Brutal

5. Partea I "Măştile au căzut"

Nu ştiu de cât timp mă holbez la mesajul de pe ecranul telefonului. Îl recitesc şi tot nu îmi vine să cred cât de încăpăţânată poate fi Maya. După ziua de azi, m-aş fi aşteptat să primesc zeci de mesaje cu înjurături din partea lui Eric pentru că am reuşit să îi stric nunta.

Sunt aproape tentat să cred că ochii îmi joacă vreo farsă, dar mă uit încă o dată la numele expeditorului şi citesc din nou mesajul şi, fără niciun dubiu, este de la Maya, blondina mult prea pozitivă şi care acordă prea mult credit oamenilor.

"Damien, îmi pare rău pentru ce ţi-am spus astăzi, dar asta nu înseamnă că ai scăpat de mine. Nu am de gând să renunţ, indiferent de atitudinea sau dispoziţia ta. Aşa că, luni dimineaţă vom merge ÎMPREUNĂ (pentru că vei merge şi tu, chiar dacă va trebui să te iau cu forţa din propria casă) şi vom încerca să rezolvăm problema cu locaţia; deja am pierdut prea mult timp pentru asta. Poţi să protestezi cât vrei, dar voi face tot ce-mi stă în puteri să mă asigur că participi alături de mine, cel puţin cu prezenţa, la planificarea acestui eveniment. Nu mă face să recurc la măsuri extreme. Oh, era să uit... Noapte bună!"

Fata asta e incredibilă! Auzi, măsuri extreme! Ce o să facă mai exact? O să îmi zâmbească încontinuu şi o să mă fixeze cu ochii ei verzi până când o să încep să visez miri şi mirese? Dacă îşi închipuie că o să continui să o ajut, atunci o să aibă o mare surpriză!

Şi nu îmi vine să cred că ea e cea care îşi cere scuze. La cum m-am comportat cu ea până acum, cred că asta ar fi trebuit să fac eu, nicidecum Maya.

*

Urăsc evenimetele publice. Urăsc să stau într-o camera plină cu snobi, toţi îmbrăcaţi la patru ace, superficiali şi anoşti. De asta am tot încercat să îl conving pe Xavier să trimită pe altcineva în locul meu la evenimentul de diseară, dar nu am avut deloc succes. Xavier ţine foarte mult la genul asta de evenimente caritabile, cum este cel din seara asta, care o să fie, de fapt un bal mascat şi va avea ca scop strângerea de fonduri pentru o secţie de oncologie a unui spital. Nu am reţinut toate detaliile, dar ştiu că Xavier îl trimite mereu pe Eric în cazul în care el nu poate ajunge, şi cum Eric este în Spania acum, eu, fiind fratele lui, sunt următorul reprezentant al lui Xavier.

Bine măcar că este o petrecere tematică la care toată lumea e obligată să poarte mască. În felul ăsta nu o să fiu nevoit să văd toată noaptea priviri indiscrete şi pline de dezgust la vederea cicatricii mele. Masca aia e singurul lucru pozitiv din toată chestia asta.

*

Când ajung la hotelul în care are loc evenimentul sunt surprins să văd că toţi invitaţii sunt îmbrăcaţi în alb, detaliu pe care Xavier a uitat să îl menţioneze atunci când m-a informat în legătură cu participarea mea sau poate că eu nu am fost prea atent la ce îmi spunea el. În orice caz, sunt singurul îmbrăcat într-un costum negru şi care poartă o masca la fel de neagră care îmi acoperă întreg chipul. Se pare că nu am reuşit să scap de priviri indiscrete şi enervante, chiar dacă nu mi se vede cicatricea.

Încerc să evit toată atenţia care mi se acordă de îndată ce păşesc în încăpere şi mă retrag în cel mai îndepărtat colţ, după ce îmi iau un pahar de şampanie de pe tava unui ospătar. O să fie o noapte lungă, noroc că Xavier este o persoană foarte influentă în lumea mondenă, altfel nici măcar nu m-ar fi last să intru aici, de vreme ce nu respect codul vestimentar impus de eveniment. Dar atunci când rosteşti numele Assante şi mai adaugi şi că eşti fiul lui Xavier Assante, reuşeşti să scapi din multe situaţii dificile.

Câteva exclamaţii de uimire mă fac să îmi îndrept atenţia către uşa dublă a sălii. Şi chiar acolo, sfidând tematica vestimentară şi privirile oamenilor, stă o fată îmbrăcată într-o rochie lungă până în pământşi neagră. Îi complimentează fiecare curbură a corpului şi pot să înţeleg zarva pe care o stârneşte cu toate că are chipul acoperit de accesoriul obligatoriu.Masca pe care o poartă este simplă, şi are un singur detaliu care nu o face să fie banală: o pană elegantă în colţul din dreapta, amândouă la fel de negre ca rochia. Îi ascunde doar partea de sus a feţei, lăsându-i la vedere buzele date cu un roşu aprins. Este, într-adevăr o apariţie.

Fiecare pas pe care îl face este încărcat de încredere, înaintează cu graţie şi întreaga ei înfăţişare este învăluită într-un aer de mister. A reuşit să farmece toţi bărbaţii prezenţi în sală şi să atragă privirile pline de invidie ale femeilor în doar câteva minute.

Când privirea ei se aţinteşte asupra mea, aproape că simt acea senzaţie ciudată în stomac pe care nu am mai simţit-o de atât de mult timp. Dar o înlătur imediat şi încerc să mă concentrez pe paharul, acum gol, din mâna mea.

Toată agitaţia din jurul acestei fete se opreşte atunci când cineva începe să vorbească la microfon. Nu sunt atent la nimic din ceea ce spune cea care a preluat cuvântul şi pare a fi cea care ainiţiatevenimentul, până în momentul în care ultimele ei cuvinte îmi atrag atenţia:

- Şi acum a sosit timpul dezvăluirilor! Aşa că fiecare persoană va trebui să scoată masca de pe faţa celui care se întâmplă să se afle chiar în dreapta sa, iar apoi să se îmbrăţişeze. Atenţie! Jos măştile!

Înainte să înregistrez cuvintele ei  şi să plec de acolo, cineva mă prinde de braţ şi mă întoarce. Când îmi dau seama de ce vrea să facă e mult prea târziu. Masca îmi e smulsă de pe faţă şi fetei care tocmai a făcut asta îi piere instantaneu zâmbetul de pe buze atunci când observă că în spatele măştii se ascunde un chip hidos brăzdat de o cicatrice şi mai oribilă. Ţipătul ei de uimire atrage atenţia oamenilor din apropiere şi, cât ai clipi, în jurul meu se formează un cerc de oameni curioşi să afle ce s-a întâmplat. Simt privirile lor, toate aţintite asupra chipului meu pocit şi printe şuşotelile care se stârnesc, reuşesc să îmi dau seama că toţi mă judecă.

"Cine e ăsta?"

"Ce cicatrice hidoasă! Păcat de el, săracul!"

"Ce o fi păţit?"

"Ce monstru!"

Simt că nu mai am aer şi inima îmi bate atât de tare, încât mi-e teamă că o să mă prăbuşesc în curând. Simt cum mă arde cicatricea de la toate privirile acuzatoare ale oamenilor. Trebuie să ies de aici... Mă uit alarmat în toate părţile, cu speranţa că cineva îşi va da seama că am nevoie de aer, dar toţi continuă să mă privească de parcă aş fi un exponat dintr-un circ cu ciudaţi.

La un moment dat, cineva se strecoară lângă mine. O mână mică şi delicatăîşi împleteşte degetele cu ale mele şi mă strânge puternic, gest care mă face să îmi ridic privirea către persoana care a avut curajul să se apropie de mine. Şi atunci o văd pe ea. Fata îmbrăcată în negru de mai devreme. Doar că, de data asta, nu mai are mască şi mă priveşte cu ochii ei verzi vibranţi şi calzi şi zâmbetul ei inconfundabil. Maya.

Maya e fata misterioasă care a creat senzaţie la apariţie ei. Maya e cea care mă ţine acum de mână. Şi în ochii ei nu reuşesc să zăresc nici urmă de milă sau de dispreţ. Nici măcar nu se uită către cicatricea mea care nu mai e acum acoperită de glugă şi nici de părul pe care l-am legat la spate. Mă priveşte doar în ochi şi îmi zâmbeşte cu sinceritate şi căldură. Nu sunt deloc obişnuit ca cineva să mă privească aşa. Întotdeauna simt dispreţul celor care îmi observă cicatricea şi întrebările care le stau pe vârful limbii, dar pe care nu au niciodată curaj să mi le adreseze de teamă că voi reacţiona violent. Automat cicatricea de pe obraz mă face o persoană violentă în ochii lor, un monstru în preajma căruia le e frică să stea. Dar se pare că Maya nu vede asta pentru că nu îmi dă nicio secundă drumul la mână şi, surprinzător, nici eu nu îi dau drumul.

Nu ştiu cât timp a trecut de când Maya a venit lângă mine, dar tot ce pot să fac e să mă holbez la blondina din faţa mea. Zgomotul oamenilor din jur începe să mi se pară din ce în ce mai îndepărtat şi senzaţia mâinii ei micuţe în mâna mea aspră reuşeşte într-un mod ciudat să îmi calmeze bătăile inimii şi să îmi readucă respiraţia la ritmul ei normal. Dar ceea ce face Maya în continuare mă şochează şi mai tare decât tot ce s-a întâmplat până acum.

Maya se ridică uşor pe vârfuri, şi mă sărută pe obraz, chiar pe cicatricea mea hidoasă.