Brutal

20. Festiv

Maya

— Te-ai tuns?!

Damien stă în faţa mea, îmbrăcat într-un costum negru care îi vine perfect. Dar nu faptul că e pentru prima dată îmbrăcat elegant şi nu în obişnuitul lui hanorac sau tricou mă şochează. Nu. Ceea ce atrage numaidecât atenţia este părul lui sau, mai bine zis, lipsa acestuia.

Damien şi-a tuns părul care îi cădea în valuri discrete până la umeri. Acum este scurt şi nu îi mai acoperă faţa. Cicatricea lui e perfect vizibilă şi îmi dau seama că nu e încă obişnuit cu asta, dar arată foarte bine fără acele plete.În sfârşit chipul lui este descoperit şi pot vedea cu claritate fiecare trăsătură. Bărbia proeminentă îl face să aibă un aer dur, iar lava din ochii lui nu mi-a topit niciodată sufletul aşa cum se întâmplă acum când nu mai sunt nevoită să îi întrezăresc ochii printre fire dezordonate. În afară de cicatricea de pe obraz, restul chipului lui pare sculptat cu grijă şi dedicaţie de cel mai priceput făuritor de artă. Şi chiar dacă el îşi detestă acea cicatrice, mie întodeauna mi s-a părut că îl face şi mai atrăgător, îi conferă şi mai multă masculinitate.

După ce îl studiez minute bune, îmi dau seama că el aşteaptă părerea mea în legătură cu noua lui înfăţişare. Mă priveşte cu teamă.

— Nu ştiu ce să zic...

— Oh, nu îţi place, nu-i aşa? Ştiam eu că e o prostie! exclamă furios. Acum crezi că sunt cu adevărat hidos şi nici măcar nu pot să mai ascund cicatricea asta nenorocită!

Se întoarce cu spatele la mine, strângându-şi mâinile în păr cu frustrare şi bombănind nervos ceea ce bănuiesc că sunt câteva înjurături colorate.

— Nu, Damien, îi ating umărul pentru a-l face să se întoarcă. Îmi place mai mult acum.

Rămâne în aceeaşi poziţie, încordat şi supărat. Îl ocolesc până ajung în dreptul lui. Privirea îi e îndreptată în jos, iar dezamăgirea de pe chipul lui mă întristează. Îi prind faţa între palmele mele, forţându-l să se uite la mine.

— Eşti foarte chipeş aşa, îi mângâi delicat obrazul stâng, acoperit de cicatrice.

Se încordează şi mai tare sub atingerea mea şi în continuare mă priveşte sceptic.

Îi zâmbesc şi îmi trec mâna prin părul lui scurt, dar totuşi bogat şi moale.

— Vorbesc serios, Damien, încerc să îl conving. Acum pot să îţi văd ochii, fără să mă mai împiediceşuviţele alea rebele . Încetează să te mai ascunzi. Nu am crezut niciodată că eşti hidos, aşa cum spui tu. Nu cred asta în acest moment şi nu o să cred asta niciodată pentru că adevărul e că nu ai nimic de care ar trebui să îţi fie ruşine.

Privirea mea alunecă câteva clipe asupra buzelor lui roşiatice, atât de pline.

— Deci îţi place? mă întreabă din nou.

— Da. De fapt, să ştii că nu e frumos din partea ta să eclipsezi mirele în ziua nunţii lui. Cine ştie, Eric ar putea să devină gelos pe fratele lui, glumesc la final, pentru a mai destinde atmosfera.

Dar nu e deloc o glumă pentru că eu chiar cred că Damien este unul dintre cei mai chipeşi bărbaţi pe care i-am văzut şi, cu siguranţă, o să atragă atenţia multor domnişoare.

— Nu mai minţi, Maya, îmi răspunde Damiend încruntat.

— Nu mint, mă ridic pe vârfuri şi îl sărut pe obraz. Nu trebuia să te întâlneşti cu Eric acum? îmi aduc aminte. E deja ora 10:00. Kim o să apară din clipă în clipă.