Epic

capitolul 26

George credea că Mary este cea mai frumoasă mireasă din câte văzuse, mai ales când rochia imaculată și voalul prins discret de o coroniță cu flori o făceau să pară o făptură venită din altă lume, atât de rozalie în obraji și de blondă când râdea și le zâmbea invitaților. Oftă, strângând paharul cu șampanie între degete. Contesa se întrecuse pe sine cu decorul și numărul de invitați, cu felurile de mâncare și băuturile.

Încercă să rememoreze ziua nunții sale.

Ceremonia scurtă, de la biserică, se încheiase cu un sărut pe care, din cauza fâstâcelii fetei, domnul Ethel decisese să i-l ofere pe frunte. În cele din urmă, recepția începuse cu dansul mirilor, iar el o complimentase pentru strălucirea sa; într-adevăr, Mary părea un diamant pe care el nu avusese timp să îl privească pe îndelete, căci, de dimineață, George fusese abordat inițial de Benjamin. Oricum avea să fie acolo, da, dar nu se așteptase ca prietenul său să facă o astfel de aluzie. Contele era înaintea oglinzii, încercând să își aranjeze lavaliera pe care valetul i-o legase prea tare și amenința să-l sufoce. Atunci, cu ridurile adunându-i-se pe frunte, Benjamin începuse să îi spună:

— Prietene, știu că ești un domn desăvârșit cu femeile, dar soția mea mi-a atras atenția de dimineață cu privire la ceva.

Să îi atragă atenția cineva lui Ben era la fel de șocant ca declarația contelui. Adevărul era că dintre cei doi soți, George o observa pe contesă mai nedisciplinată decât pe acest hoț, cu care în fond crescuse.

— Ce mai e, Ben?, îl întrebase, cu degetele strânse, așezat pe un scaun, în colț. El era deja pregătit să plece, dar Mary nu, astfel încât se cădea să aștepte într-o cameră alăturată până ce mireasa va fi fost pregătită.

— Mary a trecut printr-o traumă. Prin urmare, soția mea voia să îți spună personal că ar trebui să fii un domn cu ea.

Hillary și grija ei față de Mary..., oftă în sinea sa George. Era admirabil cum aceasta ținea la cea din urmă, dar își simțea oarecum mândria lezată. Cumnata lui nu avea cum să îl cunoască, bineînțeles, dar nu credea să fi dat vreodată semne cum că ar fi fost un bărbat violent. Cine știe ce își închipuia lady Guilford despre el din cauza stângăciei în pat a tâlharului dinaintea lui!

— Nu o voi brusca pe Mary, dacă de asta se teme soția ta, îl asigură.

Ben păru extrem de mulțumit de răspuns, așa că îi zâmbi și isprăvi cu bucata de stofă năbădăioasă. Vorbind de temperamente pătimașe, ca de fiecare dată Hillary nimerea în cel mai nepotrivit moment. Acum, de exemplu, intră pe ușa camerei soțului, făcându-l pe acesta să își ridice o clipă ochii și să urmărească atent ținuta femeii. Purta roz, o rochie extrem de decoltată cu boboci în dreptul sfârcurilor, care ar fi fost acoperită cu un văl la biserică. Contele strâmbă din nas, semn că disprețuia stilul soției sale doar pentru că și alții aveau să ia contact cu el.

Hillary se prefăcu extrem de prost că este uimită că îl vede pe George în camera lui Ben, semn că întrebase dinainte unde este domnul Ethel. Chipul i se îmbujoră, dar zâmbi, întinzând mâna spre acesta.

— Domnule Ethel, mă bucur să vă văd! George se aplecă înaintea ei și îi zâmbi la fel de cald, până ce femeia își drese glasul. Atunci, bărbatul oftă din suflet auzind-o: Am să vă spun ceva, mă tem...

Pentru a o scuti de a deveni și mai roșie decât era acum, Benjamin sări lângă ea și îi prinse mâna:

— I-am spus eu, draga mea, îi șopti.