Brutal

14. Faţă-n faţă

Maya

Joshua mă aşteaptă în locul lui obişnuit. Îmbrăcat în aceleaşi haine ponosite, cu barba crescută prea mult şi ochii trişti. Stă aplecat, cu umerii aduşi în faţă de parcă ar purta pe ei toate greutăţile din lume. Când mă vede apropiindu-mă, privirea lui capătă puţină viaţă, dar imediat ce îl zăreşte pe Damien care merge în dreapta mea, cu gluga hanoracului trasă pe cap, se încruntă.

— Joshua! îl întâmpin în timp ce îi ofer o îmbrăţişare scurtă.

Ochii lui Joshua nu îl părăsesc nicio secundă pe Damien.

— Joshua, el este prietenul meu despre care ţi-am vorbit ultima dată, Damien. Damien, el este Joshua.

Cei doi se privesc câteva secunde, chipul lor rămânând însă inexpresiv.

Niciunul nu spune nimic şi atmosfera devine apăsătoare aşa că încerc să risipesc ostilitatea dintre ei.

— Cred că ar trebuie să ne îndreptăm către "Afrodita". De data asta, Joshua, o să mănânci porţie dublă, îl avertizez în glumă.

Joshua îşi îndreaptă privirea către mine şi începe să râdă uşor.

— Sigur, Maya. Puteţi să mergeţi doar voi doi, eu o să vă aştept aici.

— Oh, nu vrei să vii cu noi? dezamăgirea mi se citeşte clar pe chip.

— Maya, te aştept la maşină, intervine Damien iritat.

După ce se îndepărtează, mă întorc către Joshua care mă priveşte vinovat.

— Nu cred că mă place prea mult acest băiat Damien.

— Joshua, nu e ca şi când ai încercat să faci vreun efort să te placă, mă răstesc la el, enervată de faptul că cei doi nu s-au înţeles deloc aşa cum aş fi crezut eu.

Îmi imaginam că Damien şi Joshua ar fi putut să se apropie unul de celălalt pentru că amândoi sunt retraşi şi au acelaşi instinct: de a îndepărta pe oricine încearcă să se împrietenească cu ei.

Şi Joshua care mi-a spus că ar trebui să am răbdare cu Damien atunci când i-am povestit despre el, acum nu a avut deloc răbdare, ba chiar l-a aţintit cu privirea de parcă Damien ar fi fost un inamic care vrea să îi facă rău.

— Maya...

Glasul lui rugător mă face să îmi pare rău că am ridicat tonul. În ultima vreme nu mai pot să mă concentrez atât de bine şi să îmi păstrez veselia în glas şi pe chip. Nu vreau să mă cert cu Joshua, dar acum nu pot să îmi stăpânesc emoţiile.

— Nu, Joshua, chiar credeam că o să îi dai o şansă. Să încerci măcar să vorbeşti cu el. Nu e un băiat rău...

— Ştiu, micuţo...

Mereu obişnuieşte să îmi spună aşa când simte că ceva mă supără.

— Doar că ştii şi tu că eu nu sunt unul dintre cei mai comunicativi oameni. Cel puţin, de când nu o mai am pe Simone simt că nu merit să fiu înconjurat de nimeni...

Privirea lui se întunecă şi simt cum mi se strânge sufletul pentru durerea pe care trebuie să o îndure zilnic. Nu poate să o uite pe Simone, nu poate să treacă peste tot ce s-a întâmplat cu atât de mulţi ani în urmă. Continuă să se învinovăţească clipă de clipă...

— Joshua...

— Nu, ai dreptate, mă întrerupe. Nu am făcut altceva decât să mă uit la el insistent şi probabil s-a simţit inconfortabil. Dar nu am vrut să crezi nici tu, nici el, că îl displac. De fapt, mi se pare că ne asemănăm puţin. Amândoi purtăm poveri care ne fac antisociali.