Epic

epilog

- Capitolul al patrulea: Căldura și mișcarea membrelor purced de la corp, iar gândurile de la suflet.

- Mai spune-ne, Ned!, zise Millie.

- Da, Ned! Mai spune-ne!, insistă și sora ei, Lucy.

Millie și Lucy erau așezate înainte lui Ned Scott, cu rochițele impecabile de dimineață șifonate și pantofii uitați pe undeva pe afară sau prin casă. Era din nou vară, iar tradiția balului din luna iunie nu rămăsese uitată, chiar dacă aceasta fusese anulată cu șapte ani în urmă, când evenimentele tragice din familia contelui de Guilford surveniseră. Totuși, ceva se schimbase în acești șapte ani; balul verii se mutase în Liverpool, în locuința domnului și doamnei Ethel și era organizat prin efortul comun al celor două surori, Hillary și Mary. Cu o zi înainte de marea petrecere, familia extinsă se retrăsese în salonul de la parter. În Liverpool, deși era iunie, serile deveneau răcoroase, astfel că focul ardea mocnit în șemineu, chiar lângă băieții cei mari ai domnului Ethel, unul de șase ani, celălalt de patru.

- Da, Ned, bombăni Benjamin. Mai spune-le!, și își ridică sprâncenele exasperat.

Ned, care era și el membru al balului, oftă și continuă să citească din Descartes. Contesa îi dăduse cartea cu o săptămână în urmă și cum gemenele se țineau scai de el de când se născuseră era imposibil să țină ceva doar pentru el. Băiatul crescuse considerabil și în curând avea să ajungă chiar el un tânăr domn. Ben se ocupa de educația lui și îi finanța dorința de a absolvi studii în drept, deși mama lui insista că nu era nevoie să facă toate astea. Benjamin nu o făcea însă din obligație, chiar dacă Hillary l-ar fi ucis aflând că se descotorosea de băiat; contele și-ar fi dorit să aibă și el un binefăcător ca acesta la vârsta lui Ned; ar fi regretat mai puține lucruri acum.

În colțul lor însă, soții Guilford continuară jocul de cărți. Pe când Mary își luase bebelușul în brațe pe canapea, lângă George, ei hotărâseră să facă ceva productiv; să parieze favoruri pe o mână de whist. Pariul de acum îl punea pe Ben să își comande un portret pe care să-l atârne lângă al ei. Era o suferință, ore pierdute, iar lui Hillary i-ar fi făcut plăcere să câștige.

- E rândul tău, îi zise Hillary atentă și entuziasmată în același timp.

- Oricum te bat. Nu știu de ce continui, rânji Benjamin și mai lăsă o carte din mână.

- Ba nu mă bați! Vigilentă plimbă cărțile între degete și oftă. Îi voi spune pictorului să îți evidențieze nasul strâmb.

- Eu nu am nasul strâmb!, se încruntă în fața acestei minciuni.

- Toată lumea știe că ai nasul strâmb, râse aceasta. Millie, scumpo, spune tu dacă tati nu are nasul strâmb!

Copil privi spre mama ei, apoi spre Ben și în cele din urmă la Lucy. Țuguindu-și buzele răspunse:

- Depinde.

- De?, râse Benjamin înaintea zâmbetului lui Millie.

- Pot dansa la balul mătușii Mary cu Ned?

Hillary izbucni în râs, în timp ce George și Mary zâmbiră. Ned începea să se împotrivească ideii, când Ben dădu dezaprobator din cap. Totuși, Millie era amuzantă. Amândouă se născuseră cu o îndrăzneală incredibilă, dar Millie avea avantajul că nu se temea să discute cu adulții, să vorbească în public dacă trebuia.

Revenind la jocul lor, Mary privi spre ei și îi întrebă serioasă:

- Este bine să jucați cărți în fața fiicelor voastre?