Epic

capitolul 31

Petrecerea era în toi când Benjamin se apropie de focul de tabără. Prietenul său, pe care îl lăsase în hanul Sfânta Maria, părea mai mult decât voios să danseze alături de soția lui care, de asemenea, nu avea probleme să își exprime fericirea de a petrece printre proscriși. Adevărul era că Benjamin îl întâlnise pe acest bărbat fără nume când fugise de la Samuel; îi acoperise, îi ajutase, îl rănise în seara aceea pe Samuel pentru ei. Nu avea probleme să o știe pe Hillary alături de un om atât de devotat, dar, dată fiind condiția ei, îl enervă la culme modul în care o găsi.

— Voi v-ați vorbit să veniți unul după altul?, îl întrebă amicul său și se trânti pe perna improvizată. Era ușor beat, cu ochii vii și zâmbitori.

Benjamin își aruncă o privire spre garda de corp a soției lui. Îi lăsase pe Hans și Neil cu ea tocmai pentru a preveni incursiunile de acest fel; inima lui știuse că Hillary era predestinată unui periplu, prin urmare încercase să îl împiedice. Totuși, aceștia doi se ridicară în picioare de pe buturuga pe care stăteau, își plecase capul și se așezaseră la loc, de parcă ăsta era locul în care lady Guilford trebuia să se afle acum. Mișcarea lor scoase în evidență faptul că o făptură mică tremura lângă focul de tabără. Bineînțeles că Hillary o corupsese pe domnișoara Scott care nu era nicio clipă făcută pentru viața de aventurieră.

În cele din urmă, ochii lui o țintuiră pe Hillary. Își desfăcuse părul care cădea până la fund și care se ondulase din cauza aerului umed al nopții. Haina de pe ea se ținea doar într-o broșă, aerul răcoros mușca din obrajii ei și buzele îi deveniseră sângerii. Zâmbetul de mai devreme, cel cu care îi impresiona pe toți, se topi la vederea lui Ben și, pentru o clipă, avu impresia că nu îl recunoaște. Nu. Hillary îl recunoștea, dar prefera să nu o facă. În acel moment își dădu seama că ceva mersese foarte prost în Southam, iar singurul lucru care îi trecea prin minte era legat de originea ei. Dacă era așa, pădurea avea să îi audă țipetele de nervi când avea să o tragă într-o parte și să îi ceară socoteală pentru inconștiența de care dădea dovadă.

— Așa se pare, îngâimă Ben. Hillary plescăi și își dădu ochii peste cap. Îl lăsă cu gura căscată când se legănă pe picioare, iar din direcția ei se resimți mirosul de bere. Doar nu putea..., se gândi, strângându-și pumnii încercând să rămână calm. Mo ghaol, îmi pare mie sau ești ușor beată?

Ceilalți companioni ai prietenului său își dădură coate și continuară să privească apărarea slabă a femeii care le golise proviziile:

— Nu sunt!

— Bea ca un taur, zău!, chicoti de jos amicul, ceea ce o făcu pe Hillary să îl privească urât.

— Ba nu!

— De fapt..., dădu să zică Hans de pe buturuga lui.

Temându-se că reputația ei avea să sufere și mai multe lovituri înaintea lui Ben, Hillary strigă îngrozită:

— Liniște! Toți clipiră în direcția ei până ce aceasta îi îmbie: Continuați, continuați! Apoi se îndreptă spre Ben care se lăsă condus de ea mai departe de muzică și de focul călduros. Ce cauți aici?, îl întrebă printre dinți.

Contele remarcă faptul că avea mâinile reci și că ochii ei îl decapitau. Prin urmare, el era vinovat de starea în care se afla. Hillary arăta ca o femeie cu inima frântă. Totuși, nu putea să o menajeze. Contesa era însărcinată cu primul lor copil, iar Ben trăise printre femei care nu își permiteau luxul ei și care adesea pierdeau sarcinile. Asta era ceva ce nu voia să vadă, un lucru de care se temea mai rău decât de propria moarte.