22. "Ce am făcut?"

18.4K 1.5K 74
                                    

Maya


Îi privesc pe Kim şi Eric cum dansează îmbrăţişaţi pe melodia lor preferată. Sunt soţ şi soţie, în final, şi fericirea de pe chipurilor lor nu poate fi distrusă de nimeni.

Îl caut prin mulţime pe Damien, dar înainte să îl zăresc, cineva mă apucă de mână şi mă întoarce. În secundele în care nu am ştiut cine este această persoană, am sperat să fie Damien. Dar când ochii mei îi întâlnesc pe cei albaştri ai lui Leo, încerc să îmi ascund rapid dezamăgirea.

— Maya, îmi acorzi un dans?

Nu apuc să îi răspund pentru că mă trage pe ring, fără să îmi dea de ales. Întotdeauna mi-a displăcut Leo pentru faptul că are impresia că toate femeile ar trebui să îi cadă la picioare. Fiind prieten cu Eric, l-am întâlnit de câteva ori, în diferite ocazii. Şi de fiecare dată, a încercat să se dea la mine. Niciodată însă nu m-am simţit atrasă de el şi m-am asigurat că înţelege şi el asta. Dar vechiurile obiceiuri se uită greu şi Leo continuă să îşi folosească şarmul asupra mea, chiar dacă ştie că nu funcţionează.

— Eşti foarte frumoasă în seara asta!

— Nici tu nu arăţi prea rău, intru în jocul lui.

— Maya, fii serioasă, ştii cât sunt de sexy! Adică, uită-te puţin la mine! adaugă zâmbind.

— Oh, Leo, nu te-ai schimbat deloc, îmi dau ochii peste cap, dar îi zâmbesc uşor.

— Dar tu mă plăci oricum, nu-i aşa?

Adevărul e că eu şi Leo suntem prieteni destul de apropiaţi, în ciuda faptului că flirtează tot timpul cu mine. Şi orice altă fată care îi iese în cale.

Nu îi răspund şi continuăm să dansăm până când melodia se sfârşeşte şi începe ceva mult mai ritmat.

Mă scuz politicos şi mă desprind din braţele lui. Vreau să îl găsesc pe Damien.

Mi se pare că l-am zărit în apropierea barului, dar nu apuc să fac niciun pas în direcţia aia pentru că vocea lui Xavier mă opreşte.

— Maya, voiam să vorbesc cu tine.

Mă întorc cu faţa către el şi îi zâmbesc respectuos.

— Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru Eric. Locul arată superb. Sunt sigur că ţi-a fost destul de greu să te descurci singură şi chiar vreau să ştii că apreciez tot ce ai făcut.

— Nu am făcut singură totul. Damien m-a ajutat foarte mult.

— Mă bucur că te-a întâlnit, Maya. Nu l-am văzut niciodată atat de implicat în ceva. E ca şi când şi-a adus aminte că încă trăieşte...

Xavier îşi pleacă privirea îndurerat.

— Ţi-a povestit ce s-a întâmplat? Cum l-am găsit?

— Nu...

— Poate o să o facă. Să nu te superi dacă o să mai dureze ceva până când o să se deschidă în faţa ta, Maya, mă roagă cu disperare. Are nevoie de cineva ca tine în viaţa lui, crede-mă. De câte ori am încercat să vorbesc cu el, să îl ajut... Poate că nu e sânge din sângele meu, dar îl iubesc ca şi când ar fi.

Mărturisirea lui Xavier mă emoţionează şi îmi pune un nod în gât. Îl îmbrăţişez scurt în timp ce îi şoptesc:

— O să am grijă de el, Xavier.

Xavier îmi mulţumeşte, apoi se îndepărtează să îi felicite încă o dată pe proaspeţii însurăţei.

*

Nu ştiu cum se face că toată noaptea nu am reuşit să stau deloc de vorbăcu Damien. De fiecare dată când mă apropiam de el, intervenea mereu câte ceva sau cineva.

Acum, petrecerea e deja pe sfârşite şi încet-încet fiecare invitat îşi ia rămas bun.

Nu mai am răbdare să plece odată toată lumea şi să pot să fiu în sfârşit doar eu cu Damien. Îl văd salutându-i pe Eric şi Kim, dar ceva din atitudinea lui nu pare în regulă. Chiar şi de la distanţa asta, îl simt că e trist şi nu mai are starea pe care o avea la începutul zilei.

După ce îmi iau şi eu la revedere de la Kim şi Eric, răsuflu uşurată că totul s-a terminat şi nunta a fost reuşită şi pe placul mirilor.

Mă întorc să îl caut pe Damien care a dispărut din nou de lângă mine. Îl găsesc pe ringul de dans, strângând câteva flori care s-au desprins din aranjamente.

— Hey, rostesc uşor când ajung în spatele lui.

Damien se încordează şi mă ignoră, ocupându-se în continuare de florile răsfirate pe ring.

— A fost o noapte agitată, nu? încerc să îl aduc în conversaţie din nou. O să avem foarte mult de strâns în zilele următoare, remarc, uitându-mă în jur.

Nu obţin nici de data asta un răspuns din partea lui, aşa că mă duc în faţa lui şi îmi pun mâinile peste ale lui, oprindu-l din ceea ce făcea până atunci.

— Damien, încerc să îi caut privirea, dar nu am noroc. Se fereşte de mine.

Îi prind chipul între palmele mele şi îi ridic capul astfel încât să pot să îi văd ochii.

— Ce s-a întâmplat, Damien?

Mă priveşte încruntat mult timp şi cu toate că nu încearcă să se elibereze de atingerea mea, îl simt tensionat şi cu garda ridicată.

Oare am făcut ceva care l-a deranjat?

Mă concentrez asupra privirii lui, care pare rece şi îndepărtată, în speranţa că poate o să găsesc răspunsul la comportamentul lui în ochii lui căprui.

Încerc din răsputeri să fiu atentă doar la ochii lui, dar sunt atrasă de buzele lui strânse, peste care simt imediat să îmi trec uşor limba şi să le umezesc. Ignor zgomotul din pieptul meu, cauzat, ca de obicei, de inima care o ia razna în preajma lui Damien şi ignor şi toate avertismentele din mintea mea, vocea aia stridentă care urlă să nu fac asta. Fac abstracţie de tot şi mă apropii de el până când buzele mele le ating uşor pe ale lui. Şi în clipa în care îl simt îngheţând, mă îndepărtez imediat, şocată de ceea ce tocmai am făcut.

Damien pare mult mai surprins decât mine. Are ochii mari, cuprinşi de uimire şi buzele pe care i le-am atins preţ de o secundă sunt acum întredeschise.

Vreau să îmi cer scuze, să îi spun ceva, orice, dar toate cuvintele mi se blochează undeva în gât şi nu am timp să îmi revin şi să-mi recapăt vocea, căci Damien se îndepărtează de mine. Îi văd teama de pe chip înainte să se urce în maşină şi să demareze în viteză, lăsându-mă singură, în mijlocul ringului de dans, cu mâinile tremurând pe lângă corp şi lacrimi proaspete în ochi.

Ce am făcut?

BrutalUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum