Brutal

11. Partea I "Să nu mai simt..."

Damien

Maya ştie despre "Afrodita".

Ăsta e singurul gând care mă bântuie tot drumul până acasă. După ce am lăsat-o la apartamentul ei, nu am reuşit să îmi scot din minte faptul că Maya a fost de multe ori la cofetăria mătuşii mele, la care lucrez şi eu de 3 ori pe săptămână şi că îi plac prăjiturile mele. Pentru că eu sunt nepotul Victoriei. Am fost tentat să îi dezvălui Mayei asta. Cum oare m-ar fi privit dacă ar fi ştiut că sunt un cofetar? Xavier e un influent şi cunoscut avocat, Eric a luat-o pe urmele lui şi se învârte în acelaşi domeniu, Kim e designer vestimentar, iar Maya... ei bine, nu ştiu cu ce se ocupă. Aş fi putut să o întreb, dar de fiecare dată când sunt în preajma ei, mă comport urât. E doar... aşa sunt eu. Uneori treci prin ceva care te schimbă atât de tare, încât nu mai poţi niciodată să revii la cum obişnuiai să fii înainte. Nu pot să am încredere în cineva atât de uşor, cu toate că Maya nu a făcut nimic care să mă determine să mă îndoiesc de ea, ba dimpotrivă. Cu fiecare minut pe care îl petrec cu ea, îmi demonstrează că este sincer interesată să fie prietena mea şi să mă cunoască. Dar oamanii sunt înşelători...

Nu mai ştiu cum ar trebui să fiu în preajma ei. E atât de frustant totul!

Am nevoie de linişte, oraşul ăsta e mult prea agitat pentru mine acum, aşa că destinaţia mi se schimbă şi casa de pe lac apare din nou ca singurul meu refugiu.

Când ajung, primul lucru pe care vreau să îl fac este să înot, dar norii care s-au adunat pe cer şi vântul care bate destul de puternic, semnele unei ploi destul de reci, mă fac să ezit.

Ohh, la naiba cu tot! Am nevoie de o baie!

Apa e destul de rece, dar asta nu mă împiedică să înot minute bune. Să nu mai simt cum corpul îmi trădează adevăratele emoţii, să nu mai simt nimic...

*

— Damien?

Hmm, asta e vocea Mayei. O aud chiar şi în vis.

— Damien?

O aud din ce în ce mai aproape. Fata asta e prezentă chiar şi în imaginaţia mea. Încerc să îmi deschid ochii şi când reuşesc să mă dezmeticesc încep să îmi simt tot corpul greu. Uşa de la camera mea se deschide şi în prag apare Maya.

Nu a fost un vis? Ce caută aici?

Încă buimac din cauza somnului, îmi ridic capul de pe pernă pentru a mă asigura că vederea nu mă înşală şi că Maya chiar se află aici, dar imediat mişcarea îmi produce o ameţeală cumplită care mă culcă la loc.

— Damien, eşti bine?

Vocea Mayei sună atât de aproape acum. Îmi deschid ochii şi o văd imediat pe blondină aplecată deasupra mea. Pe chipul ei se citeşte îngrijorarea. De ce e îngrijorată? S-a întâmplat ceva?

Încerc să mă ridic din nou şi să o întreb care e problema, dar corpul nu mă mai ascultă deloc. Îl simt de parcă ar fi din plumb.

O mâna caldă mi se aşează pe frunte. Îmi deschid ochii şi o văd pe Maya examinându-mă încruntată.

— Ai febră, Damien. Ai răcit, dar ieri te simţeai bine, nu?

Şi imediat ce mă întreabă asta îmi aduc aminte că am înotat în apă rece şi am ieşit doar când a început să plouă. Normal că am răcit.

— Da, am înotat puţin ieri...

Nici măcar nu îmi mai recunosc vocea. E atât de răguşită şi simt deja cum gâtul mă arde după doar câteva cuvinte. Tusea care îmi zguduie tot trupul nu mă lasă să continui să vorbesc.

— Hei, uşor... glasul Mayei e blând şi înţelegător. Nu trebuie să îmi explici.

Îmi pune o mâna pe umăr şi mă înveleşte cu cearceaful care nu mă mai acoperea deloc.

— Oh, ca şi când tocmai şi-ar fi amintit ceva important, Maya îmi zâmbeşte vinovat. Scuze că am dat buzna aşa în casa ta. Am tot încercat să te sun, dar nu mi-ai răspuns şi am început să mă îngrijorez, mă gândeam că poate ai păţit ceva...

Şi-a făcut griji pentru mine?

— Am fost la tine, la apartament şi nu mi-a răspuns nimeni aşa că, m-am gândit să verific şi aici. Apropo, ar trebui să îţi încui uşa, nu ştii cine ar putea intra peste tine...

— O blondă enervantă? îi răspund amuzat, dar regret imediat acţiunea mea, căci un val de tuse mă cuprinde iar.

— Damien...

Tonul pe care mi se adresează Maya nu e deloc amuzat. Şi nici privirea ei. Se uită la mine aşa cum nu s-a uitat nimeni niciodată, cu îngrijorare şi afecţiune. Chiar îi pasă de mine? Chiar a fost îngrijorată că aş fi putut păţi ceva grav? Sau probabil a crezut că nu mai vreau să o ajut cu nunta şi de asta m-a tot căutat. Gândul asta mă înfurie instantaneu.

— M-ai găsit acum, Maya, încep să îi spun, deşi îmi simt gâtul uscat şi îmi e din ce în ce mai greu să scot cuvintele, dar nu mă simt chiar atât de bine încât să te ajut cu pregătirile azi. O să vin mâine să te iau şi mergem unde hotărăşti.

Vreau să plece cât mai repede de aici. Nu îi pasă nici ei de mine. Ce prost sunt! Doar nunta asta contează pentru ea!

Maya însă nu se ridică de lângă mine.

— Damien, puţin îmi pasă de nuntă când ţie ţi-e rău. Nu am de gând să te las singur. Nici măcar nu poţi să te ridici din pat!

Deci nu de asta m-a căutat? Chiar o interesează sincer de mine? Mă ia ameţeala!

— Trebuie să mănânci ceva. O să încerc să îţi fac o supă.

Maya îşi ridică uşor mâna către capul meu şi îşi trece degetele prin părul meu. Îmi dă firele de pe frunte şi de pe faţă, apoi îşi opreşte mâna deasupra cicatricii care e acum descoperită. Ezitarea ei dispare când observă că eu nu încerc să o opresc. Nu aş putea oricum, sunt fascinat de ochii ei verzi care îmi privesc acum cicatricea atât de intens de parcă ar putea cumva să afle povestea din spatele ei doar fixând-o cu privirea. Atinge cu teamă conturul ei. Picături de transpiraţie îmi curg pe tâmple şi inima începe să îmi bată într-un ritm alert. De ce atat de cald aici? Îi simt respiraţia Mayei pe obrazul meu. Îşi intersectează privirea cu a mea. Ochi căprui ce se pierd în marea de verde...

— Îmi place mai mult când părul nu îţi acoperă faţa. Aşa ţi se văd mai bine ochii...

Un fior îmi străbate brusc tot corpul şi încep să tremur. Mi-e frig acum. Maya îşi coboară mâna şi se ridică de pe marginea patului pe care stătea.

— Ai ceva ingrediente în frigider sau trebuie să mă duc în oraş să cumpăr?

Schimbarea evidentă de subiect şi distanţa care e acum între noi mă ajută să îmi calmez bătăile inimii şi să reuşesc să dau din cap afirmativ. Pentru o supă găseşte tot ce îi trebuie. Încă nu pot să cred că Maya o să gătească pentru mine şi o să aibă grijă de mine. Întotdeauna am avut singur grijă de mine când am fost răcit.

Zâmbetul cald al Mayei este ultimul lucru pe care îl văd înainte ca pleopele să îmi devină grele şi somnul să mă cuprindă iar.