Epic

capitolul 24

Rămase încremenită pe ceea ce părea să fie piciorul lui Ben și înghiți în sec. Brațul bărbatului o ținea strâns de talie, de parcă se aștepta ca ea să protesteze încă. Nu putea. Tocmai ce fusese prinsă abandonându-l, din nou, iar de data asta motivul ar fi fost ilogic chiar și pentru el. Totuși, simțindu-i inima bătând la unison cu a sa, se gândi că nu ar fi putut ajunge înaintea ei aici dacă lucrurile nu ar fi fost aranjate încât să o ia prin surprindere. Era încă în pat când se îmbrăcase și plecase. Dacă ea credea că îl păcălise în seara asta, atunci, în clipele astea, când realiza contrariul, trăia o decepție; Ben o păcălise pe ea. Relaxându-și corpul, își închise ochii și îl întrebă:

— Ned era așezat pe canapea ca să îți dea timp să te urci în trăsură înaintea mea, nu?

Vocea lui răsună în urechile ei:

— Aha.

Și era și mai mult. Își aminti ziua în care venise în salonaș, când o întrebase ce are și când încercase să scoată de la ea totul. Nu avea de unde să știe dacă el aflase deja că îi trimisese banii lui Lovejoy, dar era convinsă că cineva îi spusese despre corespondența ei cu contele. Benjamin trebuie să fi căutat prin lucrurile ei și să fi descoperit scrisoarea; nu o ascunsese prea bine. Și atunci îi înscenase totul:

— De fapt, tu ai scris...

— Chiar mă întrebam când îmi vei recunoaște scrisul.

Contele se întinse după lampa din trăsură și făcu lumină în interiorul acesteia. Hillary se refugie pe cealaltă banchetă, stânjenită că se lăsase din nou manipulată de acest maestru al farselor. Ben se îmbrăcase în grabă și nici nu avea toate piesele obligatorii. Lavaliera lipsă îi oferea o priveliște încântătoare asupra pieptului care mai lucea încă datorită celor petrecute între ei în dormitor. Înghiți în sec și își plecă fruntea. Părea furios. Își încolăcise brațele la piept și o sfredelea cu privirea, făcând-o să se simtă vinovată. La naiba, asta era vina lui, nu a ei! Dacă ar fi acceptat să restituie banii, nu ar fi făcut-o chiar ea, și dacă ar fi vorbit cu ea despre crestătura din sprânceană, azi nu ar fi fost aici, fugind la un bărbat care deținea adevărul. Strângându-și pumnii, femeia se hotărî să îl confrunte:

— Atunci, știi bine de ce fac asta. Cum poți insinua că mă duc...?

— I-ai trimis banii lui Lovejoy, zise acesta pe un ton care trăda iritarea. Însă pentru ea nu era momentul optim să facă o recapitulare a păcatelor. Furioasă, îi aruncă:

— Da! Mă simțea ca o hoață, Ben! Nu puteam trăi cu asta, cu faptul că aveam să rămân cu banii lui murdari în casă, în locul în care noi...

— Aveai de gând să te întâlnești cu un bărbat, într-un cimitir, în miez de noapte, continuă acesta, nelăsând-o să termine.

Oh, la naiba! Făcea pe profesorul cu ea de câte ori găsea ocazia! Poate că aici avea dreptate; Lovejoy eraun individ periculos, care își dovedise cruzimea când abuzase de naivitatea lui Mary. Înghiți în sec. Ce făcea era greșit din mai multe puncte de vedere, unul fiind acela că Nicholas era violatorul surorii sale. Dacă stătea să judege totul acum, realiză că nu ar fi putut da ochii cu el. Rușinea lui Mary era rușinea ei, iar dezamăgirea fetei reflecta în Hillary o ură violentă. Îl ura, iar acest sentiment îi fusese necunoscut prea mult timp. Nu știa cum avea să reacționeze când îl va vedea pe el, obiectul neliniștii sale.

Cu toate astea, nu îi putea da lui Ben ce era de drept al său – dreptatea.

— Nu eram singură! Vizitiul...