Epic

capitolul 34

— Aveam de gând să îl lovesc până murea..., spuse Hillary făcându-se comodă în pat.

— Știu. Benjamin îi sărută fruntea în timp ce se asigura că este învelită. Oftă. Salvarea lui Esther și a lui Hillary se desfășurase cu bine. În final, Samuel trebuise să moară pentru toate fărădelegile pe care le provocase, iar în măsură să îl trimită pe lumea cealaltă nu fusese decât Benjamin.Să apese pe trăgaci fusese o decizie importantă, lăsând în urmă pseudofamilia cu care Samuel îl momise în copilărie, alungând pentru totdeauna trecutul. Se lăsă lângă ea în pat. Nu îi spusese până acum asta, dar era mândru de Hillary. Nu era ca orice altă femeie și probabil că dacă ar fi ajuns mai târziu ar fi găsit ea o cale să îl ucidă. Se bucurase însă că nu fusese obligată să o facă. Ce a fost în capul tău să îi spui că tu ești Esther?, îi reveni în minte întrebarea care îl chinuise încă din clipa în care ea începuse să îi povestească totul.

— Nu merita să fie abuzată..., mormăi Hillary. Era somnoroasă datorită medicamentului pe care i-l dăduse doctorul.

Contele îi mângâie chipul. Dacă nu ar fi fost atât de dură, Hillary ar fi fost violată. Se cutremură înaintea acestei idei. Atunci Ben nu s-ar fi iertat niciodată.

— Nu, bineînțeles că nu, alese să spună, nedorind să îi reamintească ce se întâmplase. Larry?, o strigă ușor cu lacrimi în ochi. Iartă-mă!

Crezuse că adormise, dar mâna ei se așeză peste buzele sale și oftă:

— Nu e vina ta. Nimic din ce s-a întâmplat nu e vina ta. Își înălță ochii spre el și îi spuse: Ești vinovat doar de prea multă blândețe. Și răbdare. Și iubire...

— Credeam că îmi lipsesc, îi aminti amuzat.

Hillary zâmbi și îi șopti:

— Te iubesc, Benjamin!

— Și eu pe tine, mo ghaol. Din prima zi...

— ... și până în ultima!, completă aceasta. Își lipi corpul de al său și rămase înlănțuită în brațele sale.

Lăsându-și mâna peste abdomenul ei, Benjamin mângâie viața care creștea în ea și care, se părea, era mai rezistentă decât ar fi intuit amândoi.

— Și pe fiul nostru îl iubesc la fel de mult, șopti înainte ca Hillary să adoarmă și să mai poată protesta. La fel de bine se putea naște o fiică.

Legenda spune că Benjamin a avut gemene.

*

Cumpărase otrava pentru Hillary.

Planul pe care îl făcuse cu Nick fusese acela de a o otrăvi pe Hillary. Moartea ei l-ar fi îndurerat o vreme pe conte, după aceea ar fi trecut peste. Își amintea că Nicholas acceptase cu un oftat, apoi revenise la treburile sale. Probabil că acesta nu avea să mai prindă încă o zi, așa spunea medicul care îl consulta. Pentru tragedia de a rămâne singură din nou, Esther o învinuia tot pe Hillary, convinsă că dacă ar fi avut decență contesa ar fi putut încasa glonțul în locul lui Lovejoy. Așa s-ar fi curmat toate problemele ei.

Dar acum lucrurile se schimbaseră. Era convinsă că ea avea să îi spună lui Benjamin ce făcuse, că fusese lașă, că tăcuse înaintea lui Samuel când ar fi putut interveni. Totuși, ideea că putea scăpa de Hillary așa și odată cu ea și de copilul care i-ar fi amintit lui Ben de soția lui pentru totdeauna fusese tentantă. Da, Esther se și temuse pentru viața ei, chiar dacă aceasta însemna nimic în momentul de față. Își stăpâni lacrimile înainte gândului că avea să o denunțe, și Ben avea să o urască pentru totdeauna. Nu ar fi suportat niciodată ura bărbatului pe care îl iubea.

Așa că, înainte de a se băga în pat, Esther Ethel picură în ceaiul pe care i-l adusese domnișoara Scott licoarea. Bându-l dintr-o dată, pusese capul pe pernă și așteptase să simtă cum stomacul îi este fărâmițat pe interior, să ia contact cu primele spasme ale morții.

Totuși, a doua zi Esther se trezi din somnul fără vise. Nu murise.

Privind sticluța își dădu seama ce se întâmplase: Nicholas Lovejoy schimbase poțiunile înainte de a ajunge la Waldershare. Contele renunțase definitiv la răzbunare de parcă simțise că sfârșitul îi este aproape.

*

Câteva zile mai târziu, Mary și George ajunseră în Guilford și, după ce discutase cu sora ei, Mary Ethel se hotărî să facă ce era corect. Urcase în camera lui Nicholas Lovejoy alături de George și deschisese ușa încet. Pe pat, Nick respira ușor, palid, cu sudoarea adunată pe frunte. Nu mai putea mânca, iar febra era din ce în ce mai mare. Mary înghiți în sec și privi spre George, comunicându-i că acesta nu putea fi bărbatul pe care ea îl cunoscuse.

— Rămân aici dacă vrei, îi propuse domnul Ethel.

Dar auzind lucrurile prin care Hillary trecuse, Mary luă o gură de aer și își spuse că măcar acum trebuia să aibă și ea mai mult curaj.

— Nu. E în regulă.

Se desprinse de mâna lui și înaintă spre Nick. George însă nu plecă. Se postă lângă ușa larg deschisă, privind încruntat scena. Mary se apropiase suficient de Lovejoy pentru ca acesta să o vadă și să facă un efort ca să se ridice în șezut. Întinse mâna spre ea, dar Mary nu i-o putea oferi. Își amintea că și în seara aceea Nick îi oferise mâna și îi zâmbise. Își mușcă buzele pentru a nu izbucni în lacrimi.

— Ah, îngerul meu! Ai venit să mă conduci în Iad?

Totuși, oricât de mult rău îi pricinuise Nicholas, Mary nu putea să se gândească la faptul că acesta nu avea să mai fie. Rămăsese mută când Hillary îi spusese că tocmai intervenția lui îl salvase pe Ben de la o moarte sigură.

— Regret că..., începu aceasta, dar Nick o întrerupse.

— Ssst... Eu regret.... Buzele îi erau uscate și de-abia ce putea vorbi. Oftând puternic, Nick îi șopti: Îmi doresc să fii fericită, Mary!

— Voi fi, dădu ea din cap pentru a-și opri lacrimile. Nu suporta să vadă suferința nimănui, nici măcar a celui care o făcuse să sufere. Eu... Nicholas..., îi șopti numele apropiindu-se mai mult de el.Te iert!, îi spuse.

Nu își mai putu reține lacrimile, acoperindu-și fața cu mâinile. Brațele lui George o luară de acolo, purtând-o în salon, unde îi șopti că făcuse ce trebuia și că acum trebuia să înceteze să se mai gândească la asta. Zece minute mai târziu, Nicholas muri cu un zâmbet pe chip, dar nimeni nu o anunță și pe Mary decât mai târziu în seara aceea.

În camera pe care Hillary le-o pusese la dispoziție, Mary îi prinse mâna lui Geoerge. Gândul îi rămăsese la cuvintele lui Nicholas, iar acum nu putea să nu își aducă aminte de noaptea înc are domnul Ethel îi propusese să fie soțul ei. Dacă nu ar fi fost acest bărbat, firul poveștii sale ar fi fost diferit, poate că ea nu ar mai fi existat.

— George?

— Da, draga mea?, își întoarse chipul spre ea, ghemuindu-se la picioarele sale.

— Nu știu dacă ți-am spus vreodată asta, dar tu ești îngerul meu.

Iar George îi sărută mâna. Știa. Ei nu aveau nevoie de cuvinte.

1173 de cuvinte