Brutal

30. Partea II "Dezbrăcaţi de secrete"

Maya

— M-am trezit la spital a doua zi. Se pare că vecinii au auzit ţipetele mele şi când şi-au dat seama ce se întâmplă, unul din ei a luat imediat puşca pe care o avea şi l-a omorât pe Tores.

Încerc să mă abţin să nu plâng, dar nu reuşesc. Mă simt atât de neputincioasă, ascultând prin ce a trecut Damien. Îl urăsc pe Karl. Şi pe James. Şi pe fiecare persoană care l-a rănit vreodată pe bărbatul din faţa mea. Îmi şterg furioasă lacrimile. Damien nu mă priveşte încă.

— Karl era în casă, ştii? continuă cu amărăciune. A auzit fiecare strigăt, dar nu l-a interesat ce se întâmpla cu mine. Cei de la protecţia copilului au decis să mă plasese într-un orfelinat. De acolo m-a adoptat Xavier.

— Dar ce cauta Xavier acolo? îmi dau seama că distanţa dintre oraşul în care lociuesc ei acum şi cel în care s-a născut Damien e destul de mare.

— Locuia acolo atunci. Soţia lui, Eva, înfiinţase orfelinatul.

— Kim mi-a spus că Eva a murit într-un accident, nu? îmi aduc aminte că prietena mea mi-a menţionat acest detaliu cândva.

— Da. Se întorcea mai devreme de la o conferinţă ca să fie prezentă la aniversarea lui Eric, dar a pierdut controlul volanului. A murit după câteva zile, în spital. Nu am fost martorul prea multor poveşti de dragoste cu final fericit, nu? remarcă îndurerat. Înţelegi de ce nu cred eu în iubire, Maya?

Nu vreau să redeschid discuţia asta pentru că ştiu că nu am să îi schimb părerea doar prin simple cuvinte.

— Şi v-aţi mutat cu toţii aici, după ce Xavier te-a adoptat?

— Da. Un nou început, cum spunea el. Nici nu ştiu de ce a decis să mă adopte. A venit chiar la câteva zile după am ajuns în locul ăla. Şi m-a văzut, bandajat şi trist, într-un colţ, încercând să ignor pe toată lumea. Şi asta a fost. După o săptămână a venit şi m-a luat acasă cu el, apoi ne-am mutat aici. Dar încă se mai ocupă de orfelinat, e legătura lui specială cu Eva.

— Ar trebui să îi acorzi mai mult credit lui Xavier, îndrăznesc să îi sugerez. Şi lui Eric.

— Poate... îmi răspunde absent.

Nu mai suport să îl văd atât de îndurerat, să îl văd cum se macină pentru greşeli care nu îi aparţin şi pentru care nu el e cel care trebuie să plătească.

Îi prind faţa cu palmele mele şi îl întorc către mine până când ochii lui se uită în ai mei. Încep să îi sărut fiecare părticică din cicatricea pe care el o detestă atât de mult. Simt cum întreg corpul îi îngheaţă în urma gestului meu. Dar ignor reacţia lui, la fel cum ignor şi bătăile agitate ale inimii mele.

Mă îndepărtez atât cât să pot să îl privesc din nou în ochi, apoi îi ridic puţin braţul stâng şi îl duc către buzele mele. Plasez un sărut delicat pe suprafaţa cicatricii, aproape de încheietură. Damien îşi ţine respiraţia şi rămâne înmărmurit în aceeaşi poziţie. Continui să las un şir de săruturi până când acopăr şi cicatricea asta de care lui îi e atât de ruşine. Ochii lui de chihlimbar mă fixează uimiţi. Îmi trec uşor degetul mare peste buzele lui întredeschise, apoi înlătur distanţa dintre noi şi îl sărut. O lacrimă îmi udă obrazul, dar când îmi deschid ochii, îmi dau seama că nu eu sunt cea care plânge. Lacrimi fierbinţi îi înceţoşează ochii lui Damien şi vreau să îmiretrag capul şi să mă îndepărtez puţin, dar îmi prinde ceafa şi mă apropie de el cu dorinţă. Începe să mă sărute cu forţă.

Ajungem întinşi în pat, el deasupra mea şi profit de momentul în care Damien mă priveşte intens ca să îi şterg delicat urmele de lacrimi de pe obraji. Se apleacă şi mă sărută din nou, de data asta, încet, pasional. Îi simt palmele pe pielea mea încinsă, sub maioul care începe să mă strângă atât de tare, încât vreau să-l dau jos numaidecât. Şi asta fac. În următoarele minute, hainele sunt complet uitate şi amândoi rămânem goi unul în faţa celuilalt.

Simt cum privirea lui Damien mă arde în cel mai plăcut mod. Începe să îmi mângâie trupul cu grijă, fiind atent să nu omită niciun centimentru de piele. Îmi împletesc mâinile în părul lui, atunci când buzele lui îmi ating timid abdomenul încordat de la cât mi-am ţinut respiraţia, în anticipaţie. Urcă, dureros de lent, lăsându-mi pielea în flăcări acolo pe unde trec sărutările lui. Îmi sărută sănii, cu ardoare, iar eu închid ochii de dorinţă şi îmi las palmele să îi exploreze corpul. Îmi atinge gâtul cu buzele umede şi respiraţia îmi devine din ce în ce mai precipitată. Îi simt din nou mâinile explorându-mi corpul cu adoraţie, apoi buzele peste ale mele şi, la final, îl simt cu totul. Prind cearceaful în pumn, când de sub el mă arcuiesc şi gem. Îl trag de păr, mai aproape de mine, cât mai aproape şi mai adânc. Gemetele noastre se contopesc, bătăile haotice ale inimii se sincronizează, la fel ca mişcările noastre şi în acest moment nimic nu mai contează.