. Animalul o luă pur și simplu la goană, până se opri în spatele dealului. Ce fusese asta? Ce era asta? Erau atacați? Și dacă de întâmpla așa era numai vina ei. Probabil că stareța trimisese soldați după ea, o văzuse în compania unui bărbat și intuise că el o răpise. Imaginația bogată pe care o avea urma să îi fie inamic până la moarte, ducând-o uneori în pragul sucombării încă din clipa aceasta. Observând că Ben nu vine, se gândi la ce era mai rău. Și-l imagina plin de săgeți, aidoma unui arici, cu răni sângerânde pe zăpadă, ba chiar și-l imagina despicat de sabia unei tunici roșii. Trebuia să facă ceva! Dădu să pornească înapoi, dar animalul era obosit de la drumul continuu și căzu în încercarea de a urca dealul abrupt. Hillary fu catapultată în zăpadă, dându-se de două ori peste cap și ajungând la poalele dealului. Simțea că i se face rău, că micul dejun pe care Ben o obligase să îl ia avea să iasă grabnic. Căzută în zăpadă în momentul în care își văzu companionul luând-o la vale cu propriul cal, Hillary oftă mulțumită. Înălță o rugăciune, pentru că părea bine, mai bine decât ea, oricum.